19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcenii vor puncte la Timişoara

Vâlcenii vor puncte la Timişoara

CFR Timişoara – CSM Vâlcea
Stadionul „CFR“
, astăzi, ora 18.00
Formaţii probabile:
CFR:
Urai – Dreşcă, Aldana, Grigore, C. Străuţ – Goşa, Dragalina, Mihăilă, Stan – D. Rădoi – Enciu. Antrenor: Alin Artimon.
CSM: Rusandu – Crăciun, Băiţa, Vişa, Vlad – Melcea, Labun, Grigoruţă, Sg. Popescu – Robson, Boroiban. Antrenor: Mitică Teleşpan.
Vor arbitra: P. Unimatan – F. Tyunogy, C. Neagu.

După ce au pierdut categoric pe propriul teren, 2-5 cu FC Caracal, vâlcenii vor să continue ajutorul dat oltenilor printr-un succes la Timişoara. Elevii lui Mitică Teleşpan vor juca astăzi pe terenul grupării CFR Timişoara, fiind prima formaţie aflată deasupra liniei de retrogadare, care, cu -12 în clasamentul „adevărului“, nu a scăpat de griji. Atmosfera din sânul formaţiei din Zăvoi nu este însă nici pe departe bună, fotbaliştii aflaţi sub contract cu CSM aflându-se într-un conflict mocnit cu cei împrumutaţi de la Pandurii, Teleşpan părând să ţină partea „băştinaşilor“.
Tehnicianul oltenilor nu are prea multe soluţii pentru unsprezecele de start, dar, dacă se va ţine de cuvânt, va miza pe cât mai puţini jucători împrumutaţi până la vară. De partea cealaltă, timişorenii, la care evoluează şi vâlceanul Dorin Rădoi, îşi doresc mai mult cele trei puncte puse în joc, un eventual succes scutindu-i de emoţii în ultimele etape ale acestui campionat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS