Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Grefierii gorjeni, în grevă de avertisment

Societate - Mihaela FLOROIU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

83 de grefieri din cadrul Tribunalului Gorj şi al Judecătoriei Târgu Jiu au fost ieri timp de două ore în grevă de avertisment. Aceştia vor protesta în fiecare zi, până vineri, timp de două ore, faţă de neacordarea sporurilor restante din 2000. Banii ar fi trebuit să sosească în trei tranşe. Primii au fost primiţi în octombrie anul trecut, iar cea de-a doua tranşă ar fi trebuit să sosească în luna martie a acestui an. Grefierii îi reproşează ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, că nu doreşte respectarea hotărârilor judecătoreşti privind salariile restante şi avertizează asupra subfinanţării sistemului justiţiei. De asemenea, grefierii sunt nemulţumiţi că ministrul muncii a refuzat să medieze conflictul dintre ei şi Ministerul Justiţiei, care a blocat şi concursurile de angajare. Printre altele, grefierii cer să le fie plătite orele suplimentare lucrate.
„Suntem nemulţumiţi de mai multe lucruri: suntem prea puţini grefieri pentru munca pe care trebuie să o depunem. În mod normal, ar trebui să fim cu şase-şapte grefieri mai mulţi decât judecători. Nu ne-am primit banii de ani de zile, sporurile salariale, şi sperăm să se rezolve lucrurile până la sfârşitul săptămânii“, a spus Ion Păun, membru sindical „ProJust“. Dacă până vineri toate aceste probleme nu vor fi rezolvate, grefierii ameninţă cu greva generală.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Hraparetii:
    Mai bine ar face greva pt a respecta legea fara interpretari si eliminarea coruptiei si a licitatiei negre.Altecategorii de persoane muncesc in conditii grele de munca si nu se mai plang de salarii si program de lucru prelungit.Justitia a devenit o rusine a tarii.....
    2009-05-12, 08:02:17 (79.117.213.*)
  2. de anellize:
    ce salariu are un grefier si ce studii pentru a putea practica aceasta meserie? voi nu vedeti in ce hal e tara asta? la privat , in momentul de fata poti sa lucrezi pe post de manager, poti sa ai la studii universitare si de master, ca nu mai conteaza la salariu.tot 12-15 mil ti se dau. asa ca...justitia!? ma faceti sa rad cand vad ce coruptie e....:))))
    2009-05-12, 09:18:32 (92.80.198.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Sport