Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Societate

Reîntoarcere la comunism

Securiştii au învins

Societate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Mircea Dinescu: Este clar o solidaritate între foşti turnători, foşti securişti, foşti activişti de partid

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Curtea Constituţională susţine că legea de organizare a CNSAS contravine Constituţiei pentru că instituţia ar fi atât anchetator, cât şi judecător. Magistraţii Curţii au decis însă, în anii trecuţi, în cazul altor şapte sesizări, că legea CNSAS e constituţională.

 

Decizia Curţii Constituţionale privind declararea ca neconstituţională a Legii de organizare a CNSAS, respectiv a unor articole din OUG nr. 16/2006, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. În motivarea deciziei, Curtea a stabilit că natura jurisdicţiei Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii ar fi fost una extraordinară, interzisă prin Constituţie, reţinând printre altele dubla calitate a Colegiului CNSAS, de organ de anchetă, dar şi de judecător. Curtea Constituţională susţine că natura juridică a activităţii desfăşurate de CNSAS nu se încadrează în nici una dintre jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României, se arată în motivarea deciziei de joi, prin care CCR a declarat neconstituţională Legea CNSAS.

 

Lege neconstituţională doar pentru unii

 

Colegiul CNSAS a atenţionat încă de joi, prin intermediul unui comunicat, că judecătorii au decis asupra neconstituţionalităţii unor articole pentru care nu au fost sesizaţi şi că, în plus, Curtea îşi încalcă propriile decizii anterioare.

Mai precis, CNSAS susţine că judecătorii Curţii Constituţionale au analizat obiecţiile de neconstituţionalitate ale avocatului lui Voiculescu, care fuseseră însă respinse de Curtea de Apel Bucureşti. În plus, Colegiul susţine că decizia de joi a Curţii, potrivit căreia întreaga lege a CNSAS e neconstituţională, contravine cu decizii anterioare ale Curţii, date tot pe excepţii de neconstituţionalitate. „Decizia contravine unei pronunţări anterioare a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 218/2007, prin care s-a constatat că «Legea nr. 187/1999 nu instituie vreo formă de răspundere juridică, ea nefăcând decât să stabilească tipurile de activităţi şi categoriile de persoane referitor la care opinia publică are dreptul de a obţine informaţii prin intermediul procedurii reglementate de lege». Pe cale de consecinţă, deciziile Colegiului CNSAS nu au caracterul de sentinţă şi nu impun sancţiuni juridice pentru persoanele la care se referă“, se mai arată în comunicatul citat. „Nu este lipsit de interes să reamintim faptul că articole din Legea nr. 187/1999 au mai fost atacate în faţa Curţii Constituţionale de încă şapte ori, de fiecare dată excepţiile fiind respinse“, aminteşte CNSAS.

 

Alianţa foştilor turnători

 

Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, susţine că decizia Curţii Constituţionale este rezultatul „solidarităţii ticăloşilor din România“ ce vizează stârpirea CNSAS. „Este clar o solidaritate între foşti turnători, foşti securişti, foşti activişti de partid care s-au reunit în corul Madrigal şi au ajuns la concluzia că această instituţie, apărută după ’89, trebuia stârpită de mică“, a comentat Dinescu.

El consideră că dosarul lui Voiculescu este doar un pretext pentru o parte din „vechii politicieni“ ca să desfiinţeze CNSAS. „Eu cred că acest Voiculescu este de fapt un pretext, pentru că, la alegerile trecute, în dulapurile CNSAS-ului existau doar şapte mii de dosare. Acum există două milioane, dar cele mai multe dintre ele încă n-au fost frunzărite. Urmează alegeri, iar vechii politicieni, unii dintre ei, se sperie de ce avem acolo. Au găsit un moment potrivit cu domnul Voiculescu“, a concluzionat membrul CNSAS.

 

Protecţie pentru magistraţii cu trecut comunist

 

Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat ieri că decizia Curţii Constituţionale a fost luată pentru a proteja procurorii şi judecătorii care au colaborat cu Securitatea. „E foarte clar. Noi nu mai suntem în situaţia în care eram la alegerile celelalte. Suntem acum în posesia a două milioane de dosare. În aceste dosare, pot să bag mâna în foc că nu se poate să nu găsim, aşa cum am găsit până acum, zeci şi zeci de procurori, de judecători“, a comentat autorul legii privind funcţionarea şi organizarea CNSAS, adăugând că, dacă aceştia ar fi deconspiraţi, potrivit legilor în vigoare, nu ar mai avea dreptul să profeseze.

El s-a arătat foarte indignat de decizia Curţii Constituţionale a României, întrucât ea este în contradicţie cu hotărâri anterioare. „Au fost şapte-opt cazuri în care ofiţeri de securitate au cerut ceea ce a cerut Andon (Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu - n.r.). Ei, cum dracu’ să explici că în cazul Voiculescu se schimbă lucrurile şi, auzi dumneata, declari neconstituţională o instituţie care lucrează în această ţară şi e cunoscută peste tot“, a mai spus Ticu.

Întrebat dacă politicul a jucat vreun rol în decizia CCR, Ticu Dumitrescu a declarat că acest lucru este posibil dacă „e vorba să analizăm lipsa de cadre a fiecărui partid“. „Ei va trebui să apeleze tot la vechea rezervă de cadre, care înseamnă ce? Nişte oameni, cu anumite vârste, mulţi dintre ei fiind băgaţi cu mâinile până la coate în trecutul securisto-comunist. În felul acesta, radem CNSAS şi nu va mai fi nici un pericol“, a încheiat Ticu Dumitrescu.

 

„O ruşine care ne întoarce în totalitarism“

 

Liderii societăţii civile critică ferm decizia Curţii Constituţionale şi cer demisia membrilor săi.

Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a spus pentru NewsIn că decizia Curţii „este o ruşine“ care „ne întoarce în totalitarism“. „CNSAS de-abia îşi începuse misiunea de a face lumină în istoria românească. Decizia Curţii Constituţionale este un abuz nedemn, iar poporul român trebuie să le ceară membrilor Curţii Constituţionale demisia pentru această decizie“, susţine Ilieşiu. Acesta consideră că decizia a fost luată „special pentru a se evita Legea lustraţiei“. „Curtea Constituţională este formată din magistraţi care au fost numiţi de Ion Iliescu. Legea lustraţiei ar fi vizat scoaterea lui Iliescu în afara vieţii politice, deci decizia aceasta este oarecum logică“, a afirmat Ilieşiu.

Şi disidenta Doina Cornea
s-a declarat îngrijorată de decizia Curţii Constituţionale şi a spus că îi pare foarte rău de situaţia creată, deoarece a ţinut mult la această instituţie, CNSAS. „Mai am speranţa că se va găsi o cale ca instituţia să funcţioneze în condiţii bune şi în scopul pe care şi l-a propus. Sper că parlamentarii minoritari liberali vor reuşi să impună ceva acceptabil“, a adăugat Doina Cornea.

 

O nouă lege

Consilierul personal pe probleme de securitate naţională al premierului, Marius Oprea, a anunţat ieri că Departamentul de securitate naţională lucrează deja la elaborarea unei noi legi sau ordonanţe de urgenţă care să asigure continuitatea instituţională a CNSAS şi a deconspirării fostei Securităţi.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 7 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de sudistu':
    In mod normal, cetatenii romani ar fi trebuit sa aiba posibilitatea citirii dosarelor de urmarire intocmite de securitate...Accesan d o adresa de net, ar fi trebuit sa avem posibilitatea sa citim orice dosar...Poate pe mine ma intereseaza dosarul meu sau dosarul unui om politic, poate pe altul il intererseaza dosarul unui coleg, etc...Este greu sa privim in viitor cat timp trecutul nostru este incert...Totusi, exista motive pentru amanarea unor clarificari in societatea romaneasca: mafiotii de azi au multe legaturi cu regimul trecut (si prezent), iar aceste lucruri trebuie bine "pazite"....
    2008-02-02, 01:09:45 (86.126.43.*)
  2. de florin:
    Dute Dinescule...! Vi dupa 18 ani sa te plingi ca te lucreaza securistii complotistii, turnatorii, fostii lingaii de partid, etc? Postasi in marele erou national bilbiidu-te la TV in 89 pe linga marii emanati ai noi orinduiri sociale ce-ti facu' vila si ti-o umplu cu tablouri sa stai in cerdac cu burta la soare si sa aberezi liric de ce si cum cu dosarele securitatii pe care nu le-a vazut raza de soare de cind stai tu la CNSAS si acum vi sa te plingi ca te linseaza baietii scoliti in afaceristi prosperi de taica Ilici si acolitii lui? Sau ti-a batut vintu-n spate si ai expirat adinc in modul tau arhicunoscut, laconic si indescifrabil, o noua poezioara pentru plaiul mioritic populat cu fraieri care nu o sa vada dosarele de la CNSAS ale celor ce-i conduc nici in visurile lor cele mai bune!
    2008-02-02, 02:25:58 (131.123.234.*)
  3. de Victor Socolovici:
    Domnule Dinescu, domnule Dumitrescu Va inteleg naduful si va compatimesc.Imi repugna si meschinaria masinatiunilor Justitiei,ale mai marilor peste o Romanie desirata in 18 ani. Am citit de vreo cateva minute interviul acordat Jurnalului national de catre noul directoru general al Arhivelor statului.Fara a incerca sa mimimalizez efortul depus de catre CNSAS, de catre dumneavoastra personal, permiteti-mi s va pun cateva intrebari: - de ce in 2006 a plecat si ultimul militar din conducerea arhivelor statului si nimeni, dar absolut nimeni(presedentia cu cei 3 capi ai sai, armata de prim- ministri, si chiar dumneavoastra, indirjiti luptatori pentru aflarea adevarului )nu a propus ca dosarele securitatii ale CC al PCR si UTC si late doasre sa fie studiate de o comisie internationala credibila? - nu vi se pare ca nici cei care au fost numiti in CNSAS nu au fost chiar usi de biserica? -nu am citit si nu am vazut decat mici declaratii despre dosarele dumneavoastra; distinul director al arhivelor statului spune ca nici pana la ora actuala nu s-au inventariat toate dosarele arhivate, iar dumneavoastra spuneti ca aveti 2 milioane! -nu credeti ca declaratiile dumneavoastra(,,avem niste berbecuti de pus pe jar,,-scuzati daca nu am redat intocmai celebrele dumneavoastra cuvinte!)nu au fost tocmai morale si impartiale? - nu credeti ca era bine sa procedati cum au procedat o serie de intelectuali din tara si din strainatate cerand sprijinul predesdintelui Basescu, al primuului ministru tarinceanu , al presedintelui camerei deputatilor si cel a senatului, al marilor diriguitori dincomisiile UE si al ambasadorului SUA, mister Taubman ca sa stim de ce Romania a fost tara in care comunismul a cazut cu sacrificiul a 1100 de suflete? - nu era bine sa cereti sprijinul imediat al strainatatii in loc sa fi declarat pe postul national al TVR - devenit baricada revolutiei- ,, faceti-va ca munciti!,,? Opinia mea e ca in Romania,prin tot ceea ce se face bun sau rau, nu exista incredere.Exista insa un dispret al tuturor romanilor pentru toti romanii, exista o manipulare a tuturor romanilor de catre toti romanii pusi sa ne curete de tina comunismului. Sunteti convinsi ca erati persoanele cele mai morale din Romania post-decembrista ca sa aveti acces la asemenea informatii? Iertati-mi franchetea, dar acum e prea tarziu: trebuie sa continuati sa va indepliniti obligatiile pentru care ati fost platiti!Chiar cerand sprijinul unei comisii neutre a UE!
    2008-02-02, 05:20:23 (70.55.84.*)
  4. de wally:
    mai lasati-ne cu clica asta de dementi -dinescu dumitrescu-traim inSEC.XXI. ,in loc sa promovam noul ne lovim tot timpul de clica asta de avortoni sunt atatea probleme de rezolvat nu trebuie sa ne impiedicam tot timpul de astfel de ratati si de jeguri politice chiar nu vede nimeni ca astia au facut avere din bani publici....
    2008-02-02, 07:07:21 (83.49.47.*)
  5. de Taunul:
    DACA dosarul lui ILIESCU ,CONSTANTINESCU, BASESCU ,et comp,l am fi cunoscut din fila in scoarta as fi crezut in Ce.Ne.S.A.S. Dar spre marea dezamagire,numai cine vor muschii lor au dosare,mape etc.Atunci de ce sa cred in TICU,DINESCU et comp.De ce nu si judecatorii in instanta n ar vota atunci cind se da o sentinta? Continuati mascarada si nu va opriti. Sa fim numai de ris si batjocura. Asta e rezultatul muncii voastre,asta e productivitatea si eficienta voastra colectiva ?APLAUZE FURTUNOASE_SA CADA CORTINA
    2008-02-02, 07:55:48 (86.124.222.*)
  6. de wally:
    a-ti vazut destule ce himere mai asteptati,stati in case si cititi-va ziarul...
    2008-02-02, 08:35:05 (83.49.47.*)
  7. de ADITA:
    Iata ce a insemnat alegerea gresita a membrilor Curtii Constitutionale.Se dorea scoaterea la iveala a tuturor colaboratorilor,mai putin a capilor si a judecatorilor.Cand a venit randul lor, CNSAS este ,,DE VINA".S_au impotmolit lucrurile de moment,dar adevarul va iesi la suprafata.Solutia este sa se inlocuiasca judecatoriidin PSD,apoi actiunea va continua.
    2008-02-02, 09:11:52 (86.122.153.*)
  8. de Constantin Dobre:
    CNSAS este o institutie de santaje politice si razbunari. La inceputul anului 2004 am facut cerere pentru am vedea dosarul sau dosarele intocmite de fosta Securitate. Dupa multe insistente(telefoane si vizite la sediul CNSAS) si in ciuda faptului ca CNSAS primise toate dosarele de la SRI mi s-a raspuns ca nu exista nici-un dosar pe numele meu. Chiar si dupa trei ani de zile de la depunerea cererii, CNSAS o tinea ca nu s-a gasit nici-un dosar pe numele meu. Eram pur si simplu uluit, ca doar organizasem si condusesem revoltele mineresti din Valea Jiului 1977??? Si acum vine surpriza! Dupa ce am criticat public Raportul Tismaneanu (fusesem declarat mort iar despre revoltele mineresti din Valea Jiului erau scrise numai minciuni) unul din dosarele mele (intocmit pe numele meu ca fost lider al revoltelor mineresti din Valea Jiului 1977) se afla in mana numitului Dragos Petrescu (membru al Comisiei Tismaneanu si al Colegiului CNSAS si reprezentant al Presidentiei Romaniei in CNSAS), dar atentie, fara ca eu sa fiu anuntat. Asta se intampla in decembrie 2006. Cand la sfarsitul lunii decembrie 2006 s-a intensificat lupta mea cu Tismaneanu & CO, Dragos Petrescu, in corespondenta lui electronica cu Cristian Vasile (secretarul Comisiei Tismaneanu) si Vladimir Tismaneanu, doua din acele mesaje au fost deviate si catre mine (cu chip de santaj, bineinteles) numitul Petrescu informa ca eu eram o persona lipsita de credibilitate si ca, surpriza(!?) aveam si dosar de Securitate si ca voi fi chemat la CNSAS sa lamurim anumite aspecte. Intre timp, tot la insistentele mele, am fost informat de CNSAS ca se "gasise" un dosar pe numele meu si am fost invitat pe 23 ianuarie 2007 sa-l vad. Foarte curios, desi dosarul meu de Securitate era intocmit pe numele meu si clasificat original, de catre Securitate, ca DUI (Dosar de Urmarire Informativa), CNSAS (la insistentele lui Dragos Petrescu) a reclasificat dosarul meu la fondul "C" (Fond Corespondenta) pentru a se da posibilitatea sa poata fi citit de catre oricine ar fi interesat de cazul meu si a putea fi facut public fara ca eu sa fiu intrebat, asa cum cerea legislatia CNSAS. Asa a aparut in presa intregul meu dosar de Securitate (cu date intime si amanunte despre mine si familia mea) fara ca eu sa stiu sau sa fiu intrebat. Ma intreb si intreb: daca cei din Colegiul CNSAS au indraznit sa ma santajeze pe mine numai pentru faptul o simpla delimitare fata de Raportul Tismaneanu (nu m-am incadrat in "corectitudinea politica" a momentului din Romania), cu toate ca facusem ceva impotriva sistemului comunist si fara a detine pozitii oficiale in Romania de azi, ce credibilitate poate sa mai aiba acest Colegiu al CNSAS? Constantin Dobre fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului 1977, fost exilat in Craiova intre anii 1977 - 1989, nascut in comuna Galicea Mare
    2008-02-02, 13:27:42 (81.154.177.*)
  9. de taz :
    si lupu` striga din interiorul ţarcului: ciobane, vino repede că-ţi atacă ursu` mioarele... !! ce pretentii aveti, mai oameni buni, de la "Plai cu boi"?
    2008-02-02, 14:19:23 (212.201.77.*)
  10. de PETRE:
    ALT ESCROC MAI MARE CA DINESCU NU CRED CA PUTEA SCRIE IN ACEST ZIAR.ESTE O PALMA LA ADRESA ZIARULUI SI MAI ALES A CITITORILOR!!!!! RUSINE!!!!!!!!
    2008-02-02, 14:23:29 (82.79.221.*)
  11. de ginel pt. Dl. Dobre:
    Din legendele pe care le-am auzit in ce va priveste, Dumneavoastra ati lucrat la Autobaza 7 Nov. in exilul craiovean si erati in continuare membru de partid. Daca este adevarat, atunci in mod normal nu ar fi trebuit sa mai aveti dosar la Securitate. Membrilor de partid li se mutau dosarele la partid. Presupunerea mea este ca ,,prietenii,, Dvs. au incropit un dosar de informator din actele existente la alte dosare ale altor persoane, sau/si au recuperat dosarul de la PCR. Aici intervine o ilegalitate, aceea ca numele Dvs. nu trebuia sa rezulte din alte dosare, ci numai din al Dvs., care fiind inexistent, s-a comis un abuz. Acesta este si raspunsul la postarea SUDISTU' lui : nu poate fi publicat pe net intrucat una e informatia care se da titularului, si alta este informatia pe care o putem consulta toti. Si eu as fi curios sa citesc ce s-a scris despre mine (pentru ca ce am scris eu cunosc) sa poata citi si altii, ca sa se convinga ca exista o diferenta intre un turnator si un informator, si sa pot citi si eu despre unii care se bat cu caramida in piept ca ei de la soimii patriei nu au mai primit nici o tresa. Ar fi interesant sa-mi vad dosarul de securist, informator si comunist ce am fost! Dar, conform Legii, daca il vad vor fi sterse numele tertelor persoane.
    2008-02-02, 19:34:08 (82.63.143.*)
  12. de Florentin:
    Da, au invins securistii ! Bravo lor ! Ma bucur pentru ei. Nu avem voie sa cumparam decat o jumatate de paine pe zi, ciocolata nu exista, benzina - zece littri pe luna, ;la alimentara nu poti cumpara decat conserva de peste, sampanie, apa minerala si creveti. in rest, sa ne intalnim sanatosi pe scara tramvaiului ! Aceasta era societatea pe care au pazit-o cu sfintenie securistii si inca o mai pazesc cu succes si astazi. Am inteles la ce se refera textul, dar cuvintele securitate si succes nu prea mai pot fi utilizate alaturat in ziua de azi. Pe asta n-o mai inteleg.
    2008-02-02, 20:43:23 (89.120.253.*)
  13. de RRomanul patriHHotz:
    E distractiv sa-i vezi pe fostii securisti, turnatori si comunisti cum se calca unii pe altii pe coada. Chiar si aici au postat citeva specimene mai sus. Nu pricep de ce nu stau dreaq in banca lor si nu fac ciocul mic. Taica Sculavici, meri nene la servici si nu mai infiera comunismul caruia i-ai dat limbi. Tovarasul Ginel, informator sau turnator este cam tot un dreaq; daca preferi sa te numim informator atunci asa vom face. Pina una alta mata ai fost sigur dar eu nu as avea nimic impotriva sa facem un schimb de dosare ca sa nu mai delirezi insinuari la adresa mea. Iar dumneata domnule-tovaras Dobre nu mai brava atita ca esti caraghios. Dumneata nu te-ai ridicat contra comunismului ca atunci ai fost transferat la Jilava sau la Poiana Mare. Ai fost ajuns din jungla Vaii Jiului in Craiova, oras inchis unde ingineri talentati nu aveau acces. Asa cum spune tov Ginel ai ramas in continuare in PCR. Deci tovarasul Dobre, mata nu ai fost dizident anticomunist; cel mult te-ai vindut pentru un trai mai bun pe care l-ai primit. Tare as vrea sa iti citesc si eu dosarul care ti-a aparut in presa. Poate ne dai si noua un link.
    2008-02-02, 20:44:09 (24.57.39.*)
  14. de sudistu' ptr. Florentin:
    Te rog, mai gandeste-te daca la alimentara gaseai sampanie si apa minerala! Sampania si apa minerala "apareau" mai ales aproape de sarbatorile de iarna/cozi, in rest....la noroc...Conservele de peste cam disparusera prin '87...Desigur, in Craiova anilor '85-'89 se petreceau aceste lucruri....
    2008-02-02, 21:09:12 (86.126.91.*)
  15. de C Dobre pt. RRomanul patriHHotz :
    Dosarul a fost publicat in cartea "STRICT SECRET. LUPENI 1977. FILAJUL CONTINUA!" , autori: Mihai Boboc si Mihai Barbu; publicata de editura "Autograf mgm" din Craiova in anul 2007. ISBN-ul cartii: 978-973-8989-30-6 L ectura placuta. Daca doriti sa vedeti acel dosar si la CNSAS, acesta poarta numarul C3594/2, iar daca nu aveti autorizatie de cercetator, va rog sa ma contactati pentru a va transmite o procura speciala care sa va permita sa-l vedeti. Adresa mea de mail electronic este: dobre@btinternet.com Dupa lecturarea acelui dosar, sper sa reveniti pe acest forum si sa povestiti daca ati gasit date care sa ma incrimineze ca turnator, informator, securist, "vandut" etc. Cu stima si mutumiri pentru mesajul Dvs, Constantin Dobre
    2008-02-02, 21:34:32 (86.129.123.*)
  16. de Albastreata:
    Daca omul a fost in mijlocul evenimentelor, intr-o tabara sau alta si ne spune cine a invins, pai eu l-as crede!
    2008-02-03, 02:32:21 (99.240.13.*)
  17. de wally:
    toti dementii astia au ajuns la putere datorita criminalului de iliescu nici acum nu vedeti partea adevarata a istoriei...
    2008-02-03, 07:04:35 (83.49.47.*)
  18. de Florentin:
    Procomunistii acestia nu vor sa-si bage mintile-n cap. Alo, stimate doamne si stimati domni, care inca mai credeti in revenirea comunismului, lasati-o balta ! Lumea nu mai vrea trecutul inapoi nici daca ar fi sa roada oase din nou in capitalism, ca pe vremea voastra. Ba dimpotriva, au inceput sa circule idei precum ca singura cale de recastigare a mandriei de a fi roman este intoarcerea la monarhie, nicidecum la "epoca de aur". Iar daca mai continuati cu toate aceste rautati se prea poate sa se intample pentru prima data in istoria umanitatii si asa ceva, trecerea de la republica la monarhie. Lumea e satula de comunism si da cu stampila de vot doar din razbunare. Prieteneste v-o spun. Din exces de zel, faceti prostii. Mai cumintiti-va si voi. ati mai facut prostia aceasta odata, Ceausescu a fost omorat de frica sa nu scape, atat de fanatici ati fost, incat v-ati facut rau singuri. Veti proceda si acum la fel ? Monarhul sta si zambeste.
    2008-02-03, 09:08:59 (89.120.253.*)
  19. de C Dobre pt. RRomanul patriHHotz:
    Cam multe curiozitati aveti despre persoana mea. Nu inteleg aceasta obsesie in contextul tematecii articolului dlui Dinu. In postarea precedenta, trec peste impolitetea de a ma fi acuzat ca m-am "vandut", mi-ati cerut sa va dau link-uri catre dosarul meu intocmit de fosta Securitate - curiozitate satisfacuta prin raspunsul pe care vi l-am dat si chiar supralicitand cu invitatia de a ma contacta pe e-mail-ul meu privat. Acum reveniti si in mod straniu si cu totala lipsa de respect ma atentionati ca respectabilitatea meu ar depinde de raspunsul la doua noi intrebari(!?) Cum adica: ma interogati si va rezervati dreptul sa ma si judecati in functie de raspunsurile pe care vi l-as da? Nu credeti ca este prea mult tupeu pentru cineva care se da anonim pe acest forum? Impertinenta dvs imi aduce aminte de vremea cand eram interogat (in camere semiobscure) de catre securistii ascunsi in spatele reflectoarelor care ma orbeau. Sigur ca sunt mai mult decat binevoitor sa intru in dialog cu orice persoana cu nume adevarat si o adresa de mail electronic verificabila. Cu dvs am facut o singura exceptie, vezi mesajul anterior pe care vi l-am adresat, pentru ca am sperat ca nu ve-ti mai reveni cu alte intrebari sub masca anonimatului. Neprocedand astfel, cred ca v-am bagat prea mult in seama. In orice dialog, chiar si virtual, trebuie sa existe o minima decenta, pe care dvs nu o aveti. Evident, epistolarul nostru virtual se opreste acum si aici, si nu cauza mea. Va urez ca pe viitor sa aveti curajul sa postati cu identitatea dvs adevarata si sa dati dovada de acelasi fair play cu care sunteti tratat. Constantin Dobre
    2008-02-03, 16:31:06 (86.129.121.*)
  20. de Florentin:
    Raman la opinia ca, daca nu merg treburile cum trebuie in tara asta, iar aceasta cat mai curand, ne vom trezi cu un referendum pentru revenirea la monarhie, nu neaparat cu Mihai pe tron, care va fi murit intre timp, ci cu odraslele sale. Da, Mihai nu are nicio sansa, dar Margareta poate. Iar tanara generatie nu are vechile prejudecati. Eu imi doresc sa nu se intample asa ceva, dar ce sa te faci cu procomunistii astia ? Am intrat in NATO - nu s-au cuminit si baga bete-n roti mai departe. Am intrat in UE (decizie mai mult politica decat economica), la fel. Am impresia ca vor neaparat sa avem un rege sau o regina, ca prea sunt caposi, nu vor sa inteleaga ca trebuie sa renunte, sa iesim si noi din saracie. Vor musai sa demonstreze ca doar comunismul e calea si daca o mai tin asa vor primi ceea ce cauta. Da, monarhul sta si ranjeste, rade doar in sinea lui.
    2008-02-03, 17:32:48 (89.120.253.*)
  21. de Taunul:
    Dle Dobre ,sinceritatea dv. ar trebui sa dezarmeza,interlocut orii. Dar observ ca nici pe departe nu se intimpla aici si acum,din pacate.Spun aici si acum ,tot din pacate ,exista semeni de ai nostri,carora orice le ai spune ,totul e in van, Ei semenii au cu o mutare inainte deja,ei te judeca,in clar obscursi asta pt ca:Nu esti ca ei,dar din fericire,nu esti ca ei. Pacat ca ei nu sint ca d ta. Pacat ca nu am fost mai multi ca d ta atunci,dar nici acum n ar fi prea tirziu.IN NUMELE CELUI CE TE INSULTA EU MA SIMT OBLIGAT DE MEMORIA ACELOR AMINTIRI{povestite de noi dv colegi din Craiova,de radio Europa libera,radio sant etc.}sa spun ,si sa admit ca e posibil_iarta doamne ca nu stie ce spune ,cind spune.Am intilnit si eu unul de teapa celui de mai sus,dar mai bine lasa,despre morti numai de bineI In concluzie ,vorba lui Lapusneanu: in loc sa fi multi si prosti,mai bine eram prosti,dar multi. Ne ascundem in anonimat,iar unii dintre noi spera sa ramina ILUSTRI ANONIMI. Sa le fie de bine. D le Dobre va urez la multi ani ,sanatate la toata familia si va multumesc ca existati, ca la vremea aceea,cind unii faceau turtite in tarina cu 3,14_3,14.altii aduceau osanale lui nea Nicu,printre cei care munceau , mai erau unii ,nu multi_nebuni dupa unii,curajosi dupa altii,sau dizidenti cu sau fara nume ,care si au ridicat glasul,fara sa se gindeasca la consecinte.Regimul avea metode diferentiate de persecutie ,iar una din ele era DEPORTAREA. Nu era nevoie sa te aresteze ,sa te excluda din PCR atita timp cit te aveau in luneta.Asa ca daca ai scapat de minia proletara,de infierarea noastra a comunistilor acelor vremuri,fii atent ca acum te judeca fostii UTC isti,sau poate,SOIMII PATRIEI. Cu stima tot un ilustru anonimus_Taunul
    2008-02-03, 17:57:54 (86.123.97.*)
  22. de C Dobre pt. Dan Andronescu :
    Va invit sa probati ca sunt sau am fost securist si daca nu aduceti dovezi va cer va cereti scuzele de rigoare. Va atentionez ca acum nu mai suntem in anii de teroare ai comunismului si nici in anii de atac la persoana fara ca persoana aflata in culpa sa scape de rigorile justitiei. Va mai avertizez ca ma voi stradui sa va aflu identitatea adevarata (daca numele de Dan Andronescu este fals), adresa si sa apelez la justitie in cazul in care nu sunt satifacut cu raspunsul dvs la acest mesaj - raspuns pe acest forum sau la adresa mea de mail electronic pe care v-am dat-o deja. Constantin Dobre
    2008-02-03, 20:17:36 (86.129.121.*)
  23. de sudistu' ptr. RRomanul patriHHotz:
    Opiniile tale in legatura cu monarhia romaneasca, cu monarhia in general, poarta un usor iz de incrancenare...Cand spui "Este aberant sa ne intoarcem la o forma de guvernamint medievala..." imi amintesti de unu' care a fost presendinte dupa '89... Chiar si acum am avea nevoie de o figura remarcabila, un om care sa fie un arbitru impartial in mizerabilul joc politic de la noi...Presedintii Romaniei de pana acum ne-au aratat mai ales ce inseamna subiectivismul, populismul, golania, crima, dictatura, etc...Desigur, monarhia nu a adus numai bine in Romania, nu s-a inventat sistemul perfect....Totusi, hai sa nu ne lasam coplesiti de propaganda celor 45 de ani de comunism !...Oricum, ai motiva de relaxare: monarhia este un subiect inchis in Romania ptr. ca romanii nu mai vor monarhie...
    2008-02-03, 20:53:59 (86.126.59.*)
  24. de C Dobre pt. Dan Andronescu:
    Va somez sa va opriti din delirul acuzator la persoana mea. Pentru ultima oara va invit sa veniti cu dovezi in sprijinul acuzatiilor dvs si in caz contrar sa va cereti scuze. In ce priveste ipotezele dvs va asigur ca sunt false. Daca ati fi citit dosarul meu de Securitate (v-am dat datele despre el) ati fi observat ca nu exista nici-o proba in sprijinul presupunerilor/ipote zelor dvs. Ati mai fi observat ca in acel dosar se afla declaratiile (date la Securitate), in facsimil, celor mai apropiati colegi ai mei grevisti impotriva mea. Patru dintre ei au devent si colaboratori ai Securitatii cu nume de cod. In dosarele fostilor mei colegi grevisti (intocmite de fosta Securitate si aflate in custodia CNSAS, vazute si de mine) NU se afla nici-o informatie data de mine despre ei. Mai mult, am fost deportat in Craiova la ordinul scris (documentul se afla in dosarul meu) a fostului sef al Securitatii de atunci, general locotenent Nicolae PLESITA (am instructionat avocatii mei sa-l dea in judecata dar este dificil, asa am fost informat pentru ca Plesita se afla pe patul de moarte, nu vorbeste, numananca etc). In ce priveste deportarea mea de la "rau", din Valea Jiului, la "mai bine", in Craiova, iarasi sinteti in eroare: in Valea Jiului aveam un salariu de 4400 de lei/luna iar in Craiova am inceput sa lucrez ca muncitor necalificat cu un salariu de 1050 de lei/luna. Abia dupa un an de zile m-am calificat sudor (fara scoatere de la locul de munca). Tot ce am scris mai sus pot proba cu dovezi irefutabile. Tot in dosarul meu puteti afla ca nici unul dintre apropiatii mei colegi grevisti, membri de partid, NU au fost exclusi. Dintre fruntasii grevisti, NUMAI eu am fost deportat, cu ordin scris din partea lui Plesita. Repet, inca odata: veniti cu dovezi sau cereti-va scuze. Nu va voi mai tolera iesirile acuzatoare si insultatoare. Const antin Dobre
    2008-02-03, 21:20:00 (86.129.121.*)
  25. de dionis:
    Da, interesante postarile de mai sus, chiar le-am citit pe toate, sunt chiar mai bune, mai incitante decat articolul. Succes domnilor in continuare! Fosti sau actuali securisti, nesecuristi, deportati, exilati etc. sincer, mi-ati placut!
    2008-02-03, 22:12:45 (86.124.223.*)
  26. de BluBoy:
    Jos comunistii ! La puscarie cu toate fosilele securitatii !
    2008-02-03, 22:17:37 (86.124.222.*)
  27. de Stuparu:
    ma phutza stai ma cuminte. ce iti facura comunistii tie ca parca ziceai ca nu ai trait decat 3 ani in era comunista.
    2008-02-03, 22:23:17 (86.124.213.*)
  28. de C Dobre pt. Dan Andronescu :
    Dupa cunostintele mele dosarele de securitate ale liderilor revoltei de la Brasov nu au fost date publicitatii si chiar acei lideri au afirmat public (chiar anul trecut) ca li s-a raspuns de la CNSAS ca nu exista dosare pe numele lor. Apropo: in noiembrie 1987 am aruncat cu carnetu lde partid in fata fostului CC al PCR din Bucuresti, ca protest la represaliile Securitatii impotriva revoltatilor de la Brasov. Pot proba si acest gest. Daca doriti mai multe amanunte despre ce s-a intamplat cu mine dupa revoltele din Valea Jiului, cititi va rog (textele sunt in limba engleza) despre profilul meu pe site-ul: www.wilkipidia.co.uk Pe Plesita nu l-am putut da in judecata mai devreme de septmbrie 2007 din simplul motiv ca abia in anul 2007 am putut vedea dosarul de la CNSAS (unde se afla documentul scris despre deportarea mea in Craiova). Apropo de pensie: inca nu sunt pensionar. Va primesc scuzele cu amendamentul sa va blindati cu dovezi inainte de a acuza sau de va da cu presupusul. Si inca ceva: uitati-va la regulile oricarui forum: intreaga responsabilitate revine pentru textele publice apartin in exclusivitate celui care posteaza. Treziti-va, va rog, suntem deja in UE unde orice insulta sau calomnie publica este aspru pedepsita. Nu va faceti iluzii ca anonimatul v-ar scuti cumva de responsabilitate. C u bine, Constantin Dobre
    2008-02-03, 22:36:18 (86.129.121.*)
  29. de taz :
    aoleu, vere, ce se cearta oamenii astia p-aici... pai, bine, bre, asa ne-o fo` vorba ? cu exemplul ala pe care tre` sa-l dam la ăi tineri, cum ramane ? ca ce v-ati mai cotonogi daca ati fi fata-n fata... frumos e asa ? nenea "patrihotule", imi plac mai mult comentariile matale la articolele lui CMU... lasa-l pe nea Dobre... si nenea Dobre, nu te mai oţărî atata... mai ales daca ai dreptate... ce-a fost, a fost... acum, ce-ar insemna sa-i impuscam pe toti fostii comunisti...? sau pe turnatori ? daca mai sunt inca 2.000.000 de dosare necercetate, va dati seama cu cat ar scadea populatia tarii ? s-asa suntem tot mai putini acilea in tara... de rege nu mai vrem sa auzim, nu am uitat cum misunau paduchii prin case pe vremea lui... si ca vedeam pantaloni de stofa numai in armata, in rest umblam cu dimie si itari... hai sa fim oameni. lasati cearta asta, ca a ajuns deja prea departe... mai bine ne-am intalni la un pahar de zaibar de segarcea... si la o paine-n ţăst... s-auzim de bine !!
    2008-02-03, 23:24:00 (212.201.77.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: