Testarea auzului la copii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Dacă bebeluÅŸul nu răspunde la stimuli sonori, dacă nu se trezeÅŸte atunci când sunt zgomote puternice sau se sperie când vede pe cineva lângă el, este posibil să aibă nevoie de un control ORL.

Problemele auditive se pot corecta dacă sunt descoperite din timp. Testarea auzului la copiii între o lună ÅŸi ÅŸase ani se dovedeÅŸte însă o problemă delicată chiar ÅŸi pentru unii specialiÅŸti. Anca Ciurlău, acustician audioprotezist, susÅ£ine că sunt anumite semne care ar trebui să-i determine pe părinÅ£i să-l ducă pe cel mic la un control ORL: „Testarea este indicată atunci când unul dintre părinÅ£i sau un membru al familiei suferă de o pierdere auditivă, dacă testele de screening care se realizează în anumite maternităţi nu au avut un rezultat pozitiv sau dacă nu a fost prins într-un program de screening ÅŸi face parte din categoria de risc: greutate mică la naÅŸtere, travaliu prelungit, intubare după naÅŸtere, scor Apgar mic, hiperbilirubinemie“.
Trebuie să dea de gândit ÅŸi dacă bebeluÅŸul nu reacÅ£ionează la stimuli sonori, atunci când este strigat, dacă nu se trezeÅŸte din somn la sunete puternice. De asemenea, dacă, după ce părintele a intrat în cameră, se sperie sau este uimit în momentul în care acesta intră în câmpul lui vizual.
Mai există cazuri în care copilul a urmat tratamente cu medicamente ototoxice (Streptomicină, Kanamicină, Gentamicină, Amicacin) la o vârstă fragedă ÅŸi limbajul întârzie să apară: după perioada de lalaÅ£ie (gângurit), în loc să înceapă să vorbească, nu mai emite sunete. Sau, în loc să încerce să-i spună părintelui ce doreÅŸte, îl ia de mână ÅŸi îl duce la obiectul dorit.                                        

În ce constă examinarea?

Deoarece copiii sub trei-patru ani nu pot participa activ la testele de auz, este utilizată testarea pasivă, ÅŸi anume în condiÅ£ii de somn. Testul este neinvaziv ÅŸi nedureros, neimplicând nici un risc. „Testele pasive pot identifica afecÅ£iuni ale urechii medii, ale celei interne, dar ÅŸi ale nervului auditiv. Un prim test implică plasarea în urechiuÅŸa copilului a unei micuÅ£e sonde de măsurare ÅŸi evaluare a integrităţii urechii interne. Alt test constă în plasarea pe piele a câtorva electrozi adezivi, de unică folosinţă, care vor măsura, ca ÅŸi în cazul electroencefalogramei, activitatea electrică generată de nervul auditiv“, a explicat Anca Ciurlău.
Testarea copiilor mai mari de patru ani se face prin joc ÅŸi prin observarea reacÅ£iilor la stimuli auditivi. Stimulul sonor este prezentat micuÅ£ului în timp ce acesta este condiÅ£ionat ca, atunci când îl detectează, să pună o jucărie într-un coÅŸuleÅ£ sau să construiască un puzzle.
În urma testelor efectuate, medicul specialist ORL poate stabili un diagnostic. Acusticianul audioprotezist, având diagnosticul precis ÅŸi o audiogramă care să indice tipul ÅŸi gradul pierderii auditive, poate alege modelul de aparat auditiv ÅŸi reglajele optime pentru o protezare eficientă.

Centru de testare

În România există în prezent un singur centru, Audionova, la BucureÅŸti, care se ocupă de testare ÅŸi protezare în acelaÅŸi timp. Aparatele auditive sunt însă compensate de Casa de Asigurări de Sănătate din orice judeÅ£ al ţării.