În mileniul III, locuitorii planetei pot fi localizaţi sau spionaţi prin intermediul maşinii de spălat, cuptorului sau chiar al televizorului, relatează it.notizie.yahoo.com
În plină epocă a tehnologiei, programarea maşinii de spălat în timp ce vă plimbaţi prin parc, reglarea luminii din sufragerie, din magazin sau pornirea cuptorului în timp ce sunteţi blocaţi în trafic sunt operaţiuni care fac viaţa mai uşoară pentru oamenii moderni. Însă, deşi toate aceste conexiuni şi comenzi wireless pentru obiectele pe care le folosim zi de zi ne fac într-un fel sau altul viaţa mai uşoară, la fel de adevărat este că acestea sunt activităţi uşor de identificat, date care pot fi memorate pentru a localiza în orice moment pe oricine. Iar agenţiile de spionaj ar putea să le folosească drept o nouă tehnică de spionare şi să înlocuiască astfel diferite microfoane sau dispozitive de supraveghere ascunse prin case.
CIA înaintea tuturor
Sugestia a venit din partea fostului director al agenţiei CIA, David Petraeus, cu ocazia unei conferinţe a In-Q-Tel, o societate care se ocupă cu dezvoltarea de noi tehnologii care pot fi aplicate în domeniul spionajului. „Obiectivele de interes vor putea fi localizate, identificate, monitorizate şi controlate în timp real prin intermediul tehnologiilor, cum ar fi identificarea prin frecvenţe radio, reţele de senzori, un mic server embedded şi receptoare de energie – toate conectate la sisteme informatice de ultimă generaţie care folosesc internetul cu preţ redus şi de capacitate ridicată“, a explicat Petraeus, subliniind faptul că aparatele electrocasnice controlate la distanţă revoluţionează conceptul de intimitate şi de sferă privată, dar, mai ales, conceptul de spionaj.
Ce-şi face omul
cu mâna lui…
De data aceasta, agenţii nu mai instalează diferite dispozitive prin casele subiecţilor şi nici nu pătrund în viaţa acestora, ci chiar subiecţii sunt cei care intră în colimator, după ce îşi conectează aparatele la telefonul mobil sau la diferite aplicaţii. Pentru CIA, spionarea cetăţenilor fără mandat sau autorizaţie nu este un joc de copii, însă, în acest caz, problema ar putea fi mai puţin complicată. Deşi agenţia de spionaj americană nu este autorizată să spioneze oamenii, restricţiile în ceea ce priveşte obiectele ar fi mai puţin clare, mai ales după modificările din Foreign Intelligence Surveillance Act din 2008. Posibilitatea sau nu de a recepţiona datele ambientale, precum cele provenite de la serviciile de geolocalizare, reprezintă o zonă destul de gri a actualei legislaţii. Iar această lipsă de claritate ar putea asigura CIA posibilitatea de a obţine informaţii despre diferite persoane folosind memorarea datelor ambientale. În acelaşi timp însă, ar putea determina o mai mare atenţie în stabilirea reglementărilor privind activitatea agenţiilor de spionaj şi violarea intimităţii cetăţenilor americani.
Tentative eşuate
De altfel, CIA este cunoscută pentru faptul că a încercat dintotdeauna să găsească cele mai inedite metode de a-i spiona pe americani, dar şi de a-şi spiona rivalii. Un exemplu este aşa-numita „pisică spion“. În anii ‘60, specialiştii CIA erau atât de convinşi de talentul de spion al pisicilor încât au investit nu mai puţin de 20 de milioane de dolari în proiectul „Acoustic Kitty“. Proiectul prevedea instalarea unui microfon în urechea pisicii, a unei baterii în torace şi unei antene de-a lungul coloanei vertebrale. În acest fel, americanii doreau să îi spioneze pe comuniştii ruşi, trimiţând pisicile să spioneze pe străzi şi prin ambasadele americane. De remarcat că planul a fost pus în practică. La început, totul părea să funcţioneze ca la carte, până când prima pisică trimisă în misiune a fost călcată de un taxi, astfel că proiectul a fost abandonat la scurt timp după aceea. Un alt proiect care merită menţionat este operaţiunea „Midnight Climax“. Aceasta consta în încercări ilegale de a testa posibilitatea folosirii anumitor droguri prin administrarea acestora unor cetăţeni care nu bănuiau nimic. Practic, procedura era următoarea: mai multe prostituate ademeneau tineri într-un fel de case laborator, unde li se serveau băuturi ce conţineau LSD sau alte droguri, după care erau duşi în camere cu oglinzi speciale prin care li se putea observa comportamentul. Majoritatea documentelor legate de „Midnight Climax“ au fost distruse, dar câteva au supravieţuit, fiind scoase la lumină în anii ‘70 de New York Times.
