Preşedintele Băsescu a declarat luni, 25 iulie, la postul public de televiziune, că „esenţa blocajelor“ în chestiunea reorganizării administrative trebuie căutată la preşedinţii de consilii judeţene, care i-ar sabota proiectul. „Păi stă România în doi oameni cu interesele lor politice meschine, fie că îi cheamă şi Lajos, Ion ori Gheorghe? Vă pot spune că nu mai puţin rezistenţi sunt şi preşedinţii de consilii judeţene români. Ştiu foarte bine că PDL-ul în faţă îmi spune DA şi în spate au o liotă care spune NU“, a spus Traian Băsescu. Cu Lajos e simplu: să zicem că-i nume generic pentru UDMR. Dar cin’ să fie Ion şi Gheorghe de la PDL?
Poate cu Ion şi Gheorghe a negociat intens la Convenţia PDL din luna mai să-l trădeze pe Blaga şi să treacă în echipa lui Boc. Poate le-a dat, drept răsplată, funcţii în partid. Poate că sunt nume alese dinadins. Dacă sunt însă acei Ion şi Gheorghe, Traian Băsescu e sabotat, în mod fatal, de propriile sale jocuri complicate de putere. Acei Ion şi Gheorghe erau deja puternici şi baronizaţi după model PSD, cu trei-patru judeţe controlate după model feudal, în care nici o afacere nu mişca fără voia lor. Ion şi Gheorghe nu trebuiau ajutaţi să crească, ci împinşi să cadă.
Fireşte că aceşti şefi de consilii judeţene, Ion şi Gheorghe, odată ajunşi mari şefi în partid, fac tot posibilul să submineze discret un proiect menit să le taie din putere şi influenţă, din sinecurile de împărţit clientelei politice locale, din capacitatea de control a afacerilor pe bani publici. Ei, Ion şi Gheorghe, capabili să spună în faţă DA şi pe la spate NU, reprezintă, din păcate, prototipul de politician promovat în ultimii ani chiar de Traian Băsescu şi PDL: profund duplicitar şi nociv. Politicianul-marionetă o fi în aparenţă docil, manevrabil şi cam puţintel la minte, dar în realitate, odată ajuns la putere, devine viclean, cu agenda ascunsă şi predispus la trădare. Aşa fiind, nu poţi face reformă cu Ion şi Gheorghe, eventual bancuri politice proaste.
Traian Băsescu mai constată astăzi că miniştri precum Igaş, Ialomiţianu sau alţii cărora le-a acordat cândva încredere se arată, în realitate, incapabili, slabi şi sfârşesc călăriţi de sistem. Chiar avea nevoie de un an să vadă asta? Şeful statului a înţeles cam târziu că politicianul umflat artificial şi cocoţat fără merit în funcţii înalte o fi având calitatea de a se lăsa păpuşat, dar are şi defectul major de a răspunde la mai multe comenzi şi de a gesticula, în consecinţă, haotic. Şi uite aşa, dintr-o dezamăgire în alta, constatând cât de „mici sunt politicienii români“, şeful statului ajunge la concluzii cu adevarat înfricoşătoare: UNPR este singurul partid care susţine „în mod onest“ regionalizarea.
Mare partid, mari oameni politici
Şeful statului a simulat, luni seară, o execuţie de vară, cu gloanţe oarbe, dar care prevesteşte decapitările din toamnă. Lista neagră începe să prindă contur, avem câteva nume de proscrişi. În fine, ceva începe să sune prost în ieşirile preşedintelui din ultima vreme: o anumită inconsecvenţă supărătoare, un soi de fermitate jucată care-i maschează slăbiciuni tot mai evidente, un mod neplăcut de a amâna rezolvarea unor urgenţe, un fel de incapacitate cronicizată de a lua deciziile tăioase, corecte şi imprevizibile, care l-au făcut temut şi respectat în trecut. Remarcabile rămân doar consecvenţa şi curajul în plan economic, dar ele merită o discuţie separată.
O şansă de reabilitare parţială – poate ultima – va veni, zice-se, în toamnă, când va avea o nouă ocazie să scape de politicienii tip Ion şi Gheorghe din guvern şi să pună, în al 12-lea ceas, oameni mai şcoliţi în locul lor. Aici, în incompetenţa multor miniştri de azi, va găsi altă „esenţă a blocajelor“, nu doar în trădările „liotelor“ de pedelişti din teritoriu. Dar să revenim: cine sunt, în realitate, Ion şi Gheorghe de la PDL, cum le zice lor pe numele de baroni locali? Ei chiar există sau Traian Băsescu a pomenit nişte nume la întâmplare?
