Liceele craiovene sunt ispitite cu năluciri

Nu e scump. Aşa, pentru că suntem vecini, studentul care stă cu chirie la parter îmi cere doar 40 de lei. Ajunge pentru vreo patru ore de „zbor“ şi mă aleg şi cu poveşti tari pentru gagici. Mâinile tremură puţin: de emoţie, de nerăbdare. Presar delicat firişoarele, împăturesc cu grijă paternă, rulez, lipesc voluptuos şi… Ei bine, momentul ăsta, chiar secunda de dinainte, e cel mai delicios. Anticipez senzaţia de plutire, de libertate şi râsul care-mi va zgudui neuronii. E minunat haş-ul ăsta!
În vremea adolescenţei mele, experienţa unei reprize de „fumat iarbă“ era foarte îndepărtată de poarta colegiului la care învăţam. Citisem despre peripeţiile lui Huxley şi îl admiram nebuneşte pe Jim Morrison. În ciuda faptului că a trecut un deceniu, toate aceste personaje, care au împărţit multe ore împreună cu drogurile, îşi exercită încă fascinaţia asupra adolescenţilor de astăzi. Ba, mai mult, s-au adăugat şi numele româneşti ale lui Ion Barbu sau Al. Odobescu. Iar „iarba“ a ajuns să crească tocmai în faţa porţii fostului meu liceu.
Doar în această lună în Craiova au avut loc cinci arestări în care au fost implicaţi consumatori sau traficanţi de droguri. Cantităţile confiscate de poliţie sunt foarte mici, dar frecvenţa arestărilor dovedeşte că drogurile nu mai sunt o marfă inaccesibilă. În jurul multor licee craiovene gravitează plasatorii de haşiş sau pastile halucinogene.
Pe de altă parte, este incredibilă rapiditatea cu care a fost uitată o declaraţie făcută în ianuarie de către ministrul de interne, Dan Nica: „Sunt foarte multe şcoli în care traficanţii de droguri se duc şi le dau gratis droguri copiilor, tocmai în ideea de a-i face viitori utilizatori“. De-a lungul lui 2008, doar în Dolj a fost confiscată o cantitate de canabis egală cu conţinutul a şase saci şi peste 15.000 de pastile halucinogene. Acesta este însă doar vârful unui aisberg care a ajuns să plutească ameninţător şi pe apele Jiilor. Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.) este instituţia care ar trebui să gestioneze problema consumului de droguri, dar nu a reuşit să se facă remarcată decât prin salariul fostului ei şef, Pavel Abraham, dublu faţă de cel al preşedintelui României.  
Nimic nou până acum, ştiu. Au existat mulţi artişti consumatori de droguri, dar nu drogurile te fac artist, ci munca şi talentul. Că drogurile sunt periculoase este clar şi nu e surprinzător nici măcar că reprezentanţii ANA nu şi-au făcut treaba. Asta este România… Dar există o noutate: adolescenţii craioveni sunt astăzi mai ispitiţi cu năluciri ca niciodată. Atracţia faţă de acest univers interzis lor le poate fi fatală. Dependenţa de droguri este în Occident o boală gravă, dar totuşi tratabilă. În România însă, dependenţa devine o boală incurabilă din cauza impotenţei sistemului medical de a asigura un tratament adecvat. Clinicile de dezintoxicare nu oferă nici securitatea, nici confortul necesare, cât despre iniţiativele private, cele puţine care au existat, au dat deja faliment în lipsa unui sprijin financiar din partea statului.
Rezumând sec: drogul produce o experienţă ine-dită, potenţată de aura personalităţilor care l-au frecventat. Însă, în secunda imediată, boala de-pendenţei loveşte, cum i-a lovit pe toţi artiştii amintiţi mai sus. În România, statul oferă un sprijin minimal de-pendenţilor, aceştia trezindu-se abandonaţi într-o lume stăpânită de capriciile traficanţilor de narcotice. Singura intervenţie eficientă care poate preveni sau chiar sparge capcana întinsă ado-lescenţilor este cea venită din partea familiei. O familie care ştie să-şi asculte cu adevărat fiul sau fiica nu va auzi niciodată cuvintele: „e minunat haş-ul ăsta“.