Pe fondul isteriei mediatice iscate de alegerea lui Crin Antonescu la şefia PNL, mai toată lumea vede doar părţile pozitive ale debarcării lui Călin Popescu Tăriceanu.
Din acest punct de vedere – al atitudinii presei faţă de fostul premier – nu poţi să nu observi cât de mulţi condeieri îl antipatizează pe Călin Popescu Tăriceanu, deşi unii n-ar avea nici un motiv. Fie şi pentru că fostul premier a fost mult mai amabil cu presa decât Traian Băsescu sau decât Adrian Năstase.
Admiţând teza că schimbarea lui Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi o relansare a PNL şi, mai ales, o speranţă că Traian Băsescu ar putea fi înfrânt la scrutinul prezidenţial, trebuie să vedem însă şi costurile pentru PNL şi pentru scena politică, costuri la care puţină lume s-a gândit.
Cel mai grav cost – şi care n-a sărit în ochii nimănui – poate fi sesizat din entuziasmele stârnite în rândurile pedeliştilor de debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Fireşte, Traian Băsescu nu s-a pronunţat şi s-ar putea nici să nu se pronunţe, fie şi pentru că e ocupat s-o facă pe Ceauşescu în miniatură. Rânjetele copiilor săi de trupă – de la turista Elena Udrea până la Adriean Videanu, cel care a împins linguşirea Stăpânului până la a declara că formula „succesuri“ aparţine Academiei – vorbesc însă în numele lui Traian Băsescu.
Pentru Traian Băsescu, fostul premier s-a constituit în coşmarul nopţilor sale treze. Aşa cum a declarat în mai multe rânduri, Traian Băsescu e un om care nu uită pe cei care i-au stat în cale. Dacă ar fi putut, în ura sa cancerigenă faţă de Călin Popescu Tăriceanu l-ar fi debarcat cu mâna lui pe fostul premier de la conducerea PNL. N-a fost nevoie de asta. Pe Călin Popescu Tăriceanu l-au debarcat ai lui. Şi căderea fostului premier, însoţită de toate mizeriile tipic dâmboviţene ale unei căderi în România fanariotă – trădări, înstrăinări, înjurături de la gazetari care până mai ieri ţi-au ciugulit din palmă – are pentru opinia publică semnificaţia unui semnal.
Aşa păţesc toţi cei care îl înfruntă pe Traian Băsescu!
Un semnal menit a adânci spaima faţă de Traian Băsescu, dacă ne gândim că un lucru asemănător s-a petrecut şi cu alt adversar de marcă: Adrian Năstase.
Într-o Românie ale cărei structuri n-au ieşit din slugărnicia fanariotă faţă de Jupânul puternic, gata să te dea de-a dura pe scări în jos, un astfel de semnal ar putea fi catastrofal pentru cei care mai speră într-o înfrângere a lui Traian Băsescu.
Alt efect negativ al debarcării lui Călin Popescu Tăriceanu îl reprezintă pierderea de către PNL a unui atu excepţional în politica din acest an: cel al posibilităţii de a se lăuda cu faptele guvernării Tăriceanu. În actualele condiţii, nu numai că Traian Băsescu va putea invoca în voie dezastruoasa moştenire, dar, mai mult, noii lideri nu vor avea cum să-l contrazică, deoarece habar n-au de treburile fostei guvernări.
Nu în ultimul rând, Călin Popescu Tăriceanu reuşise să devină independent de baronii partidului. Crin Antonescu e însă vulnerabil în ce priveşte raporturile cu baronii, dar mai ales cu Dinu Patriciu. Desigur, cu timpul, Domnia sa va reuşi să pună mâna pe frâiele PNL. Din nenorocire, în acest an electoral, Crin Antonescu nu mai are timp. Mai ales dacă va sta în studiourile TV, lăsând ca partidul să fie condus de alţii.
Călin Popescu Tăriceanu a dus PNL la o poziţie pe care acest partid n-a avut-o niciodată până acum în anii postdecembrişti.
Artizanii schimbării sale susţin că prin asta PNL va avea şi mai mari succese.
Să nu uităm însă că şi în politică e valabilă învăţătura potrivit căreia mai binele poate fi răul binelui.
