Marean Obama

Nu-i exclus, zice Ion Iliescu, să apară şi în PSD un Obama. Nu ştiu ce ştie Ion Iliescu sau la cine se aşteaptă să devină surpriza partidului pentru candidatura la Preşedinţia României, dar problema pare să fie deja rezolvată. Dacă urmăreşti ce se întâmplă de o bucată de vreme în partidul condus de Geoană, nimeni nu pare mai nimerit pentru această postură decât Marean Vanghelie. Şi nu e o glumă decât în măsura în care toată politica noastră e mai degrabă de râs. Evident, atunci când nu-i de-a dreptul de plâns. Să mă explic. Ţin să precizez de la bun început că analogia n-are nici o legătură cu pigmentul uşor asemănător al celor doi şi nici cu calitatea lor intelectuală, de altfel, greu de comparat. Surpriza numită Marean Vanghelie, precum a fost pentru democraţii americani Barack Obama, trebuie judecată şi înţeleasă în contextul politicii româneşti, în general, şi al PSD, în particular. Celebrul primar al Sectorului 5 din Bucureşti este politicianul cu cea mai viguroasă carieră politică din România, dacă prin asta înţelegem distanţa de la ceea ce promitea personajul atunci când a început să devină cât de cât cunoscut la ceea ce a ajuns în fapt. Vremurile în care Marean era exclusiv subiect de umor au apus. Acum face majoritatea jocurilor importante din partid şi, graţie prezenţei PSD la guvernare, influenţează în mod insidios şi parte din afacerile politice ale ţării. Pare de necrezut din partea unui semianalfabet, dar a-l subestima e o eroare la fel de mare precum cele pe care le face el însuşi atât de des, când încearcă să se exprime în limba română. Dar faptele sunt dincolo de orice îndoială. Primarul „care este“ deja la al treilea mandat în Sectorul 5 şi şef fără rival al organizaţiei PSD de Bucureşti a contribuit masiv, dacă nu decisiv, la decapitarea, în mai puţin de o lună, a doi miniştri. Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea au plecat precum au venit la Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca urmare a unor urzeli în care Marean Vanghelie a jucat un rol hotărâtor. Pentru că, atunci când s-a format guvernul, partidul nu i-a acceptat omul de casă pe funcţia de şef la Interne, Vanghelie le-a dat tuturor o lecţie de zile mari. În cazul lui Gabriel Oprea s-a folosit de interesul PD-L şi al lui Traian Băsescu, pe care l-a întors împotriva ministrului în faţa căruia pierduse iniţial, declanşând întreg scandalul care a dus la demiterea acestuia. A jucat discret, dar inteligent şi tenace. Demisia următorului, a lui Liviu Dragnea, a căzut ca un trăsnet pentru majoritatea dintre noi, dar nu şi pentru Vanghelie. Dimpotrivă, după cum se ştie deja, şeful pesediştilor bucureşteni a fost de data aceasta chiar actorul principal. L-a obligat pe Dragnea să aleagă între a rămâne ministru şi a-i refuza numirea unui alt om de încredere pe funcţia de secretar de stat şi a câştigat. Dragnea nu mai e ministru, dar chiar şi dacă nu-şi va vedea până la urmă omul instalat în funcţia respectivă, Vanghelie a înregistrat o victorie infinit mai importantă pentru cariera sa de politician. Le-a demonstrat tuturor că, atunci când îşi propune ceva, puţini îi pot sta în cale. Marian Vanghelie e urât cu siguranţă de o bună parte dintre liderii PSD, dar a devenit în aceeaşi măsură un politician de temut. Şirul său de victorii în interiorul partidului pare, retrospectiv, aproape de necrezut. Pe cât a fost de ridiculizat de-a lungul anilor, pe atât s-a dovedit de încăpăţânat în a-şi atinge aproape toate scopurile. Şi tocmai această diferenţă dintre ceea ce pare şi ceea ce obţine pas cu pas face din Marian Vanghelie una dintre marile surprize ale politicii româneşti. Candidatura sa la preşedinţie poate părea încă multora o simplă glumă, dar, dacă îi cureţi biografia politică de episoadele hazos-ridicole, descoperi în Marean o forţă greu de egalat. Încă mai râdem uneori de el, dar, de cele mai multe ori, s-a dovedit că el e cel care avea să râdă până la urmă.