Despre adevărata poziţie a României

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În excelenta sa carte „România oranj“, Maria Nazat vorbeşte de inexistenţa unei culturi a probei în sistemul nostru judiciar. Desigur, aşa cum a precizat la „Zig-Zag cu Ion Cristoiu“, de pe Antena 3, fostul procuror şi actual avocat s-a referit la administrarea probei în cadrul procesului. Eu însă cred - şi i-am spus asta în emisiune - că putem vorbi de inexistenţa unei culturi a probei în întreaga noastră societate. Din câte mai ţin minte cititorii, la procesul de la Târgovişte, acuzată că e la izvorul teroriştilor, Elena Ceauşescu a cerut Dovada. S-a făcut mare caz de secvenţa asta, replica fostei prime doamne a României socialiste fiind azi folosită până şi-n discuţiile curente, nu fără un sens ironic. Numai că Elena Ceauşescu, deşi glonţul nu i-a mai dat posibilitatea să cunoască politica, presa şi justiţia postdecembriste, sesizase, fără s-o ştie, una din marile deraieri ale societăţii noastre din ultimii 17 ani: cultivarea afirmaţiei generale fără acoperire în realitate. Magistrul meu într-ale gazetăriei, Nae Ionescu, îşi începea multe dintre comentarii cu propoziţia:

Iată faptele!

Era o propoziţie polemică, menită a avertiza că într-o dezbatere publică nu trebuie eludate tocmai faptele, singurele în stare să ţină trena unei aserţiuni. Să luăm, de exemplu, poziţia noastră în cazul Kosovo. La conferinţa de presă ţinută la Cotroceni cu prilejul popasului dâmboviţean al lui Nikolas Sarkozy, preşedintele Traian Băsescu a declarat: „România va fi un partener extrem de loial al deciziilor Uniunii, dar nu va recunoaşte independenţa Kosovo, declarată unilateral“.

Precizarea lui Traian Băsescu a venit după ce preşedintele francez a ţinut să reafirme poziţia Franţei şi a Uniunii Europene privind recunoaşterea independenţei Kosovo.

Plecând de aici, presa noastră s-a grăbit să proclame existenţa unei divergenţe serioase între cei doi preşedinţi. Şi cum românii sunt împotriva gestului kosovarilor, pentru presa prezidenţială, momentul de la Cotroceni a fost un bun prilej de a mai pune de o cântare pe adresa Palatului din Deal.

Faptele ne spun însă altceva.

Între România şi Uniunea Europeană există o divergenţă în privinţa independenţei Kosovo. O divergenţă, pur şi simplu. Nu însă una serioasă. Pentru că România are altă poziţie decât Uniunea Europeană doar la nivel declarativ.

La nivel de fapte, ea împărtăşeşte poziţia Uniunii Europene: aceea de a trimite în Kosovo o forţă militară înainte de proclamarea independenţei. Prin prezenţa ei pe un teritoriu aflat sub suveranitatea Serbiei, forţa militară rupe practic Kosovo de ţara-mamă.

România nu numai că a acceptat să participe la această forţă militară, dar, mai mult, ea se numără printre cele mai entuziaste state în susţinerea gestului Uniunii Europene.