Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Ceauşescu, cartea şi Unirea

Opinii - Alina MUNGIU-PIPPIDI
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Am aniversat zilele acestea Unirea celor două Principate, ca şi ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu, care ar fi împlinit 90 de ani dacă nu ar fi fost executat de Crăciunul anului 1989. Nu poţi să nu te întrebi, la asemenea ocazii, care e bilanţul construcţiei naţionale româneşti. Basarabenii au ajuns să îşi cumpere cu 300 de euro paşapoarte bulgăreşti; ţăranii din cele mai sărace zone din România îşi ridică barăci la periferia marilor oraşe italiene şi îşi refac viaţa într-o limbă nouă, rudimentară, care nu mai are nimic de-a face nici cu Dante, nici cu Eminescu, e limba periferiei fără naţionalitate.

Românii au fost îndoctrinaţi cu ideea că sunt o naţiune veche. Un popor vechi ar fi fost mai corect. Limba noastră e veche, dar forma ei literară e recentă. Conştiinţa de a fi român e şi ea foarte târzie. Pe la 1900, ţăranii spuneau că sunt creştini, nu români, când li se cerea să îşi definească o apartenenţă. Spiru Haret şi Nicolae Iorga, cu investiţiile lor enorme în educaţie, au mai reuşit să aducă în sânul naţiunii vreo câteva milioane de oameni care nu ştiau ce sunt, dar, dacă în Danemarca, la 1900, toată lumea avea Biblii şi le citea, noi mai aveam în faţă un secol de alfabetizare. Fără comunişti, cu brutalitatea cu care îşi puneau în practică programele, nu ştiu dacă reuşeam. La 1945, numai jumătate din România era alfabetizată. Nici azi, românii nu citesc ziare, de exemplu, decât în proporţie foarte mică. Acest obicei naţional, spun istoricii, se formează devreme, pe la 1920-1930; 30% dintre români ştiau carte pe atunci şi cam tot atâţia citesc ziare de calitate şi azi.

Istoria noastră de la Unire încoace este aceea a unei „societăţi ţărăneşti“ tradiţionale, care a încercat într-un secol să parcurgă proiecte de modernizare politică mai întâi, şi socială, pe urmă, care ar fi trebuit, în viziunea iniţiatorilor lor, să permită recuperarea unui decalaj istoric colosal faţă de Vestul Europei. Cât de mare era acest decalaj, avem o oarecare idee: în 1930, venitul pe cap de locuitor al României era comparabil cu cel al Franţei la 1789 sau al Angliei la 1648; la începutul veacului trecut, sofisticarea şi productivitatea agriculturii româneşti corespundeau cu cele din Franţa secolului XVII sau din Anglia secolului XVIII. Ce deosebea societatea rurală nedezvoltată românească de atâtea zone similare din restul lumii era doar apropierea ei relativă faţă de Europa, ceea ce a creat permanent iluzia că e vorba de o societate europeană, măcar potenţial, dacă nu în fapt.

Modernizarea la noi nu a fost un proces natural, similar celui care a creat civilizaţia vest-europeană, aşa cum o cunoaştem astăzi, format din dezvoltare tehnologică şi industrială, ci încercarea de reproducere cu caracter programatic a acestei dezvoltări de către elitele societăţii rurale, cu scopul declarat de a imita şi a ajunge din urmă dezvoltarea occidentală. Acest proces a fost în permanenţă o reacţie la succesul economic al societăţilor occidentale: fără el, e cert că aceste elite nu şi-ar fi propus să urmărească întocmai paşii dezvoltării instituţionale din Occident, în speranţa că aceştia vor atrage şi dezvoltarea economică, şi evoluţia socială. Modernizarea politică este îndeobşte văzută ca având două paliere: unul de creare a cetăţenilor naţiunii (ţăranii) prin alfabetizare, menită să înlocuiască dialectele locale cu limba cultă, favorizând crearea unei conştiinţe naţionale unice, şi al doilea, de extindere a drepturilor politice complete, adică a votului, la tot corpul naţional. De regulă, modelul istoric european a presupus întâietatea modernizării economice asupra celei politice. Revoluţiile franceză şi engleză sunt determinate de necesitatea de a aduce la acelaşi nivel cu dezvoltarea socială drepturile politice ale unor categorii excluse, deşi autonome şi prospere în mare măsură. Dar, în cazul României şi al ţărilor nedezvoltate din Est, procesul este exact invers. Modernizarea politică se produce înainte. Ţăranii sunt împinşi de pe ogor la urna de vot, fără să aibă nici pământ suficient, nici şcoală, direct în braţele demagogilor de profesie şi ale propagandei electorale. Dezvoltarea economică şi cea socială nu permit suficientă autonomie şi prosperitate a acestor clase de noi cetăţeni, pentru a-i face contribuabili serioşi ai sistemului politic, ci le transformă mai adesea în mase de manevră manipulate de elite cu scrupule puţine.

Procesul de modernizare politică a fost apoi fundamental distorsionat sub comunism, după cum povesteşte raportul Comisiei Tismăneanu, în librării în aceste zile. Alfabetizarea a continuat pe scară intensă, deşi s-a raportat, probabil fals, că se atinsese 100%, ca şi îndoctrinarea, nu doar în valorile sociale, ci şi în cele naţionale, cu ajutor de la cenaclul Flacăra. Dar comunismul impune o singură alegere politică, iar modernizarea merge cu ambiţie criminală de la dezvoltarea reţelei de electrificare la sistematizarea satelor din anii optzeci.

După comunism, în anul 2001, statisticienii europeni au descoperit că România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte participarea la toate treptele de educaţie a tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani. Fără măcar să mai punem în discuţie calitatea educaţiei pe care o primesc, tranziţia înseamnă deci şi întoarcerea analfabetismului de varii forme. Nu sunt, ca atare, surprinsă că lumea fluieră la sărbătoarea Unirii sau că se fac emisiuni TV stupide, în care discutăm rostul lui Eminescu. Munca lui Haret şi Iorga nu e încheiată, iar profesorii societăţii noastre, pe care îi plătim lamentabil, mai au un faţă un secol de apostolat.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.29/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.3 din 21 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de florin_33:
    N-am inteles care-i ideea centrala a acestui articol anagramat plin de informatii fara noima si intoxicat cu falsitati grosolane.
    2008-01-28, 01:13:03 (24.166.65.*)
  2. de sudistu' ptr. d-na Alina Mungiu Pippidi:
    D-na Mungiu Pippidi, in articolul dvs am gasit afirmatia: "în 1930, venitul pe cap de locuitor al României era comparabil cu cel al Franţei la 1789 sau al Angliei la 1648;..."....In alte articole de presa/emisiuni tv. am gasit informatii opuse celor furnizate de dvs, anume ca pana la inceperea celui de-al doilea razboi mondial, nivelul de trai al unui roman era la fel ca nivelul de trai al unui danez si de cel putin doua ori mai mare decat nivelul de trai al unui italian....Ne gaseam, in acele timpuri, in primele 7 tari ale Europei ca nivel de trai...Pe undeva sunt credibile aceste date, tinand cont ca in acele vremuri in constructii in Romania munceau mai ales italieni, de gradinarie se ocupau mai ales bulgari, etc...Iata in ce confuzie ne baga presa romaneasca....Noi pe cine sa mai credem?...Nu cumva datorita lipsei de respect ptr citiori (venit din partea ziaristilor...) vine dezinteresul romanilor ptr presa (subliniat de dvs.in acest articol..)?....
    2008-01-28, 01:47:19 (86.126.77.*)
  3. de Miss Piggy pentru doamna Pippidi:
    Sora mea, ai scris un articol intr-o noua limba de lemn, dupa chipul si asemanarea ta: mare, prost si plin de osinza. N-o fi fost Romania raiul pe Pamint, dar nici in alte parti nu cred ca era prea bine. Numai comunismul si postcomunismul au transformat Romania dintr-o tara de imigratie in una de emigratie. Sasii din Transilvania, adusi pe la 1200 de Cavalerii Teutoni din Saxonia, si-au adus aminte ca sunt nemti si s-au carat in Germania dupa 800 de ani ! Iar Eminescu scria in 1880: "De la Nistru pan' la Tissa // Tot Romanul plansu-mi-s'a, // Ca nu mai poate strabate // De-atata strainatate" //, cam ce zice Walter Veltroni in 2007. Ca nuca-n perete, ii mai tragi o limba lui Tismaneanu-Marcusohn , profesorul de socialism stiintific de la Stefan Gheorghiu, care acum face bani infierind comunismul adus in Romania de ma-sa si de tat-su si il pui pe Iorga alaturi de Spiru Haret, ca sa ne amntesti ca mistretul handicapat Pippidi n-are decit meritul de a fi nepotul lui bunicu-sau !
    2008-01-28, 08:39:27 (86.126.6.*)
  4. de Taunul:
    Madam de unde stii matale ca; TOVARASU ,daca nu l am fi impuscat noi romanii in gind si in fapta ,ar mai fi trait sa implineasca 90 de ani lumina pe terra. Caci daca nu l am fi impuscat atunci {multi in gind,putini in pluton} acum ar fi asteptat mult si bine ca sa ii vina rindul,dar s_a abrogat legea,si sintem tot noi poporul la rind, pe rind,si deavalma. Madam si ca sa fiu scurt si la obiect,nu ti citesc articolele,,nu mi placi de loc ,nu esti genul meu. Adio dar si nu ramin cu tine.
    2008-01-28, 09:08:09 (82.77.169.*)
  5. de Viorel.C.:
    Ceausescu a fost un mare patriot roman si a murit ca un adevarat erou, el trebuie introdus in cartile de istorie pentru tot binele care la facut acestei tari, iar cei care l-au tradat si impuscat trebuie introdusi si ei dar la cosul de gunoi apartinand istoriei de tradatori.
    2008-01-28, 10:34:55 (82.79.146.*)
  6. de taz pt. Viorel.C.:
    ma, tu chiar ma enervezi... ti s-a zgariat placa ? ti s-a intepenit ideea asta in cortex ? lasa-ne, coane, cu patriotii... ti-e dor de Brifcor ?
    2008-01-28, 12:11:28 (212.201.78.*)
  7. de ginel:
    precizari: pentru poz. 1: Autoarea face un bilant de la Unire la Ceausescu. pentru restul: Autoarea nu-l plange pe Ceausescu, cred si eu ca ar fi trait pana acum, autoarea ia ca an de referinta 1930, nu 1939, care e o mare diferenta, din punct de vedere statistic. pentru poz. 5.: Ce ne facem cu raul pe care l-a facut Ceausescu? Si Leana? Sa mentionez numai doua : Colapsul economic si discreditarea comunismului.
    2008-01-28, 13:20:46 (82.63.143.*)
  8. de RRomanul patriHHotz:
    Tovarasul fost PCR-ist turnator la secu Ginel inca nu realizeaza ca nu ceausescu a discreditat comunismul ci comunismul s-a discreditat singur (ca d'aia s-a dus la fund si in alte tari); dar ce sa-i ceri unui oportunist aprozarist care apara comunismul si infiinteaza filiale PNL prin Herculane; mintea lui este plina de contradictii asa cum ii sta bine unui individ fara principii; ca atare comunistii si partidele istorice sint pusr pe acelasi plan. dupa cum vedeti acest silviu brucan al forumului nu ezita sa ne dea invataturi noua celor care nu am fost suficient de inteligenti ca sa fim recrutati de comunisti asa cum a fost dumnealui. cara sacii cu materiale mai Jinele si lasa propaganda ieftina!
    2008-01-28, 13:54:46 (69.29.53.*)
  9. de Tot ala.:
    Presedinte patriot si inteligent ca Ceausescu se naste o data la 1000 de ani,daca Ceausescu nu era impuscat si mai traia cel putin 10 ani Romania era inaintea multor tari din Europa si chiar din lume.Asa ca ne meritam soarta, coruptie si hotie ca in Romania se mai intalneste poate in Insulele CIORDITAI TOTO !!
    2008-01-28, 17:20:08 (82.79.146.*)
  10. de Nelu Cucui.:
    De ce a fost impuscat Ceausescu? Pentru ca unii mai smecheri sa ajunga rapid milionari in euro,in timp ce altii in mare majoritate mor de foame.Ce sa construit pe timpul lui Ceausescu in 24 de ani fostii si actualii conducatori cred ca nu reusesc nici sa inventarieze asa ca ...........!? RUSINE celor care l-au impuscat in ziua de CRACIUN , iar DUMNEZEU nu iarta TRADATORII
    2008-01-28, 17:27:07 (82.79.146.*)
  11. de valgor:
    "noi mai aveam în faţă un secol de alfabetizare. Fără comunişti, cu brutalitatea cu care îşi puneau în practică programele (sic!), nu ştiu dacă reuşeam." Deci sa le multumim comunistilor ca ne-au alfabetizat sau sa-i infieram conform raportului ismaneanu? Din aceasta dilema nu puteti iesi... Am zis!
    2008-01-28, 18:16:38 (196.206.4.*)
  12. de taz:
    ce e drept, e drept. asta cu alfabetizarea chiar ca au facut-o. si mai au si altele bune. dar au si rele. alea rele le stim. d-alea bune, daca are cineva nevoie, pot sa-i dau cateva exemple... nu vreau sa-i laud pe comunisti, dar nici nu imi place sa cred ca au fost mai "bau-bau" ca astia de acum. in final, care e diferenta ? ca atunci nu aveai voie sa zici nimic, iar acum daca zici, ce rezolvi...? uitati-va la comentariile astea de aici. credeti ca-i doare pe guvernanti undeva de ele ? sa fim seriosi... poate daca ar mai publica Redactia ceva din ele...
    2008-01-28, 18:28:06 (212.201.78.*)
  13. de Miss Piggy pentru Viorel, ginel si doamna Pippidel:
    Viorele-Tot ala-Cucui mama, ne-ai dat o veste buna, ca unul ca Ceausescu nu se naste decit la 1000 de ani; m-as bucura daca basheii ne-ar spune ca unul ca Basescu se naste numai la 2000 de ani ! Cu hotzia si coruptia postdecembrista suntem totzi de acord, dar comunistii au fost fruncea ! Ginele mama, Ceausescu nu a "discreditat comunismul", ci chiar "a intinat idealurile comunismului", cum, mai plastic decit tine, tov. Iliescu s-a exprimat si "pe cale de consecintza", chiar l-a impuscat ! Soara mea Pippidi, Legea Instructiunii Publice, promulgata în 1864 a introdus invatamintul primar public de patru ani, general, gratuit si obligatoriu pentru elevii si elevele între 7 si 12 ani, locuitori ai tuturor satelor si oraselor Romaniei. Obligativitatea si gratuitatea prin lege a invatamantului primar s-a realizat, in Italia abia in 1877, in Franta in 1882, in Anglia in 1870, in Elvetia in 1874, etc. Dar cu pilnia nu-i poti turna omului in cap, analfabeti mai sunt destui si azi, chiar cu facultate. Eu cred ca era mai bine pentru invatamintul romanesc daca nu aveam comunismul deloc !
    2008-01-28, 21:18:29 (86.126.6.*)
  14. de I C from NY:
    "noi mai aveam în faţă un secol de alfabetizare. Fără comunişti, cu brutalitatea cu care îşi puneau în practică programele, nu ştiu dacă reuşeam. La 1945, numai jumătate din România era alfabetizată. " Nu prea inteleg ce vrea sa spuna D-na Pippidi aici. Eu sunt unul dintre dascalii care am participat la alfabetizarea. A nestiutorilor de carte. De ceilalti, cu diplome, deci alfabetizati, ma rog, nu e vorba aici. Sa stiti ca alfabetizarea aceea , atat de trambitata de comunisti, nu s-a facut decat pe hartie. Totul era MINCIUNA. Si noi, dascalii, aveam curaj sa mintim, dupa modelul celor din agricultura si din alte sectoare. Un activist raional s-a jurat in fata superiorului lui cand a prezentat darea de seama ca anul acesta vor minti mai putin decat anul viitor. Minciuna crestea de la an la an. Notiunea de analfabet , in zilele noastre, s-a schimbat. Nu mai inseamna acelasi lucru ca acum un secol. In curand, spre ex., analfabet va fi acela care nu va sti sa foloseasca computerul. De la Spiru Haret avem multe lucruri bune. El spunea asa: "Cea mai grava incalcare a principiului democratiei este sa te adresezi unui elev dotat ca unuia dotat."
    2008-01-28, 23:30:51 (216.194.21.*)
  15. de I C from NY:
    Scuze pentru greseala. Corect este .".....sa te adresezi unui elev NEdotat ca unuia dotat. " Multumesc!
    2008-01-28, 23:38:42 (216.194.21.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -10°C.
La noapte: -6°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment

Actualitate

Comunitate

Societate

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Olt si Valcea

Gorj si Mehedinti

Sport