Îmi aduc aminte cum dădea Adrian Năstase ochii peste cap şi spunea ceva de genul: „Credeţi că eu aş putea lua şpagă chinezării?!“. Ei bine: da. Eu chiar cred. Adică dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri, la câte ştiţi despre politica noastră, nu credeţi că un prim-ministru ar numi pe cineva şef la Inspectoratul în Construcţii (loc de afluenţă a şpăgilor în domeniu) contra aranjării instalaţiilor într-un bloc întreg, lucrare în valoare de câteva sute de mii de euro?
Mie mi se pare total credibil, ba chiar potrivit în peisaj. Aşa au fost învăţaţi aceşti oameni: că şeful primeşte orice, că logica „serviciu contra serviciu“ e sănătoasă şi vitală pentru „relaţiile umane“. Aşa ştia Năstase de pe vremea când se însura cu două fete de miniştri comunişti (ciudată coincidenţă sentimentală, cum s-a îndrăgostit omul ăsta doar de fete de miniştri, care erau şansele statistice?).
Ioan Avram Mureşan se dădea şi el jignit în faţa ziariştilor: cum vă imaginaţi că doi miniştri umblă cu plicul cu bani pe la mese?! Ei bine, eu chiar îmi imaginez. Chiar îmi imaginez că avem miniştri atât de proşti şi de ieftini. Deşi povestea asta cu şpaga ieftină a fost supralicitată de presă. Nu trebuie să uităm că adevărata şpagă consta într-o maşină de lux ce urma să fie livrată. Afaceristul implicat ţine să se asigure că Remeş a înţeles ideea cu maşina, Mureşan îl asigură că ministrul s-a prins. Dar noi discutăm în continuare despre caltaboş şi palincă, pentru că aşa ne stabilesc agenda ziariştii care trebuie să demonstreze că totul este o făcătură a lui Băsescu. Noua regulă spune că poţi să iei şpagă dacă eşti anti-Băsescu. Atunci nu mai eşti corupt, eşti victimă a noii poliţii politice.
Altfel, absurdul e la el acasă. Liberalul local Morega ne explica săptămâna trecută că e normal să sune la o termocentrală să le spună că vine băiatul ministrului Păcuraru să le propună o afacere, dar că nu l-a ajutat pe respectivul cu nimic. La rândul său, Păcuraru este „hărţuit“ la televizor cu întrebări chinuitoare de genul: „Haideţi, domn’ ministru, adică nu mai au voie copiii de politicieni să facă afaceri?“. Eu zic să aibă voie, să scriem chiar în legi: rudele miniştrilor au acces preferenţial la afaceri cu statul. Doar suntem oameni de omenie şi e bine să îţi ajuţi familia, să mai terminăm cu mofturile astea europeneşti despre legile egale pentru toţi!
Şi nu mă pot abţine să nu remarc alt moment: în filmul difuzat, Mureşan discută cu denunţătorul despre Băsescu. După ce se asigură că nu sunt înregistraţi, îi trage o analiză politică: i-au luat comisia, nu mai are unde să-i cheme pe miniştri. Întelegeţi hazul absurd? Tipul ăsta îl învaţă pe altul să nu vorbească de şpaga pe care o transmisese, face semne prin aer despre plicuri, dar e foarte preocupat de Băsescu, de comisia prezidenţială şi de abuzurile procurorilor. Ceva îmi spune că nu e o imagine singulară, am putut vedea şpăgarii şi grijile lor într-un reality-show nesperat de elocvent.
