Reproducerea în Ziua a interviului dat de Traian Băsescu publicaţiei franţuzeşti „Politique internationale“ a declanşat ceea ce presa noastră a numit Războiul preşedinţilor. Traian Băsescu l-a înjurat pe Ion Iliescu în interviu. Ion Iliescu i-a răspuns cu o înjurătură. Băiatul de mingi al lui Traian Băsescu a răspuns la înjurătură cu altă înjurătură. Stând la pândă cu nările, să nu-i scape nici cea mai mică adiere de la Cotroceni, Emil Boc a sărit şi el cu un text injurios la adresa lui Ion Iliescu.
Tipic dâmboviţean prin isteria crescută brusc, scandalul a pus în umbră un lucru important: gestul revistei de a-i lua un interviu lui Traian Băsescu. În noiembrie 2004, publicaţia trimestrială a fost în România subiectul unui mic scandal iscat de o duduie căreia ura faţă de PSD îi ţine loc de toate: de talent, pe care nu-l are, de înfăţişare cât de cât, ba chiar şi de masculul care, prin biologie, ar trebui s-o viziteze din când în când. Un Dosar închinat României de Mihnea Berindei a fost pus sub acuzare într-unul din ziarele lui Sorin Ovidiu Vântu ca fiind o publicitate mascată contra cost a guvernului Adrian Năstase. Printre altele, Dosarul conţinea un articol de Vladimir Tismăneanu, destul de amabil la vremea respectivă cu Ion Iliescu, un interviu cu Theodor Stolojan şi unul cu fostul preşedinte.
Interviul cu Ion Iliescu era iscălit de Mihnea Berindei şi Arielle Thédrel. Dialogul cu Traian Băsescu de acum e semnat doar de Arielle Thédrel. Având în vedere scandalul cu Dosarul din noiembrie 2004, Mihnea Berindei pare a fi cel care face legătura între redacţie şi tărâmul nostru de la Dunăre. Nu-i exclus ca interviul cu Traian Băsescu să fi fost aranjat tot de Mihnea Berindei. Prudent însă, Domnia sa a lăsat-o pe jurnalista de la Figaro să se compromită. Şi jurnalista cu pricina n-are nici o şovăială să se azvârle cu capul în jos în puţul compromisului de tip dâmboviţean. Introducerea, de exemplu, dă în clocot, precum ciorba pe caniculă, de alintări cu limba făcută pămătuf ale personalităţii lui Traian Băsescu. Întrebările sunt un exemplu tipărit de abordare slugarnică a unui interlocutor. Venind vorba de Suspendarea lui Traian Băsescu, gudurătoarea de serviciu îl întreabă: „Anumiţi observatori au calificat iniţiativa deputaţilor ca fiind «un puci parlamentar». Ce credeţi?“
Păi ce să creadă domnul preşedinte al nostru când i se pune o asemenea întrebare care-i ridică mingea la plasă? Că n-a cheltuit banii degeaba cu acest interviu?!
Fosta parteneră de interviu cu Ion Iliescu a lui Mihnea Berindei, trecut acum, cu arme şi bagaje, de partea noului proprietar de publicitate, depăşeşte în slugărnicie până şi nivelul atins de intelectualii duşi cu avionul prezidenţial de la Bucureşti la Neptun şi retur.
Altă întrebare sună cam aşa:
„Reţelele de influenţă născute în vechiul regim au rămas puternice în România. Această criză instituţională nu face oare jocul unei Rusii care ridică acum capul şi vrea să-şi spună cuvântul pe scena internaţională?“.
Evident, Traian Băsescu dă un răspuns. Nu credem că mai era nevoie. Tezele dragi Domniei sale şi anturajului se regăsesc deplin în întrebare.
Printre alte dezamăgiri produse de revenirea României în Europa s-a numărat şi cea faţă de brava presă occidentală.
Mulţi români erau convinşi, până în decembrie 1989, că jurnaliştii occidentali sunt profesionalismul întruchipat.
Aiurea!
