Cioran a fost prea aspru când a zis ca la noi vorbaria atinge nivelul dementei. Dar am putea accepta ca ne place sa bârfim, ca nu suntem un popor taciturn, ca ne atrage cancanul. Nici in anii cei mai duri, dinainte de decembrie ‘89, n-am dus lipsa de bârfe. O umbra aparuta pe fata lui Ceausescu, la televizor, era de ajuns pentru a alimenta tot felul de speculatii soptite. Si se stie ca pe vremea aceea o mica bârfa se putea termina rau, datorita unui „turnator“. Totusi, aceasta forma speciala de „sociabilitate“ n-a disparut. Era de asteptat, deci, ca, dupa disparitia spaimelor, sa asistam la o vertiginoasa prosperitate a bârfei.
Desigur, pâna la un punct, bârfa are farmecul ei. Si rolul ei. Mai inveseleste mizeria, mai descreteste fruntile prea incruntate de griji. E ca un fel de drog. Un antidot. O supapa impotriva plictiselii si a frustrarilor. Fiecare scandal nou a fost pentru aceasta „supapa“ ca paiele puse pe foc. Si trebuie sa recunoastem ca de scandaluri nu ducem lipsa. Ele s-au repetat cu frecventa cu care valurile matura nisipul pe plaja, la mare, când marea e agitata.
Numai in ultima saptamâna am avut parte de doua scandaluri. Ultimul dintre ele, cel al disparitiei lui Omar Hayssam, fiind chiar un mega-scandal. Mai intâi, mica, dar virulenta grupare anti-Tariceanu din Partidul National Liberal a iesit din nou la atac. Consilierul prezidential Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica au organizat o conferinta de presa in care si-au etalat pretentiile. Evident, imediat s-au inflamat bârfele. S-a vorbit de „un puci“, de sfori trase de la Cotroceni, de intentia destabilizarii PNL, de celebra, de-acum, lupta dintre palate. Apoi, chiar inainte de a se epuiza acest scandal, am fost anuntati ca sefii principalelor trei servicii secrete românesti au demisionat, deoarece Omar Hayssam, singurul personaj acuzat de terorism de la noi, nu era de gasit dupa ce instanta gasise de cuviinta ca starea lui medicala permitea judecarea in libertate. De obicei luna iulie e o perioada de acalmie politica. Nu-mi amintesc sa fi existat un asemenea vacarm in plina vara. Dar nici ce s-a intâmplat acum nu e un scandal obisnuit! Daca el n-ar impune concluzii tragice, aratând ce proportii aiuritoare au capatat incompetenta si „ticalosirea“ institutiilor noastre, „episodul“ ar parea scos dintr-o comedie proasta. La ora aceasta, Omar Hayssam a devenit in România un nume la fel de cunoscut ca al lui Traian Basescu.
In atari conditii, mai poti sa deplângi apetitul nostru pentru bârfa? O fi el la fel de caracteristic pentru noi cum e carnavalul din Rio pentru brazilieni sau cum e ordinea pentru nemti, dar ceea ce ar trebui deplâns acum este altceva. Dupa saisprezece ani, „gura lumii“ se dovedeste a fi singura „institutie“ care functioneaza, neimpleticindu-se, in România! Institutiile propriu-zise sunt fie incompetente, fie putrede. Functioneaza doar pentru a produce scandaluri, cu cancanurile si speculatiile aferente. Dupa disparitia lui Omar Hayssam, a demisionat si procurorul general al Republicii. „Gura lumii“ cere si alte demisii.
Partea proasta e ca placerea de a bârfi ajunge sa-si fie suficienta siesi. Bârfim si „ne racorim“. Oamenii mai trag, eventual, o injuratura la adresa politicienilor care i-au deceptionat. Apoi, se intorc la: „Ai auzit, draga?“ Bârfa relaxeaza necazurile, toceste iritarile, banalizeaza scandalurile. Uneori, se instituie comisii de ancheta care investigheaza, audiaza, strâng dosare voluminoase, tergiverseaza, pentru ca, in final, sa anunte ca n-au descoperit nimic. Cel putin, pâna acum, aceasta s-a dovedit a fi regula. Caci democratia s-a dovedit la noi „functionala“ doar la capitolul „bârfa“.
