Intr-una din cele mai bune prestatii TV din cariera sa, Emil Constantinescu a explicat paradoxul alegerilor prezidentiale din 2004: candidatul Traian Basescu a fost sustinut pina-n pinzele albe de intelectualii subtiri, desi idolul acestora n-avea nimic din tinuta unui intelectual.
Emil Constantinescu nu e numai unul dintre cei doi fosti presedinti ai României. A fost si este profesor universitar, om de carte. A fost, in campania din 1996, si un timp dupa preluarea Cotrocenilor, alesul intelectualilor subtiri.
E astfel cel mai in masura sa se pronunte asupra relatiei dintre politician si intelectuali.
In cadrul emisiunii de la Realitatea TV, Domnia sa a sustinut ca Traian Basescu nu i-a dezamagit pe liderii de opinie care l-au aclamat prin toate studiourile TV si pe la toate mesele de cafenea. Intelectualii subtiri si-au dorit un presedinte precum Traian Basescu. Un presedinte definit de Emil Constantinescu, intr-o formula mai subtila desigur, drept badaran. Traian Basescu, ajuns sef al statului, nu face nici un efort sa fie altfel.
Emil Constantinescu a vorbit astfel de o veritabila fascinatie a badaraniei in istoria tarii. O fascinatie impartasita nu de oamenii simpli, ci de oamenii sofisticati. Prin acest sindrom se explica faptul ca un intelectual precum Emil Constantinescu a sfirsit prin a fi respins de catre intelectuali, si un tip mai din topor precum Traian Basescu nu conteneste a-i incinta pe intelectuali. Explicatia fostului presedinte e profunda. In orice caz, mai profunda decit explicatia data de Adrian Nastase: cea potrivit careia intelectualitatea noastra postdecembrista a fost totdeauna de dreapta.
Noi insa am adauga explicatiei gasite de Emil Constantinescu alte citeva.
As remarca astfel atractia exercitata asupra intelectualilor români de catre politicienii de tendinta autoritara. De la Nae Ionescu pina la Nicolae Iorga, intelectualii nostri de opinie s-au dat in vint dupa sefii gen pumn de fier.
Nu cerea Tudor Arghezi, intr-o tableta din 1930, la putin timp dupa venirea lui Carol al II-lea in tara, un ins care sa biciuie, un conducator care sa dea cu pumnul?
Fascinatia fata de dictatori, mai mare decit fata de democratie, isi are radacinile in spiritul de reflectie al intelectualului. Cumpanind indelung inainte de a lua o decizie, intelectualul vede in politicianul democrat – si el atent la nuante – pe cineva asemanator lui. Politicianul dictator e insa culmea spiritului de actiune. In el, intelectualii deosebesc idolul de om spre care tinjesc ei.
Fireste, admirind politicianul dintr-o bucata fara prea mari legaturi cu cultura, intelectualii nutresc o dorinta secreta: cea de a dicta ei prin intermediul politicianului fara cultura.
Nu altfel se explica graba unor intelectuali contemporani de a deveni consilieri mai mult sau mai putin oficiali ai lui Traian Basescu.
