21.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCopilărie nefericită

Copilărie nefericită

Doi copii din Ghioroiu-Vâlcea au plecat de acasă pentru că acolo viaţa nu le mai oferea nimic. Micuţii au fost găsiţi de poliţişti în Craiova.

VÂLCEA. Cazurile în care copiii pleacă de acasă sunt din ce în ce mai frecvente în judeţul Vâlcea. Sărăcia şi indiferenţa părinţilor îi îndeamnă pe cei mici să plece în lume. Este şi cazul a doi copii din comuna vâlceană Ghioroiu, care s-au hotărât să-şi ia soarta în mâini la o vârstă mult prea fragedă. Maria D. şi Marian P., de 14, respectiv 12 ani, verişori primari, au plecat săptămâna trecută de acasă. Cei doi erau crescuţi de o rudă mai îndepărtată, o bătrână care abia îşi putea purta de grijă. Având părinţi care căzuseră de mult în patima alcoolului, copiii duceau o viaţă de calvar. Cu acordul celei care îi avea în grijă, Maria şi Marian au plecat pe 20 iunie spre Bălceşti. Abia după două zile, bătrâna a anunţat poliţia, speriată că micuţii nu se mai întorseseră, aşa cum i-au promis. „Au plecat la Craiova, cu intenţia de a ajunge la Bucureşti, unde spun că au nişte rude“, a explicat comisarul-şef de poliţie Nicolae Sărdărescu, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Găsiţi după trei zile

Poliţiştii vâlceni i-au descoperit pe cei doi copii după trei zile. Micuţii aveau la ei un milion de lei vechi, bani cu care sperau să ajungă la Bucureşti. „Banii îi aveau din pensia bătrânei la care locuiau. Au plecat spre Bălceşti, şi apoi cu un taxi la Craiova, unde au rămas în gară“, a mai spus Sărdărescu. Acesta a adăugat că, în momentul în care dispariţia copiilor a fost sesizată, criminalişti şi mai multe echipaje de poliţie s-au îndreptat spre Ghioroiu: „Trebuia să identificăm mijloacele de transport cu care copiii ar fi putut pleca. Am avut informaţia că îi văzuse cineva în faţa Spitalului din Bălceşti. Anchetatorii au discutat apoi cu mai mulţi taximetrişti din zonă“. Într-un final, poliţiştii au fost informaţi de o taximetristă ce i-a transportat pe cei doi în Craiova că îi văzuse pe copii în gara din Bănie. Maria şi Marian au fost internaţi în Centrul de Plasament numărul 4 din Râmnicu Vâlcea, unde beneficiază de condiţii mult mai bune decât acasă.

Val de dispariţii de copii

Poliţiştii de la compartimentul de specialitate din cadrul IPJ se confruntă cu un val de dispariţii de minori. Cele mai frecvente cauze sunt, potrivit comisarului Sărdărescu, problemele din familie şi neglijenţa părinţilor. „Asistăm la adevărate drame. Părinţii îşi uită pur şi simplu copiii în faţa blocului, iar aceştia dispar. De cele mai multe ori sunt găsiţi, dar există şi cazuri în care trec ani până când se află ceva despre ei“, a spus Nicolae Sărdărescu. De la începutul anului şi până în prezent au fost sesizate 78 de dispariţii de minori, şapte dintre copii având sub zece ani. Cinci cazuri, printre care şi cel al Loredanei Ghioca, nu au fost rezolvate, deocamdată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS