11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCaziere fiscale eliberate pe loc

Caziere fiscale eliberate pe loc

Operatorii economici care au nevoie de caziere fiscale nu vor mai avea de aşteptat zile întregi pentru a le obţine. De ieri, a intrat în funcţiune ordinul intern al ministrului finanţelor care vizează descongestionarea ghişeelor. De asemenea, pe lângă biroul care ţinea numai de Direcţia Generală a Finanţelor Publice, unde veneau agenţii economici din întregul judeţ pentru a cere cazierul, s-a înfiinţat încă un serviciu, în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Slatina, destinat exclusiv agenţilor din reşedinţa de judeţ.
În fapt, pentru a nu mai aştepta zile întregi după cazier, agenţii îl pot obţine pe loc. Eliberarea se face însă după plata unei taxe de urgenţă de 100 de lei. Potrivit legii, termenul pentru urgenţe este tot de două zile, însă cererea este soluţionată prin ordinul ministrului pe loc. În regim normal, cu taxă de cinci lei, cazierul se obţine în medie în două zile, potrivit purtătoarei de cuvânt Eugenia Barbu.
Ieri, au fost eliberate până la prânz cinci caziere în noul regim. „Cazierul nu este prea solicitat în această perioadă, când încep concediile. Perioade de vârf se înregistrează la începutul anului şi toamna“, a declarat Eugenia Barbu, angajată în cadrul Biroului de eliberare a cazierelor fiscale.
Agenţii economici solicită cazierul în cazul în care înfiinţează societăţi noi, preiau alte societăţi, participă la licitaţii sau contractează credite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS