18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Jocul cu moartea

Există multe moduri de a muri. În această vară s-au inventat unele noi: într-o saună, la 110 grade Celsius, sau sărind de la etajul al patrulea al unui hotel în încercarea de a nimeri în piscină.

De-a lungul timpului, oamenii au găsit cele mai absurde moduri de a-şi încheia socoteala cu viaţa. De altfel, viaţa însăşi este o competiţie cu eliminaţi, la care toţi suntem nevoiţi să participăm. Montaigne spunea că pentru a judeca un om este nevoie să aşteptăm şi să vedem cum moare. Au fost finaluri care au uimit întreaga asistenţă, dar şi morţi stupide. Recent, Vladimir Ladyzhenski, un rus de 61 de ani, finalist la Campionatul Mondial de Saună din Finlanda, a decedat chiar în timp ce îşi disputa cu localnicul Timo Kaukonen titlul de campion mondial. Rusul a fost scos cu forţa de către membrii juriului când a dat primele semne că nu se simte bine, însă acesta s-a împotrivit eliminării din concurs. Transportat la Urgenţă de către echipajele de paramedici, rusul a decedat pe patul de spital din cauza problemelor respiratorii. La fel de absurdă este moartea a patru adolescenţi, care, din teribilism şi din dorinţa de a fermeca vreo fată cu curajul lor nebun, au acceptat să sară de la etajul patru al unui hotel din Mallorca sau Ibiza, pentru a vedea dacă reuşesc să ajungă direct în piscina hotelului. De altfel, adolescenţa, cu doza sa mărită de inconştienţă, ne pune de multe ori în pericol, fără să ne dăm măcar seama.

Decese stupide

Unul dintre cele mai stupide decese este cel al unui preot catolic din Brazilia, care a încercat o metodă cel puţin inedită de a strânge bani pentru o biserică dedicată turiştilor. Adelir Antonio de Carli şi-a legat zeci de baloane cu heliu de un scaun de grădină, încercând să intre în Cartea Recordurilor pe 20 aprilie 2008. Pentru a fi sigur că nu se pierde, preotul a luat cu el un GPS, dar nu s-a gândit să citească şi cartea cu instrucţiuni, iar în momentul în care rafalele de vând l-au purtat mai departe decât îşi dorea, mai exact în apele oceanului, acesta a sunat după ajutor. Degeaba însă, deoarece nu ştia unde a aterizat. Salvatorii plecaţi pe urmele lui au găsit ciorchinele de baloane, dar nu şi trupul preotului. Una dintre cele mai stupide morţi este, cu siguranţă, cea a lui Charlie Brown. Acesta s-a urcat pe placa sa de surf în timp ce înalţa un zmeu profesionist de câţiva metri şi asta exact atunci când meteorologii au anunţat vânt puternic şi valuri înalte pentru Costa Blanca, Spania. În aceste condiţii, nu este de mirare că ghinionistul surfer a fost luat de vânt cu tot cu placă şi izbit de mai multe clădiri de pe plajă înainte să se prăbuşească un kilometru mai departe. De o moarte cel puţin inedită au avut parte şi doi tineri din Carolina de Sud, care au fost găsiţi fără viaţă, goi, pe stradă. Cele două trupuri nu prezentau urme de violenţă. În urma investigaţiilor şi după ce le-au fost găsite hainele pe un acoperiş, oamenii legii au ajuns la concluzia că este posibil ca tinerii să se fi prăbuşit în gol, în timp ce încercau să facă dragoste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU