Cu 20 de ani în urmă, venea în Craiova pentru o realiza scenografia unui spectacol de excepţie – „Cele trei portocale“. Astăzi se reîntoarce pe meleaguri olteneşti aducând în scenă păpuşi fermecătoare care vin să spună povestea „Motanului încălţat“.
Eugenia Tărăşescu-Jianu, care şi-a pus cei 40 de ani de activitate în slujba scenografiei, fie ea de teatru dramatic, operă, balet sau teatru de păpuşi, s-a reîntors în Craiova pentru a face cadou publicului craiovean un nou spectacol – „Motanul încălţat“. Am retrăit, graţie muncii colectivului de excepţie al Teatrului de păpuşi craiovean „Colibri“, dar şi a regizorului Nikolov Perveli Vili şi a scenografei Eugenia Tărăşescu-Jianu, bucuria copilăriei, alături de Motanul încălţat, Ştefan devenit Contele De Unde o Fi, împăratul şi frumoasa prinţesă, în minunata lor poveste. Am aplaudat frenetic munca, dar şi minunatele păpuşi, aşa cum au fost ele văzute de scenografa Eugenia Tărăşescu-Jianu.
În lumea minunată a teatrului de păpuşi
Am fost curioşi să aflăm cum se nasc aceste fermecătoare păpuşi. Am ascultat povestea scenografei, asupra căreia Dumnezeu a presărat multă fantezie, care astăzi este transpusă în scenă. „Fiecare om are felul lui de a citi. Eu de mic copil am citit văzând. Îmi cream imaginea eroilor. Eram acolo. Aşa am fost făcută, de aceea spun că n-aş fi putut face altceva. Orice birou pe mine m-ar fi omorât. Acolo, probabil sertarele se deschideau şi mă înghiţeau sau dulapurile se deschideau şi mă luau cu o limbă de foc. Am fantezie. Aşa am fost făcută. Probabil şi la 80 de ani voi vedea la fel, vor fi orori sau vor fi lucruri foarte frumoase“. Şi fantezia sa a fost transpusă de fiecare dată. „Am făcut teatru de operă şi balet. Cu ani înainte, am cochetat cu teatrul de revistă, dar m-am plictisit foarte repede pentru că nu ai ce să faci acolo. Singurul lucru care se întâmplă sunt chiloţii cu paiete şi penele în cap. Iar eu am multă fantezie, îmi place să cred. Îmi place să-i dau frâu liber, să redau ce văd în mintea mea. Opera îmi permite lucrul acesta. Mi-a permis şi teatrul dramatic, timp de 30 de ani. Am lucrat cu mari regizori ai teatrului românesc…“, povesteşte astăzi Eugenia Tărăşescu-Jianu.
O întâlnire frumoasă
Drumul colaborărilor cu marii regizori ai României a început cu Silviu Purcărete.
„Am lucrat cinci ani cu Silviu Purcărete, la Teatrul de păpuşi din Constanţa. Cred că atunci am şi început să-l iubesc nespus de mult. La început, am fost repartizată la Teatrul de Stat Constanţa. A venit şi Silviu tot atunci. Ne-am trezit faţă în faţă în teatru şi am pornit. Cu mult curaj, cu multă obrăznicie, şi am făcut ce am crezut noi de cuviinţă. Teatrul avea o secţie care se numea teatrul de păpuşi. Ni s-a spus într-o zi: «Mergeţi şi faceţi spectacol la teatrul de păpuşi». Am fost pierduţi amândoi pentru că în facultate nu se studia aşa ceva. Nu se pricepea nimeni. Ne-am dus noi doi şi ne-am spus: «Ce o să se întâmple?». Noi gândim, nu?! Şi am gândit un lucru care a ieşit foarte bine. Am realizat spectacolul cu alte moduri de exprimare. Noi am făcut parte din generaţia copiilor care nu au crescut cu teatru de păpuşi. Copiii anilor ’50-’60 nu au avut aşa ceva. Şi, neavând acest gen, nu aveam cum să ştim ce se întâmplă acolo. Am făcut nişte inovaţii în teatrul românesc de animaţie, printre care păpuşa cu picioare. Şi astăzi o folosesc, deşi puţini sunt cei care mai ştiu să o construiască. E foarte important atelierul. Teatrul de dramă are oameni care fac costume, decor, pe care îl pictează, şi actorul care se exprimă. Scenograful ajută. Opera la fel, vine un actor cu glasul său: îi faci decor, costum, şi se exprimă. Scenograful are datoria de a-l forma ca aspect. Teatrul de păpuşi, în schimb, este genul unde ai bucuria de a-ţi face şi actorul, îi dai expresia, îi dai forma, îi dai faţa. Îi dai mişcări limitate şi faci anume lucruri, acelea pe care le vezi tu ca scenograf. Ceilalţi sunt obligaţi să se adapteze la ce le dai în mână. Acel obiect care mişcă pe scenă o face pentru că aşa ai vrut tu ca scenograf“. Şi, pentru că în acest gen de teatru fantezia poate prinde viaţă, teatrul de păpuşi i s-a lipit Eugeniei Tărăşescu de suflet, căci o face fericită.
Fantezia sa a bucurat suflete de copii, acum 20 de ani cu „Cele trei portocale“, iar astăzi cu „Motanul încălţat“.
