18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinLa agăţat pe mapamond

La agăţat pe mapamond

Arta seducţiei nu cunoaşte frontiere şi asta în ciuda faptului că regulile nescrise ale unui „agăţat ca la carte“ nu au limbaj universal, ba, dimpotrivă, ele sunt diferite de la ţară la ţară.

Acum, când dragostea îşi face simţită prezenţa pretutindeni, graţie mediatizatei zile a Sfântului Valentin, cunoscuta publicaţie britanică The Times a decis să se adapteze tendinţelor şi le-a cerut corespondenţilor din străinătate să verifice metodele de „agăţat“ practicate în toată lumea. Astfel, aflăm că pentru nemţi seducerea unei conaţionale e ca practicarea unui sport extrem şi totul se reduce la trei elemente esenţiale: rezistenţă, tehnică şi dotarea potrivită. În ceea ce priveşte şarmul, lucrurile nu sunt tocmai clare. Dacă e să ne luăm după cel mai vizitat site matrimonial din Germania, cea mai folosită frază pentru a seduce o femeie este: „Ochii tăi au aceeaşi culoare cu Porsche-ul meu“. Oricât ar părea de incredibil, specialiştii în arta seducţiei ar fi capabili să bage mâna în foc că această metodă chiar funcţionează, la fel ca şi fraza: „Vrei să îmi vezi colecţia de pistoale?“.

Însă, faptul că frumuseţile teutone cele mai cunoscute au ajuns pe mâini străine, vezi cazul Claudiei Schiffer, căsătorită cu Matthew Vaughn, sau cuplul Heidi Klum şi Seal, începe să fie considerat o adevărată problemă naţională de lipsă de încrede în propriile forţe. În aceste condiţii, nu mai surprind pe nimeni zecile de cursuri şi seminarii având ca tematică arta seducţiei, unde bărbatul german învaţă să fie romantic şi de unde află că nu e deloc necesar să arăte „din întâmplare“ cheile maşinii pentru a atrage atenţia reprezentantelor sexului frumos. De altfel, dacă este să ne luăm după zecile de sondaje realizate pe această temă, se pare că femeile germane îşi doresc un bărbat care să ştie să le asculte, dar să nu fie sufocant, care ştie să îşi arăte slăbiciunile, dar nu este un „papă-lapte“, care să ştie să vorbească fără a fi însă pasionat de bârfe, care să aibă simţul umorului, fără să fie însă vulgar.

 

Seducţie şi seducători

 

De ceva timp, celebrul macho man italian şi-a cam pierdut talentul de a face prima mişcare. De vină sunt probabil, feminismul tot mai accentuat şi recesiunea economică din ultima perioadă, care a afectat serios portofelul şi romantismul. Iată de ce nu surprinde deloc că tot mai multe femei „iau taurul de coarne“ şi fac primul pas, complice fiind şi faptul că limita dintre complimente şi hărţuire este din ce în ce mai subtilă, iar riscul ca un bărbat să dea de necazuri atunci când încearcă să „agăţe“ o doamnă este foarte mare. În ciuda acestor temeri, faima de Don Juani a italienilor încă persistă. Secretul? Probabil capacitatea de a face complimente mereu şi oriunde, celebrul „Ciao, bella“ devenind aproape o marcă înregistrată, dar şi faptul că „macaronarii“ nu au nevoie de alcool ca să abordeze o femeie. Majoritatea ar prefera să fie respinşi politicos decât să li se reproşeze că miros a băutură.

În Franţa, metodele de agăţat s-au schimbat şi ele în ultimii ani. În timp ce acum câtva timp era suficient să îţi intersectezi privirea cu o fată într-o cafenea sau într-o galerie de artă, iar lucrurile erau practic rezolvate, în zilele noastre, situaţia s-a schimbat radical. Din cauza ritmului frenetic al vieţii, seducerea unei femei devine o adevărată provocare şi nu există reguli fixe. Ba, de fapt, una ar fi: să le faceţi să râdă. Din păcate însă, dacă e să ne luăm după franţuzoaice, conaţionalii lor au tendinţa să ardă etapele şi sunt destul de direcţi, uitând de romantism şi de complimente.

 

Strategii dincolo de Ocean

 

Strategie, planificare, oportunism şi execuţie, cam acestea ar fi regulile de bază ale pragmaticilor americani aflaţi în căutarea unui suflet pereche. Pentru a-şi demonstra această teorie, corespondentul din America al ziarului Times evocă exemplul unui bun prieten de-al său, capabil să cucerească o stewardesă cu surâsul şi bunele maniere, spre exasperarea unor tineri englezi din acelaşi avion, care încercaseră să o seducă pe tânără cerând cantităţi impresionante de alcool pentru a-şi face simţită prezenţa. Rezultatul a fost uşor de anticipat: britanicii au plecat acasă beţi şi într-o stare deplorabilă, în timp ce americanul a plecat împreună cu stewardesa…

În Australia, lucrurile sunt mult mai simple. „Dacă la un grătar bei o bere şi vezi o fată care face acelaşi lucru, atunci înseamnă că aveţi ceva în comun“. În această frază se află toată tehnica de „agăţat“ a tinerilor de la Antipozi, copii eterni cu corpuri de vis şi maniere nu tocmai de gentleman, care au nevoie de un pic de alcool pentru a-şi face curaj cu doamnele. Odată învinsă timiditatea, australienii trec la atac, afişând o siguranţă de sine chiar un pic excesivă şi un simţ al umorului deseori forţat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII