A început să picteze din primii ani de şcoală, pentru ca astăzi să fie considerat unicul artist plastic din România care apreciază acuarelismul ca fiind artă de sine stătătoare.
„Un înzestrat cu tehnici pe care artistul le stăpâneşte cu fineţea şi uşurinţa unui virtuoz. Acuarelele sale sunt impregnate de lumina unui spaţiu «propriu». Tablourile sale sunt pline de graţie, de mare rafinament, comunicând sinceritatea emoţiei şi atitudinii lirice. Volcinschi este pictorul care, trecând prin viziuni echilibrate asupra sensului lumii, aduce un nedisimulat elogiu armoniei culorilor, echilibrului şi construcţiei purificate. Volcinschi este, poate, unicul artist plastic din România care apreciază acuarelismul ca fiind artă de sine stătătoare“ sunt opiniile oamenilor de artă care îl vizează pe pictorul Volcinschi Stelian Cristinel. Un artist complet, care a rămas de-a lungul existenţei influenţat de locuri în care a crescut, dovadă stând în acest sens lucrările sale, adevărate opere de artă.
La început a fost… desenul
Un pictor desăvârşit, care s-a format în timp, dar care a atras şi cucerit dintotdeauna, chiar de la primele desene. Băieţelul sensibil de ieri adora să se refugieze în oaza de verdeaţă a Parcului „Romanescu“ şi să deseneze. Se năşteau lucrări de o perfecţiune greu de imaginat pentru un copil. Talentul său nu a trecut neobservat: „La început desenam găsindu-mi modele în paginile revistei pentru copii, Pif. Într-o zi, mama a văzut o hârtie cu un astfel de personaj. A crezut că-l copiasem, dar a înţeles că lucrurile nu stau nicidecum aşa. A realizat că am talent, aşa că m-a înscris la cursurile de pictură de la Casa pionierului, la clasa profesorului Ciuchete Gheorghe“, a precizat pictorul Volcinschi Stelian Cristinel. Aici o învăţat primii paşi în ale picturii, pentru ca mai apoi, în liceu, să-şi desăvârşească tainele picturii. I-au îndrumat paşii în aceşti ani profesorul de pictură Cicios Costas şi Suzana Fântânaru. Cu ajutorul lor, Volcinschi Stelian Cristinel a reuşit să devină ceea ce este astăzi. Nu a încetat nici o clipă să picteze, a creat tablouri impresionante, portrete, peisaje citadine, picturi după imagini cu Craiova de altădată, dar mai cu seamă peisaje, căci spaţiul lângă care trăia continua să-l influenţeze, să-l obsedeze. Totul, printr-o tehnică destul de grea, pentru că „acuarela, cea care m-a instigat dintotdeauna, e o tehnică dificilă. Odată ce ai greşit, nu mai poţi reveni. Ai nevoie de multă precizie, de siguranţă“, a spus pictorul. Cu multă migală şi dragoste pentru artă s-au născut tablouri peste tablouri, care s-au adunat deseori în expoziţii, încântând, cucerind, printre acestea, expoziţia găzduită de Muzeul de Artă în 1982, cu peisaje din zona Olteniei, expoziţia personală de la Salonul „Constantin Brâncuşi“ din 1988, expoziţia de grup din cadrul Salonului de toamnă al artiştilor plastici olteni din 1989, altă expoziţie a artiştilor plastici de grup găzduită de Muzeul de Artă în 2004-2005, dar şi expoziţiile de grup de la Galeriile de Artă din 2006 şi cea personală, din vara lui 2007.
