18.3 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinNoua mentalitate din shopping

Noua mentalitate din shopping

Rolul bărbaţilor şi cel al femeilor din societatea modernă s-au schimbat aproape complet faţă de conceptul clasic. Curios este că această inversare de roluri nu se mai manifestă doar la nivelul cuplului, ci, mai nou, fenomenul apare şi când vine vorba de cumpărături.

Femeile care poartă cravate sau bărbaţii care obişnuiesc să se dea cu ruj nu mai sunt de mult tabuuri sociale, ci sunt doar „aspecte“ ce nu fac altceva decât să confirme faptul că simţul estetic al ambelor sexe este pe zi ce trece mai puternic. Acest fapt îi cam pune pe gânduri pe producători şi pe comercianţi, care nu au decât să facă presupuneri dacă această tendinţă este doar un foc de paie sau este suficient de puternică încât să dureze mult timp de acum înainte.

Bărbaţii, amatori de produse cosmetice

Un raport dat publicităţii de administratorii magazinului virtual Interpark arată că în ultimii trei ani numărul bărbaţilor care achiziţionează produse cosmetice a crescut cu 13 la sută, iar cel al femeilor care cumpără echipamente sau accesorii sportive,  cu nouă la sută. Raportul a mai menţionat că în ultimii doi ani vânzările de bijuterii pentru bărbaţi au crescut cu 40 la sută, ceea ce deschide un nou culoar „de mijloc“ pentru comercianţi. „Înainte de această perioadă de schimbări, existau tot felul de produse cosmetice pentru doamne, potrivite tipurilor de ten ale acestora, însă acum producătorii nu s-au mai limitat la acestea, ci au scos pe piaţă linii de cosmetice dedicate în totalitate bărbaţilor“, a precizat Kim Sun-ae, purtătoarea de cuvânt a Interpark. Aceasta spune că până nu de mult loţiunile autobronzante se vindeau cel mai bine, însă măştile faciale şi produsele de curăţare a feţei câştigă teren. Bărbaţii cu vârste între 20 şi 30 de ani sunt cei mai „fideli“ cumpărători de autobronzant, pudră, rimel sau ruj pentru domni, însă nici cei trecuţi de 40 de ani nu se lasă mai prejos.
Magazinele on line au numai de câştigat, pentru că mulţi dintre domnii care au grijă de aspectul lor şi care obişnuiesc să cumpere produse dedicate iniţial femeilor se simt oarecum ruşinaţi în magazinele reale.

Femeile, interesate de elemente masculine în modă

Reprezentanta Interpark a vorbit şi despre noile obiceiuri la cumpărături ale femeilor, ea menţionând că acestea preferă hainele cu influenţe din moda masculină. De exemplu, ţinutele ce includ elemente androgine, vestele şi pantalonii largi au mare priză la femei, în timp ce bărbaţii preferă să-şi cumpere cămăşi cambrate sau pantaloni cu croieli fanteziste. Kim spune că, în afară de haine, bijuterii şi produse cosmetice, femeile au început să cumpere din ce în ce mai multe echipamente şi accesorii sportive, cele mai mari creşteri înregistrându-se în vânzarea de gantere şi aparate destinate exerciţiilor fizice, explicaţia fiind, bineînţeles, că doamnele vor să se menţină în formă cu orice preţ.
Pentru a face faţă nivelului cererilor antrenate de schimbările de comportament şi gusturi ale cumpărătorilor, producătorii şi comercianţii au început să „arunce“ pe piaţă produse de acest gen adaptate fiecărui client. De exemplu, există companii producătoare de echipament sportiv care au creat accesorii sportive mai uşoare, destinate special femeilor, în timp ce marii producători de cosmetice au simplificat gama de produse destinate bărbaţilor. „Comportamentul cumpărătorilor s-a schimbat destul de mult în ultimii câţiva ani şi estimăm că pretenţiile vor creşte din ce în ce mai mult“, a concluzionat Ted Kim, care a ţinut să adauge că, în ceea ce priveşte mentalitatea când vine vorba de shopping, linia ce diferenţiază bărbaţii de femei devine din ce în ce mai subţire. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS