18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024

Scurte stiri

50 de centimetri si 4,5 kilograme la 14 ani


La 14 ani, un nepalez masoara doar 50 de centimetri si cântareste doar patru kilograme jumatate. Gratie acestor dimensiuni, Khagendra Thapa Magar are mari sanse sa intre in Cartea Recordurilor, drept cel mai mic om din lume. Nepalezul isi disputa titlul cu un tânar iordanian care masoara doar 64 de centimetri. „Khagendra are cu 14 cm mai putin, asadar i-am trimis candidatura“, a declarat presedintele fundatiei care aduna fonduri pentru micul nepalez. La nastere, Khagendra cântarea doar 600 de grame. A crescut in regiunea Everest, impreuna cu parintii, fratele si bunica sa. Tatal sau, Rup Bahadur Thapar, a marturisit ca in curând va incepe un turneu in Nepal pentru a aduna bani „pentru studiile, pentru sanatatea si pentru viitorul lui Khagendra “.


Cinci mii de dolari pentru un nou profet


Un documentarist new-yorkez ofera 5.000 de dolari unui profet, care accepta sa fie filmat in timp „ce da viata unei noi religii“. Andy Deemer, regizor independent, a lansat un anunt in Village Voice, la care au raspuns peste 300 de potentiali guru. La sfârsit, s-a impus profetul Joshua Boden, care cauta adepti pentru „Biserica de aur“, in care Dumnezeu nu este „tocmai indispensabil“. Un recent sondaj a demonstrat ca 60 la suta dintre americani sunt adeptii unei religii.


Oprirea televizorului, benefica pentru memorie


Oprirea televizorului, delectarea cu un rebus si consumul preparatelor din peste sunt „cheia“ pentru o memorie mai buna, potrivit unui nou studiu realizat in Australia.


Dupa cum informeaza site-ul Reuters.com, acest rezultat a fost obtinut in urma unui sondaj on line realizat cu ajutorul a aproape 30.000 de persoane. Totodata, studiul a aratat ca oamenii care citesc carti apartinând genului science fiction au o memorie mai buna decât cei care nu citesc astfel de carti. In acelasi timp, studiul a demonstrat ca problemele cele mai mari cu memoria, in special cu cea a numelor, le au consumatorii „grei“ de bauturi alcoolice.


Jessica Alba – cea mai dorita femeie din lume


Aproximativ 2,5 milioane de utilizatori de internet au votat pe site-ul Askmen.com pentru a desemna cele mai dorite 99 de femei din intreaga lume. Dupa cum informeaza site-ul Yahoo!News, in acest an, actrita americana Jessica Alba a fost desemnata cea mai dorita femeie din lume. Pe locul doi al clasamentului s-a situat Sienna Miller, in timp ce actrita Angelina Jolie ocupa pozitia a treia a clasamentului. Pe locul patru se situeaza top modelul brazilian Adriana Lima, de 25 de ani, despre care se zvoneste ca ar avea o relatie cu Lenny Kravitz. Pe locul 99 al topului se situeaza Anna Kournikova.


Charlize Theron, actrita cu tendinte „sinucigase“


Charlize Theron a dezvaluit ca unele dintre filmele sale sunt atât de slabe incât s-a gândit de multe ori sa se sinucida dupa finalizarea lor. Potrivit site-ului Femalefirst.co.uk, frumoasa actrita, de 31 de ani, care a câstigat premiul Oscar in 2004 pentru rolul din „Monster“, sustine ca, desi de cele mai multe ori „simte“ filmele de succes, alege sa joace in pelicule cotate foarte slab la box-office.


„Mi se intâmpla de multe ori sa fac alegeri proaste. Atunci imi spun: «Pot sa fac rost de o sfoara sau de niste lame?»“, a declarat artista, in cadrul unui interviu pentru revista britanica G2. Potrivit sursei citate, in ciuda succesului sau pe marele ecran, Theron a aparut si in multe filme care au inregistrat mari esecuri la box-office. Printre acestea se numara „Aeon Flux“, „Trezindu-te in Reno“ si „Sotia astronautului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS