14.8 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDavid Cameron promite noi măsuri privind imigraţia

David Cameron promite noi măsuri privind imigraţia

David Cameron promite să modifice legislaţia în domeniul imigraţiei astfel încât viitoarele guverne să nu permită o imigrare nelimitată din state membre UE, într-o încercare de a evita o „revoltă” în cadrul formaţiunii pe care o conduce pe această temă, conform Mediafax.
Potrivit publicaţiei, premierul britanic se confruntă cu o revoltă cu o miză importantă din partea a zeci de parlamentari conservatori, care efectuează presiuni în vederea încălcării legislaţiei UE şi impunerii unor restricţii pe piaţa muncii împotriva bulgarilor şi românilor, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Potrivit unor surse guvernamentale, un posibil compromis este asumarea unui angajament ca Guvernul să publice evaluări întocmite de oragnisme independente în domeniul imigraţiei asupra numărului de imigranţi ce ar putea veni în Marea Britanie după aderarea altor ţări la UE.
Executivul a refuzat în mod repetat să publice asemenea date înaintea anulării la 1 ianuarie a restricţiilor impuse pe piaţa muncii europene bulgarilor şi românilor, temându-se de repetarea unei erori comise de fostul Guvern laburist care a subestimat cu mult numărul imigranţilor polonezi în 2004. În cazul în care numărul unei astfel de estimări ar fi mare, viitoarele guverne ar putea cu greu să susţină aderarea unor noi ţări la Uniune, notează publicaţia.

Însă parlamentarul Nigel Mills a anunţat că intenţionează să formuleze un amendament la legea imigraţiei în vederea reintroducerii restricţiilor. După ce acesta a primit susţinerea a aproximativ 70 de parlamentari din partid, Guvernul a decis amânarea unui pachet legislativ vizând imigraţia care conţine măsuri privind prestaţiile sociale pentru imigranţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS