15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi tineri logodnici, găsiţi morţi în baie

Doi tineri logodnici, găsiţi morţi în baie

Un tânăr şi iubita sa au fost găsiţi decedaţi în baie de către bunica băiatului.

Moartea tragică a doi tineri îndrăgostiţi a distrus liniştea a două familii din Novaci-Gorj, care au pierdut tot ce aveau mai drag pe lume, copiii. Ieri-dimineaţă, o bătrână din satul Berceşti-Novaci a bătut la uşa camerei nepotului său, Marius Ţarfulea, de 27 de ani, pentru a-l trezi să meargă la lucru. Tânărul venise la bunica sa miercuri seară, împreună cu iubita, Diana Maria, de 24 de ani. Văzând că tinerii nu răspund, bătrâna a mers să îi caute prin casă şi i-a găsit pe amândoi în baie, morţi.
Marius Ţarfulea lucra ca economist la Primăria Novaci, fiind fiul unuia dintre consilierii locali. El locuia împreună cu bunica sa într-o casă din satul Berceşti, iar logodnica sa era din satul Pociovaliştea. Cei doi aveau programată nunta în primăvara anului viitor. „Erau doi copii extraordinari. Azi-dimineaţă (ieri – n.r.) bunica lui striga disperată după ajutor. Îi găsi pe amândoi morţi, în baie. Este o tragedie! Erau deosebit de înţelegători şi se iubeau enorm. Urma să se căsătorească anul viitor, în mai. Nu pot să cred nici acum. Aseară i-am văzut. Salutau vecinii şi se purtau frumos“, a spus Maria Popescu, vecina tânărului.

Intoxicaţie cu monoxid

Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, a declarat că din primele cercetări pare a fi vorba de o intoxicare cu monoxid de carbon: „Cadavrele a doi tineri au fost găsite în baie chiar de către bunica unuia dintre ei. O posibilă cauză a decesului este intoxicaţia cu monoxid de carbon, mai ales că în baie aveau un boiler alimentat de la butelia de gaze. Cadavrele au fost duse la morgă pentru efectuarea necropsiei şi abia atunci vom şti cauza morţii cu exactitate“. La locul de muncă al tânărului, colegii acestuia au aprins mai multe lumânări. „Era un băiat extraordinar, bun la ceea ce făcea şi cu un bun simţ ieşit din comun. Nu ne vine să credem că s-au dus amândoi în felul ăsta. Parcă e un vis urât“, a spus unul dintre funcţionarii Primăriei Novaci. „Azi-dimineaţă (ieri – nr.r) urma să vină la serviciu. Îmi era mai mult decât un coleg. Era ca un frate, pentru că îl ştiu de foarte multă vreme. Un angajat model şi un om extraordinar. Era atât de tânăr şi cu atât de multe planuri de viitor. Păcat că s-a întâmplat o asemenea tragedie“, a spus şeful lui Marius Ţarfulea. „Era un băiat respectuos şi ceea ce s-a întâmplat acum este o pierdere irecuperabilă. O să ajutăm familia, dar nu credem că îi putem consola cu ceva. Ceea ce s-a întâmplat va lăsa răni adânci şi în sufletul nostru“, a declarat viceprimarul din Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

28 COMENTARII