25.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriMăsura 322 - încet, încetişor, pe loc

Măsura 322 – încet, încetişor, pe loc

Dintre cele 15 localităţi doljene care au câştigat primele proiecte pe Măsura 322, finanţate din bani europeni, una a şi primit fonduri nerambursabile până acum. Restul proiectelor sunt în stadii diverse, unele aproape de începerea lucrărilor, altele – tot în faza de achiziţie prin licitaţii.

Primele comune doljene au depus documentaţii pentru proiecte pe Măsura 322 privind renovarea şi dezvoltarea satelor în prima jumătate a anului 2008. Comuna Goieşti, spre exemplu, a întocmit studiul de fezabilitate al proiectului de introducere a unei reţele de alimentare cu apă în luna mai, în urmă cu doi ani. Cu un an în urmă, la jumătatea lui 2009, 15 localităţi au fost desemnate ca şi câştigătoare de proiecte cu finanţare europeană. După doi ani de la depunerea documentaţiilor şi după un an de la câştigarea proiectelor, o singură comună doljeană a şi primit avans prin SAPARD din fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană, potrivit directorului agenţiei, Daniel Popescu. Valoarea aproximativă a proiectului de introducere a unei reţele de alimentare cu apă şi reţele de canalizare la Goieşti este de 2,3 milioane de euro. „În prezent, suntem la execuţia lucrării. Până acum s-a realizat cam 40% din proiect. Dacă vremea nu ar fi fost potrivnică, poate lucrările ar fi fost într-un stadiu mai avansat“, a declarat primarul Atanasie Adam din Goieşti. Primarul a rezolvat problema sumei necesare pentru cofinanţare şi pentru acoperire a TVA-ului la proiect prin contractarea unui credit bancar, în urma unei licitaţii.

„Nu am primit până acum decât promisiuni“

Cazul Goieşti pare să fie cel mai fericit din Dolj în ceea ce priveşte stadiul proiectelor pe Măsura 322. Comuna Caraula, pe de altă parte, are un proiect câştigat în valoare de circa şase milioane de euro. Cofinanţarea înseamnă 2% din valoarea totală. Problema cea mai mare însă este condiţia potrivit căreia comuna trebuie să asigure şi 19% din valoarea proiectului, respectiv TVA-ul. „Nu am primit până acum decât promisiuni de la guvernanţi. De unde să asigurăm noi 1,2 milioane de euro cofinanţarea şi TVA-ul. În iunie se face un an de când am câştigat proiectul“, a declarat primarul Ştefan Vancea. Caraula a câştigat un proiect cu cinci obiective, reţea de alimentare cu apă, reţea de canalizare, asfaltarea a 7,5 kilometri de drum în comună, reabilitarea şi dotarea căminului cultural şi amenajarea unui centru social.

În faza de licitaţii

Comuna Celaru este, de asemenea, printre primele 15 localităţi care au câştigat proiecte pe Măsura 322. În prezent, proiectul reţelei de alimentare cu apă, a reţelei de canalizare şi asfaltare drum comunal, în valoare de aproximativ trei milioane de euro, se află în faza de licitaţie. Primarul Stelian Celăreanu este optimist.
„Mai avem puţin şi începem execuţia. Cofinanţarea şi TVA-ul le-am asigurat prin credit bancar garantat de stat. Noi luăm banii de la o bancă şi, în momentul în care primim fondurile europene, acoperim creditul“, a declarat primarul Celăreanu. Comuna Vârvoru de Jos are un proiect de 2,5 milioane de euro. Edilul-şef al comunei, Nicu Tabacu, a spus că pe 14 mai va demara licitaţia pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare. Două milioane de euro, în cea mai mare parte bani europeni, reprezintă valoarea proiectului pe Măsura 322 câştigat de comuna Orodel. Primăria Orodel vrea să introducă reţea de apă şi canalizare în satul Călugărei, să reamenajeze grădiniţa, căminul cultural, dar şi să asfalteze cinci kilometri de drum comunal. Licitaţia pentru proiectare şi execuţie demarează săptămâna viitoare, potrivit primarului Jane Vîlcomeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU