Mă tem ori de câte ori apare un nou model pe piaţa auto. Mi-e teamă nu că noua maşină nu ar fi mai bună decât predecesoarea, ci de faptul că fabricantul respectiv nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Cu puţin timp în urmă, faţă în faţă cu Opel Insignia, mă temeam să nu fiu dezamăgit.
O amică îmi povestea că acum, după ce şi-a cumpărat o Insignia, e confuză: nu ştie dacă atunci când este la volan, bărbaţii întorc capul după ea sau după maşină. În ceea ce priveşte designul, Insignia s-a scuturat de imaginea comună pe care o avea Vectra şi se prezintă în stofă nouă. Vine cu un aspect de coupe, suplu, armonios, atrăgător, unul în care se simte precizia germană. Dacă mi s-ar cere să folosesc un singur cuvânt pentru a descrie designul al Insigniei, aş spune sofisticat. La fel este şi interiorul. Componentele din interior sunt plăcute, comenzile te invită să le atingi şi să le activezi. Tocmai de aceste comenzi trebuie să faci abstracţie pentru a observa alt lucru, pentru mine, surprinzător. Insignia s-a scuturat şi de suprafeţele plate de la interior, care mă iritau la vechiul model.
Spaţiul interior este cât se poate de generos, iar portbagajul este uriaş. E aproape imposibil să nu găseşti poziţia optimă la volan, scaunele, care au câştigat aprecierile celei mai importante asociaţii germane de medici şi terapeuţi, fiind reglabile pe toate axele.
La întâlnirea noastră, Insignia s-a prezentat cu propulsorul diesel de 2.0l şi 160 de cai-putere. Ţinând cont de greutatea pe care o are, îndeosebi într-o variantă de echipare bogată, motorul este mai mult decât potrivit. Grupul acesta, cuplat la o transmisie manuală cu şase trepte, „loveşte“ cu un cuplu de 350 Nm disponibil încă de la 1.750 de rotaţii pe minut. La volan, toată această forţă pe care o ai la dispoziţie nu poate decât să încânte fie în regim de croazieră, fie într-o depăşire. Pe consola centrală a maşinii sunt plasate două butoane, „Tour“ şi „Sport“. În condiţiile unui şofat mai agresiv, activarea opţiunii Sport „încordează“ sistemul de suspensie al maşinii, iar direcţia şi acceleraţia răspund cu promptitudine. Ca detaliu de culoare – la propriu – legat de butonul „Sport“, apăsarea lui schimbă lumina din bord din alb în roşu. În curbe, Insignia dă dovadă de o stabilitate reconfortantă. Trecând înapoi pe modul „Tour“, poţi simţi cum maşina se relaxează.
325 CP în varianta OPC
În total, gama de motorizări include unsprezece propulsoare, cinci pe motorină cu puteri de 110 CP, 130 CP, 160 CP (cel testat), 160 CP în varianta ecoFLEX (mai economică şi mai ecologică, dar le fel de puternică), respectiv 190, în timp ce motorizările pe benzină includ: un 1.6l şi 115CP, 1.8l de 140CP, 1.6 turbo de 180 cp, un motor 2.0 Turbo care produce 220 de cai-putere, un V6 de 2.8l capacitate şi 260 CP şi versiunea OPC, cel mai puternic Opel, de 325 CP. Pentru versiunile ecoFlex şi OPC trebuie să mai aşteptăm până în toamnă, când vor fi disponile în România.
Nu poţi vorbi de Insignia fără să prezinţi sistemul de lumini. Opel, pe noul model, a dus farurile adaptive la un nivel mai înalt. Pachetul optic instalat pe Insignia acţionează automat în nouă moduri diferite, în funcţie de viteza de deplasare a maşinii, traficul din sens opus, virajele pe care şoferul le semnalizează. Cu noul Insignia, începând de la campania de teasing, prin lansarea unei fotografii pe aici, a unui detaliu tehnic pe colo, până la prezentarea oficială a maşinii, Opel a reuşit să creeze „valurile“ necesare vânzărilor bune. Toată promovarea din lume nu ar valora doi bani dacă produsul finit, să îi spunem aşa, nu ar îndeplini pretenţiile clienţilor de clasă medie. Insignia nu dezamăgeşte. Are toate atuurile să înlăture unele concepţii despre supremaţia pe segmentul ei de piaţă.
