17.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCriza financiară clatină producătorii auto

Criza financiară clatină producătorii auto

Temperarea creşterii economice globale, ce îşi are rădăcinile în criza americană a creditelor, a dus la scăderea drastică a cererii de maşini şi i-a determinat pe şefii industriei auto din SUA să ceară ajutor federal de 50 de miliarde de dolari, pentru a face faţă crizei, relatează Reuters.

Directorii executivi ai companiilor General Motors, Ford Motor şi Chrysler au purtat vineri negocieri în acest sens cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi cu liderul majorităţii democrate din Senat. Discuţiile au avut loc în contextul în care Ford şi GM au afişat pierderi trimestriale record. Ford – care deţine o fabrică de automobile şi la Craiova – a afişat pierderi operaţionale de 2,98 miliarde de dolari în al treilea trimestru, iar oficialii companiei au anunţat că vor reduce cheltuielile salariale cu 10%, potrivit unui program de diminuare a costurilor cu 15%, întocmit în acest an. Compania a anunţat că divizia de automobile a avut nevoie de 7,7 miliarde de dolari în numerar, în al treilea trimestru, din cauza scăderii producţiei şi a altor factori.

În acelaşi context sumbru, General Motors a afişat pierderi de 2,5 miliarde de dolari pentru al treilea trimestru, de două ori mai mult decât estimau analiştii.

 

Disponibilizări şi sistări ale producţiei

 

Şi producătorul francez de automobile Renault, acţionarul majoritar de la Dacia Piteşti, plănuieşte să suspende activitatea din cadrul unei fabrici din Argentina, în contextul în care scăderea economiei mondiale afectează exporturile. 6.000 de argentinieni au fost deja disponibilizaţi, alţi 1.000 de muncitori urmând să-şi reducă activitatea.

Deţinută în proporţie de 44% de compania franceză Renault, Nissan a anunţat că va concedia, la rândul său, 3.500 de salariaţi şi că îşi înjumătăţeşte estimările pentru rezultatele din 2008. De asemenea, oficialii Toyota au anunţat vineri că profitul pe 2008 ar putea scădea până la cel mai mic nivel din ultimii 13 ani.

Pe piaţa europeană, producătorul ceh de automobile Skoda a anunţat recent o nouă scădere a producţiei sale până la sfârşitul anului, iar acţionarul său majoritar, Volkswagen, a estimat că va suspenda producţia în cadrul fabricilor germane în perioada Crăciunului, aşa cum au anunţat şi alte companii concurente. La rândul lor, BMW şi Opel urmează să sisteze temporar producţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS