Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Auto & moto

BMW X6 a venit în Craiova

Economie - Dragoş GAVRILĂ
(citeste alte articole de acelasi autor »)



X6 este primul SUV-coupe cu patru uşi

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

X6 este primul SUV-coupe cu patru uşi şi, pentru că un asemenea automobil inspiră forţă şi sportivitate, producătorul german l-a dotat cu mai mulţi cai-putere comparativ cu „fratele“ X5. Noul SUV este prezent în showroom-ul din Bănie.

 

BMW X6 vine cu twin-turbo pentru trei dintre cele patru motorizări oferite, iar puterile acestora variază între 235 CP şi 408 CP. Dacă versiunea de top a lui X5 este dotată cu un V8 de 4,8 litri şi 355 CP, BMW X6 are un V8 de cilindree mai mică (4,4 litri), dar care îi conferă un surplus de 53 CP.

X6 este singurul din gama BMW X care dispune, în dotarea standard, de volan sport cu clapete de schimbare a vitezelor. Acestea oferă posibilitatea de schimbare manuală a treptelor în combinaţie cu transmisia automată cu şase rapoarte. La BMW X6, puterea este livrată roţilor prin intermediul unei transmisii automate cu şase trepte, cu o schimbare sportivă a vitezelor. Şoferul controlează transmisia automată prin intermediul levierului de selectare automată a vitezelor sau prin clapetele de pe volan, iar transmisia este ajustată nu doar mecanic, ci şi prin semnale electrice. Spre exemplu, pentru a comuta în poziţia de parcare, tot ceea ce are de făcut conducătorul este să apese butonul P din vârful levierului de schimbare a vitezelor. În schimb, pentru a activa schimbarea manuală, şoferul nu trebuie decât să tragă de levier spre stânga. Apoi, va putea schimba vitezele în mod secvenţial - fie prin intermediul levierului, fie cu ajutorul clapetelor de pe volan, ce sunt oferite standard. Marele avantaj al acestor clapete este că şoferul poate schimba vitezele manual oricând este nevoie, cu o reacţie spontană: imediat ce apasă una dintre clapete, va trece din modul automat în cel manual.

 

Mai dotat decât X5

 

Vopseaua exterioară este disponibilă într-o gamă de zece culori, în timp ce pentru interior se poate alege una din cele cinci versiuni de echipamente, două culori interioare şi cinci versiuni de echipare pentru o gamă largă de opţiuni. Benzile pragurilor, de culoare cenuşie, şi volantele în nuanţa aluminiului sunt disponibile exclusiv la noul Sports Activity Coupé, în timp ce tapiţeria scaunelor vine cu o varietate de opţiuni de înaltă calitate - stofă şi piele. BMW X6 este echipat standard cu jante din aliaj uşor, de 19 ţoli. Pneurile de tip runflat sunt şi ele disponibile standard şi permit conducătorului să ruleze până la cel mai apropiat atelier, chiar şi în cazul unei pierderi complete a aerului. Ca opţiune, X6 este disponibil şi cu Active Steering. Dezvoltat de BMW, acest sistem oferă o transmisie optimă a direcţiei la orice viteză şi pentru orice unghi de virare. Pentru o viteză de până la 90 km/h, păstrează un răspuns foarte rapid. La parcare, spre exemplu, o bracare completă se realizează numai cu două curse ale volanului. Tot standard, BMW X6 dispune de faruri bixenon şi de senzori de lumină şi de ploaie, care controlează automat lumina şi ştergătoarele de parbriz atunci când este cazul. Un plus de confort pe timp de noapte este oferit de asistarea opţională a fasciculului înalt (High Beam Assistant). Altă caracteristică disponibilă opţional este Adaptive Headlight (faruri reglabile).



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 21°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Eveniment