22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDezinteres pentru 10.000 de euro

Dezinteres pentru 10.000 de euro

Prima de la stat pentru construirea unei locuinţe – de 20% din preţul casei, dar nu mai mult de 10.000 de euro – i-a lăsat indiferenţi pe tinerii craioveni. Doar unul a cerut banii de la autorităţi, dar nu a îndeplint condiţiile legale.

Din 2006, de când a intrat în vigoare ordonanţa care le permite tinerilor să ia 10.000 de euro de la stat pentru construirea unei locuinţe, o singură persoană a solicitat Primăriei Craiova acordarea sprijinului bănesc. Acesteia i-a fost respinsă cererea, pentru că nu întrunea condiţiile, după cum susţin reprezentanţii municipalităţii. În acelaşi timp, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei anunţă că în toată ţara au fost depuse, din 2006 şi până acum, doar 2.200 de cereri pentru prima de stat amintită, dar, în total, doar zece tineri au primit efectiv subvenţia. Asemenea subvenţii s-au acordat şi pe alte acte normative mai vechi, dar în patru ani ministerul a plătit puţin peste 50 de milioane de lei.

OUG nr. 51/2006 privind programul naţional de sprijinire a construirii de locuinţe în proprietate personală prevede acordarea unui ajutor de stat pentru tinerii sub 35 de ani care îşi fac propriile locuinţe. Subvenţia de la stat poate fi de 20% din valoarea locuinţei, dar nu mai mult de 10.000 de euro. Ordonanţa prevede că pot primi subvenţia de 10.000 de euro şi tinerii care îşi cumpără o locuinţă nouă cu credit ipotecar, într-un complex rezidenţial nou. Dar posibilii beneficiari ai pomenii guvernamentale nici nu vor să audă. „Tinerii din Craiova fie nu îşi permit să construiască o casă, fie nu vor să rămână în oraş. Poate vor să plece peste hotare. Probabil de asta sunt dezinteresaţi de prima de la stat“, a explicat recent primarul urbei, Antonie Solomon.

 

Condiţii aproape imposibile

 

La prima vedere, pare nefiresc acest dezinteres pentru ajutorul dat de stat tinerilor care doresc să-şi construiască o locuinţă. Mai multe bănci care acordă împrumuturi pentru construirea de locuinţe au făcut lobby puternic pentru actul normativ amintit, adică pentru prima de la stat, dar tot fără vreo reacţie din partea publicului. În realitate, condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt aproape imposibil de realizat pentru locuitorii din mediul urban. Cererile se depun la primăriile unde îşi au domiciliul tinerii interesaţi. Condiţiile de eligibilitate ce trebuie îndeplinite sunt exagerate. Solicitantul trebuie să aibă până în 35 de ani, să nu deţină o locuinţă mai mare de 50 de metri pătraţi, să nu fi primit altă subvenţie de la stat pentru casă (nici soţia sau copiii), să fie prima locuinţă plătită prin credit ipotecar. Mai trebuie să deţină terenul pe care se va construi casa (sau un drept real de folosinţă asupra terenului), să aibă autorizaţie de construire şi contract de execuţie a lucrării, încheiat cu un „antreprenor specializat“. Dacă o familie tânără din Craiova ar deţine ceea ce solicită legea, atunci prima de 10.000 de euro nu i-ar mai folosi la nimic, pentru că nu ar acoperi nici 5-10% din costul casei. Numai terenul pentru o locuinţă costă între 30.000 şi 70.000 de euro, în funcţie de zonă şi de utilităţile existente. În plus, construirea propriu-zisă a celei mai modeste case ar mai costa între 70.000 de euro şi 100.000 de euro şi chiar mai mult, pe undeva prin jurul Băniei. Deci, o casă cu teren cu tot l-ar costa pe tânăr între 100.000 (în cel mai fericit caz) şi 190.000 de euro. Deci prima de la stat de 10.000 de euro ar acoperi 10% din costul casei în primul caz şi în jur de 5%, în al doilea caz. Avantajaţi pot fi tinerii care construiesc în mediul rural, chiar dacă sunt din Craiova. La ţară, în localităţi aflate la 20-30 de kilometri de Bănie, o casă nouă cu teren cu tot (cu baie şi alte dependinţe) ajunge până la 200.000 de lei, adică 54.000 de euro. Dacă unui tânăr viitor proprietar i-ar da statul sprijin de 10.000 de euro, ar însemna mai mult de 18% din costul construirii casei. Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2006 prevede că se acordă sprijinul şi pentru construirea de locuinţe cu credit ipotecar. Or creditele ipotecare din ce în ce mai mari nu mai sunt accesibile pentru un apartament vechi, darămite pentru o casă nouă?!

 

Şmecherie: prima se dă la final

 

Marele dezavantaj, inclusiv pentru aceia care îşi construiesc locuinţe la ţară, este faptul că sprijinul gratuit din partea statului vine abia la final, după ce solicitantul şi-a ridicat casa cu banii lui. Pentru a încasa prima de 10.000 de euro de la stat, beneficiarul este nevoit să prezinte procesul-verbal de predare-primire a locuinţei nou-construite. Plata banilor după ridicarea casei şi condiţiile de depunere a dosarului au făcut ca tinerii să fie neinteresaţi de oferta de bani pe degeaba din partea statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII