18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAngajatorii îşi formează personalul pe banii statului

Angajatorii îşi formează personalul pe banii statului

Angajatorii doljeni care organizează programe de formare pentru propriii angajaţi pot beneficia din bugetul asigurărilor pentru şomaj de o sumă reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională.

Pentru a primi acest ajutor financiar, angajatorii trebuie însă să respecte anumite reguli, proporţia de 50% din cheltuieli fiind acordată numai pentru serviciile de formare profesională organizate pentru cel mult 20% din personalul angajat. Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) acordă însă această subvenţie doar angajatorilor selectaţi. Angajatorii doljeni care doresc să organizeze cursuri de formare profesională trebuie să depună la AJOFM Dolj documentaţia necesară, urmând ca aceia care îndeplinesc condiţiile necesare să fie aleşi în baza unei selecţii. „AJOFM Dolj a lansat o nouă procedură de selecţie a angajatorilor, în vederea acordării acestei subvenţionări. Termenullimită de depunere a ofertelor este 21.09.2007“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt al AJOFM Dolj. Potrivit informaţiilor primite de la aceasta, selecţia ofertelor va avea loc pe 26 septembrie.

Angajatul „subvenţionat“ trebuie ţinut trei ani

La selecţie pot participa angajatorii care organizează, în baza planului anual de formare profesională, programe de formare profesională pentru proprii angajaţi, derulate de furnizori de servicii de pregătire profesională, autorizaţi în condiţiile legii. „Angajatorii pot beneficia de subvenţionare pentru derularea unui singur program de formare profesională în cursul unui an“, a spus Laura Nicolescu.

Aceasta a explicat că respectivul ajutor financiar are drept scop prevenirea şomajului şi consolidarea locurilor de muncă prin creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor încadrate în muncă. Potrivit legislaţiei în vigoare, o dată ce au primit această subvenţie, angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor participante la programul pentru care s-a acordat subvenţia, cel puţin trei ani de la data acordării sumei. În caz contrar, angajatorii sunt obligaţi să restituie toată subvenţia, plus dobânda aferentă (dobânda aplicată este dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României).

„Până acum au fost organizate două selecţii“

De la începutul anului, AJOFM Dolj a organizat deja două selecţii în acest sens.

„Până acum au fost organizate două selecţii, au depus documentaţia trei agenţi economici, dar au câştigat licitaţia numai doi dintre ei“, a spus purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj. Aceştia au vizat programe de formare profesională pentru agent de pază şi ordine (168 de persoane, sumă subvenţionată de aproxima 52.000 de lei), respectiv pentru lucrător pentru drumuri şi căi ferate (40 de persoane, sumă subvenţionată de aproximativ 5.700 de lei). „Anul trecut, doar doi agenţi au depus documentaţia şi unul singur a câştigat licitaţia“, a adăugat Laura Nicolăescu, care a explicat că acesta a primit 35.007 lei pentru formarea ca agenţi de pază şi ordine a 100 de persoane.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS