15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLegea camerelor de comerţ, returnată parlamentului

Legea camerelor de comerţ, returnată parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a înapoiat ieri parlamentului Legea camerelor de comerţ, solicitând reexaminarea acesteia. În scrisoarea adresată parlamentului, preşedintele afirmă că actul normativ este în contradicţie cu Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, care prevede că „oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi informaţii despre datele înregistrate în registrul comerţului şi certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat“, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Şeful statului apreciază că transmiterea acestor date cu titlu gratuit către camerele de comerţ ar putea crea o inechitate faţă de celelalte persoane fizice, respectiv juridice care trebuie să plătească pentru informaţia solicitată. Pe de altă parte, preşedintele Băsescu mai susţine că Legea camerelor de comerţ intră în contradicţie cu legea reutilizării informaţiilor publice, care arată că instituţiile pot stabili taxe pentru serviciile de reutilizare în scop comercial a documentelor pe care le deţin. În acest sens, atenţionează preşedintele, camerele de comerţ, asimilate legal organizaţiilor autonome, neguvernamentale, ar beneficia în mod nejustificat de informaţii publice gratuite, putând crea „o bază de date alternativă a tututor persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară acte sau fapte de comerţ pe teritoriul României“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS