16.2 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriNoua Skoda Fabia, lansată pe litoral

Noua Skoda Fabia, lansată pe litoral

Porsche România a lansat oficial săptămâna trecută cel mai nou model al gamei Skoda. Fabia a venit pe plaja hotelului Rex din Mamaia, în cadrul unui eveniment desfăşurat pe parcursul a două zile, la care au participat jurnalişti din presa scrisă, radio şi televiziune.

Dacă prezentarea în premieră mondială a noii generaţii Skoda Fabia a avut loc la Salonul Auto de la Geneva în martie 2007, Fabia a călcat carosabilul românesc două luni mai târziu. Porsche România, importatorul Skoda, a ales ca loc de desfăşurare al evenimentului staţiunea Mamaia.
Pe parcursul celor două zile, jurnalişti din toată ţara au avut posibilitatea de a testa noul model al producătorului ceh, fiind disponibile în jur de 35 de maşini de drivetest, acoperind toată gama de motorizări. Maşinile au fost testate prin Mamaia şi Ovidiu, pe o distanţă de aproximativ 30 de kilometri.
Dacă tot am amintit de motorizări, oferta pentru noua Fabia cuprinde şapte versiuni, dintre care patru sunt alimentate cu benzină, începând de la un 1.2 l de 60 CP şi până la un motor de 1.6 l 16 V de 105 CP. Ca alternativă la transmisia manuală cu cinci trepte, în cazul motorizării pe benzină 1.6 16V/77 kW (105 CP), Skoda oferă posibilitatea dotării cu transmisie automată cu şase trepte Tiptronic. Gama de motoare diesel numără trei propulsoare, două TDI de 1.4 de 70 CP, respectiv 80 CP şi un 1.9 de 105 CP pentru cei care doresc un plus de putere.

Mică, dar spaţioasă

Skoda a schimbat designul noii Fabia, a cărei grilă faţă aminteşte puternic de modelul Roomster, lansat anul trecut. Noua Fabia a crescut în dimensiuni (3.992 x 1.642 x 1.498 mm), astfel că se situează la limita superioară a clasei sale. Dimensiunile sporite fac însă din noul model una dintre cele mai spaţioase maşini din clasa mică. Spaţiul destinat pasagerilor este mai mare decât în cazul primei generaţii, atât în faţă, cât şi în spate, existând mai mult spaţiu pentru genunchi, iar înălţimea mai mare decât a predecesoarei aduce un plus de confort pasagerilor mai înalţi. În privinţa spaţiului pentru bagaje, portbagajul oferă un volum util standard de 300 de litri, iar prin rabatarea banchetei spate rezultă un volum de 1.163 litri.
Noul model dispune de airbaguri suplimentare, de scaun pentru copil cu fixare în partea superioară. Sistemul de climatizare Climatronic este gestionat electronic, iar printre celelalte dotări se numără funcţia de monitorizare a presiunii în pneuri, farurile adaptive şi proiectoarele de ceaţă cu funcţie Cornering. În domeniul tehnologiei comunicaţiilor, noua Fabia propune o pregătire GSM modernă cu Bluetooth, la care se adaugă sistemul audio cu posibilitatea conectării unei surse audio externe, cum ar fi un MP3-Player sau un iPod.

Afterparty

Porsche România s-a asigurat că invitaţii nu se vor plictisi pe parcursul celor două zile de desfăşurare a evenimentului, oferind, alături de gama completă de modele Fabia pentru drivetest, şi „surprize pe plajă“. Topul surprizelor a fost dominat de traseele parcurse cu ATV-uri pe plaja din Mamaia, curse nelipsite de incidente în care mai mulţi jurnalişti  au căzut de pe ATV-uri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cei cu alte preferinţe au avut posibilitatea să îşi încerce talentul în arta echitaţiei, doi căluţi aşteptându-i înşeuaţi, ori să privească litoralul românesc de la înălţime, dintr-un balon ridicat chiar de pe plajă.
Noua Fabia a fost prezentată oficial de Vlad Rusu, brand manager Skoda la Porsche România. Am remarcat printre participanţii la eveniment reprezentanţi din Cehia ai firmei Skoda şi echipa cunoscutei emisiuni Promotor, în frunte cu Roxana Ciuhulescu. O petrecere a încheiat festivităţile lansării, iar surpriza serii a fost trupa Voltaj, al cărei concert a electrizat asistenţa şi a cutremurat pereţii sălii restaurantului Rex. Cu aceeaşi ocazie au fost sărbătoriţi Tatiana Stroescu, marketing şi comunicare Skoda – Porsche România şi Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS