25.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIar se privatizeaza Electroputere

Iar se privatizeaza Electroputere

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a analizat situatia celor 28 de societati pentru care a fost amânata intrarea in insolventa si a stabilit masurile ce se impun pentru 22 dintre acestea. Electroputere Craiova este scoasa pentru a sasea oara la privatizare.


AVAS a mandatat reprezentantii sai in Adunarile Generale Extraordinare ale actionarilor pentru a vota, in cazul a trei societati (Tractorul Brasov, Rulmentul Brasov si Abrom Bârlad), disponibilizarea colectiva cu plati compensatorii a intregului personal, conform OUG nr. 116/2006, dizolvarea si lichidarea voluntara.


Pentru alte patru societati (Electroputere Craiova, Foradex Bucuresti, Romaero Bucuresti si Constructii Aeronautice Ghimbav) s-a stabilit privatizarea. Pentru cinci societati, Consiliile de Administratie au procedat la intocmirea Programului de restructurare. Totodata, pentru societatile de pe platforma Nitramonia Fagaras s-au stabilit masurile necesare redresarii situatiei economico-financiare. La Nicolina Iasi a fost publicat anuntul de vânzare a tuturor activelor, iar in cazul in care nu vor fi cumparatori, societatea intra in lichidare. Pentru cele patru filiale ale Romarm, societatea este cea care are, in prezent, in elaborare o strategie privind trecerea in proprietate privata a acestora, AVAS fiind actionar indirect. Restul de sase societati din cele 28 sunt inca in analiza.


Vânzare sau insolventa


Daca in sase luni de la intrarea in vigoare a OUG nr. 3/2007, prin care s-a suspendat intrarea in insolventa a 28 de societati din portofoliul Autoritatii, nu se reuseste privatizarea sau lichidarea voluntara a acestora, astfel incât sa se salveze fluxul principal de productie, ele vor intra in procedura prevazuta de Legea insolventei. Electroputere Craiova, pentru care AVAS a decis sa incerce pentru a sasea oara vânzarea, are doua alternative: ori se vinde unuia dintre cei sase cumparatori ai caietului de sarcini care-si vor depune ofertele pâna pe 26 martie, ori intra in insolventa. „Pâna pe 26 martie se depun la AVAS ofertele de cumparare si la o data anuntata va incepe negocierea. Speram din tot sufletul ca acum cineva sa cumpere, altfel, cei 2.670 de angajati vor avea soarta, in cel mai fericit caz, a celor de la Tractorul Brasov. De angajatii lui Electro depind alti 10.000 de cetateni ai acestui oras, care sunt membrii familiilor acestora“, a spus Aurel Bojenoiu, liderul de sindicat de la Electroputere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS