15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalElemente constructive ale muzicii

Elemente constructive ale muzicii

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia“ va susţine pe 12, 13 şi 14 noiembrie, sub egida „Elementele constitutive ale muzicii“, câte două concerte de educaţie muzicală pentru elevii craioveni, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Evenimentele vor avea loc în sala de concerte a instituţiei.

Dirijorul concertelor este Alexandru Iosub, muzician remarcabil a cărui experienţă pedagogică acumulată de-a lungul anilor îl recomandă, totodată, pentru ipostazele de prezentator şi comentator al conţinuturilor teoretice expuse copiilor.

Repertoriul celor şase concerte a fost selectat în funcţie de gradul de accesibilitate a lucrărilor, considerând necesitatea respectării particularităţilor de vârstă şi de dezvoltare psihică specifice copiilor din ciclurile de învăţământ primar şi gimnazial. Aşadar, elevii vor audia Aria din Suita a III-a pentru orchestră de J. S. Bach; partea I din Simfonia a VII-a de L. V. Beethoven; fragmente din Simfonia nr. 40 de W. A. Mozart, Simfonia a VI-a de P. I. Ceaikovski, Bolero de M. Ravel; Uvertura la opera „Oberon“ de C. M. V. Weber şi Valsul „Dunărea albastră“ de J. Strauss.

Unităţile de învăţământ craiovene care vor beneficia de oferta educaţională a Filarmonicii „Oltenia“ sunt Şcolile cu cls. I – VIII nr. 18 „Sfântul Dumitru“, nr. 19, nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica“, nr. 22 „Mircea Eliade“, nr. 24 „Sfântul Gheorghe“, nr. 29 „Nicolae Romanescu“, nr. 30 „Mihai Viteazul“, nr. 31 „Theodor Aman“, nr. 33, nr. 36 „Gheorghe Bibescu“, Liceul cu program sportiv „Petrache Trişcu“, Liceul Teoretic „Henri Coandă“ şi Liceul Teologic Adventist.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS