22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCorniţoiu rămâne cu duhoarea

Corniţoiu rămâne cu duhoarea

Lucrările la investiţia care ar elimina sursa de mirosuri pestilenţiale din patru cartiere craiovene au prea puţine şanse să înceapă în acest an

Problema mirosului dezgustător care se simte din Parcul Corniţoiu şi până în Balta Craioviţei nu e nouă. De zeci de ani, locuitorii din Craioviţa Nouă, Corniţoiu, George Enescu, ba chiar şi cei de pe bulevardul Nicolae Titulescu cer municipalităţii asanarea sursei de miros. Despre rezolvarea problemei se discută la Primăria Craiova cam de un deceniu încoace, iar la începutul acestui an chiar se găsiseră bani pentru asemenea investiţie. Şi totuşi…

Casetarea, unica soluţie

Canalul care emană aceste duhori ar trebui, de fapt, să conţină doar apă curată, de ploaie, fiind vorba, de fapt, de conducta de deversare a apelor pluviale de la CET 2, din Bariera Vâlcii. Sute de locuinţe s-au branşat însă ilegal la această conductă, dejecţiile lor ajungând astfel tocmai în Balta Craioviţei. Soluţia pentru a scăpa de această problemă e doar una: casetarea canalului şi branşarea lui la reţeaua de canalizare a oraşului.
Discuţiile pe această temă au început la primărie încă din 2006. S-au făcut planuri, s-au căutat soluţii tehnice, s-au efectuat calcule. Cu cinci ani în urmă, costurile unei asemenea investiţii erau estimate de Compania de Apă „Oltenia“ la circa 3,5 milioane de lei. Nu s-a făcut însă nimic vreme de câţiva ani pentru că acest canal trecea prin Parcul Corniţoiu, care devenise între timp proprietate privată.
La începutul acestui an, problema a revenit în atenţia municipalităţii, în contextul construirii pe strada George Enescu, între cimitirul Sineasca şi cartierul Craioviţa Nouă – deci chiar deasupra canalului cu pricina – a magazinului Lidl, aparţinând concernului Lidl&Schwarz, cel mai mare operator de magazine de tip discount din Europa. În ianuarie 2011, reprezentanţii Lidl&Schwarz şi Mărinică Dincă, viceprimarul care avea în acea vreme atribuţii de primar al Craiovei, s-au aşezat la aceeaşi masă pentru a discuta despre această chestiune urât mirositoare.

Bâlbâieli administrative

„Pentru a face să dispară mirosul urât, trebuie să casetăm acest canal şi să captăm izvoarele din Parcul Corniţoiu. Impedimentul este că o mare parte din terenul fostului parc este proprietate privată, iar noi nu putem investi pe terenul altuia. Singura soluţie este ca actualii proprietari să doneze către primărie terenul necesar acestei lucrări. Cei de la Lidl, dar şi ceilalţi proprietari au fost în principiu de acord încă din primăvară să ne doneze terenul necesar pentru această lucrare. Lucrurile au mers însă mai încet decât ar fi trebuit“, a declarat viceprimarul Dincă.
Într-adevăr, până ce proprietarii să cedeze terenul necesar, trebuia să se ştie mai întâi de cât teren era nevoie. Aşa că s-au făcut ridicări topo, apoi Compania de Apă „Oltenia“ şi Direcţia de Investiţii a Primăriei Craiova au trecut la întocmirea temei de proiectare. Viziunea celor două instituţii nu s-a prea „brodit“ – unii doreau o investiţie mai amplă, iar alţii cât mai redusă ca dimensiuni – aşa că a fost nevoie de o mediere din partea conducerii primăriei.
Până la urmă s-a ajuns şi la o variantă de compromis, iar în prezent s-a trecut la întocmirea studiului de fezabilitate. „În urma licitaţiei organizate de Primăria Craiova, firma SC Mid Install 2003 SRL Piteşti a fost desemnată cu câteva zile în urmă să întocmească studiul de fezabilitate pentru investiţia intitulată «Canalul Corniţoiu»“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Canal în stadiul de studiu de fezabilitate

Studii de fezabilitate s-au mai făcut anul acesta şi pentru alte investiţii. Sensul giratoriu de lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj e un astfel de exemplu, în care investiţia dorită cu ardoare de Primăria Craiova la începutul anului, spre bucuria şoferilor care trec prin zonă, a rămas în stadiul de… studiu de fezabilitate.
„Din câte am înţeles de la cei de la Investiţii, se doreşte ca lucrarea pentru realizarea canalului Corniţoiu să fie radiată de pe lista de investiţii a primăriei din acest an. În momentul în care cei de la Lidl vor deschide magazinul din George Enescu, toţi clienţii acestui supermarket vor suporta, din păcate, acel miros, care se simte uneori până în zona Poliţiei Municipale. Acesta este un motiv în plus ca să susţin în consiliul local să facem cât mai repede acest canal – să începem lucrările chiar din acest an dacă se poate“, a menţionat viceprimarul Mărinică Dincă, acesta având şi calitatea de consilier local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII