S-au pierdut, s-au rătăcit sau au intrat la apă câteva zeci de hectare de teren din jurul Craiovei? Nimeni nu poate să spună cu exactitate unde sunt şi cui îi vor reveni, pentru că nici acum, după 17 ani, prefectura nu are habar cât pământ a dat, cât mai are de dat şi cât ar mai trebui dat.
Începând cu anul 2001, staţiunile de cercetare în agricultură au început să se reorganizeze prin tot felul de acte normative. Rezultatul reorganizării se poate vedea cu ochiul liber, în sensul că, din cinci staţiuni de cercetare câte are sau a avut judeţul Dolj, patru sunt de mult în faliment neoficial, adică nu mai pot să-şi reia ciclul de producţie şi nici să facă vreo cercetare. După ce afacerile imobiliare au devenit o modă, pământurile deţinute de staţiuni au început să fie pur şi simplu vânate.
Staţiunea de cercetare şi dezvoltare pomicolă Cernele, Staţiunea legumicolă Işalniţa şi Staţiunea de la Şimnic sunt cele care au suportat şi suportă presiunile legilor fondului funciar şi ale afaceriştilor care, prin tot felul de tertipuri, desprind bucată cu bucată ce nu a fost încă furat cu acte în regulă. Presiunile de tot felul au ajuns până acolo încât astă-vară, când toate staţiunile au trecut în subordinea Academiei Agricole „Gheorghe Ionescu“ Siseşti, cea de la Cernele nu a fost cuprinsă pe această listă şi a rămas în afara ei într-o oarecare legătură cu ADS, care reprezintă statul ca proprietar.
Prefectura citeşte din doi în doi
În anul 2002 a apărut Legea nr. 290, care stabilea graniţele Staţiunii de la Şimnic la 2.511 ha de teren, iar cele ale Staţiunii legumicole Işalniţa la 565 ha. Doi ani mai târziu a apărut Ordonanţa de Urgenţă nr. 64, urmată de Legea nr. 525/2004, prin care se luau 150 ha de la Şimnic şi 80,34 ha de la Işalniţa, pentru a fi date Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate. Pentru că revoluţionarii craioveni făceau din ce în ce mai mult scandal că nu li se acordă pământ, conform legii speciale date pentru ei la propunerea Comisiei locale Craiova, Comisia judeţeană a hotărât să dea şi cele 150 ha, şi cele 80,34 ha la Craiova. În hotărârea Comisiei judeţene nr. 110/2005 se spune: „Se ia act de Legea nr. 525/2004, art. 22 (3), şi se va trece la preluarea terenului“. Dacă prefectul şi subprefectul de atunci ar fi luat act de lege, ar fi trebuit să citească şi că destinaţia acestui teren nu era pentru constituire de drept de proprietate, ci pentru constituire, fapt ce i-ar fi scos pe revoluţionari din cursă. Cum era de aşteptat, bătălia pe pământ a ajuns în instanţă la iniţiativa Comisiei locale Şimnicu de Sus.
Boala lungă, moarte sigură
Pentru terminarea aplicării legilor fondului funciar, Comisia locală Şimnic ar fi avut nevoie de următoarele suprafeţe: la Legea nr. 1/2000 ar mai fi fost necesare 208 ha, pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti mai erau necesare 107 ha, iar la şase din cele 12 sate aflate în componenţa comunei se făcuse reducere de suprafaţă de 20% la aplicarea Legii nr. 18/1991. Pentru aplicarea Legii nr. 247/2005, Şimnicul are nevoie de 1.039 ha, iar pentru satisfacerea tuturor legilor fondului funciar, localităţii i-ar fi necesare peste 1.500 ha de teren, din care acum nu are nici o palmă în rezervă. Deşi era îndreptăţită să ia terenurile prin cele două acte normative, a ajuns să se judece şi acum prin instanţele de judecată cu Prefectura Dolj, pentru a anula acea aberantă hotărâre a Comisiei judeţene prin care pământul cuvenit ei se ducea tot la Craiova. Chiar dacă, în acelaşi an, prefectul Nicolae Giugea a intervenit în instanţa de apel cerând ca hotărârea Comisiei judeţene să fie anulată, iar pământul dat la Şimnic, nici până acum nu s-a terminat procesul, pentru că, mai vrednici ca oricând, juriştii au găsit tot felul de tertipuri pentru a lungi povestea.
Hoţie la drumul mare
Pentru că terenul de la Işalniţa are miză imobiliară mare, iar bătălia pentru el se ridică până în cercurile rarefiate, în decembrie 2006 a apărut altă Hotărâre de Guvern nr. 853, prin care cele 80,34 ha de teren luate de la Işalniţa prin Legea nr. 525/2004 mai sunt luate o dată şi date comunei Şimnic pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Ca să nu mai existe discuţii, actul normativ nominalizează chiar şi tarlaua, şi parcela din care se iau terenurile, cea mai mare suprafaţă provenind din tarlaua 143, parcela 1.931 – aproape 35 ha.
Nici acest act normativ nu s-a pus în aplicare, pentru că Primăria Şimnic se judecă în continuare pentru anularea acelei hotărâri a Comisiei judeţene de parcă ar cere anularea hotărârilor ONU. Cu cât procesul se va tergiversa, cu atât mai bine o să-i fie celui sau celor care muncesc şi-şi însuşesc roadele de pe cele 230 ha disputate. Întrucât cele două acte normative succesive prin care se luau de două ori câte 80,34 ha de teren de la Staţiunea Işalniţa sunt perfect valabile, Şimnicul ar trebui să ia de două ori câte 80 ha, asta dacă până termină procesul mai găseşte ceva!
La Staţiunea de la Şimnic măcar lucrurile au început să fie clare. Din cele 150 ha luate prin Legea nr. 525/2004, o parte – aproximativ 40 ha – o lucrează tot staţiunea, dar fără forme legale, iar altă parte o lucrează Ştefan Croitoru, consilierul judeţean care, deşi a semănat rapiţă în văzul unui sat întreg şi al specialiştilor de la staţiune, acum nu mai vrea să ştie de ea.
Despre ADS, care ar fi trebuit să ştie orice mişcare de terenuri din proprietatea publică a statului, numai de bine, pentru că oricum nu ştie situaţia reală a proprietăţilor statului! În situaţii de genul acesta, mai că-ţi vine să strigi: Furaţi, măi, hăi, hăi!
