6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Dolj investeşte în infrastructura de afaceri

CJ Dolj investeşte în infrastructura de afaceri

Dezvoltarea economică a comunităţii este, poate, cea mai importantă provocare pe care administraţia o întâmpină şi punctul central care poate asigura apoi prosperitatea întregii zone. Pornind de la acest deziderat, Consiliul Judeţean Dolj a dezvoltat Parcul Industrial Craiova. La zece ani de la înfiinţare, acesta se dovedeşte un exemplu de bună practică şi eficienţă, care urmează să fie extins şi în alte oraşe din judeţ.
Parcul Industrial Craiova a fost înfiinţat în 2006 ca un obiectiv de investiţie realizat în cadrul platformei Avioane Craiova, pe un teren extravilan totalizând 18,30 ha. Din această suprafaţă, 8 ha au fost transferate de Guvernul României judeţului Dolj, 2 ha au reprezentat aportul în natură al judeţului Dolj la capitalul social al S.C. Parc Industrial Craiova S.A., conform H.C.J. D. nr. 184/06.10.2005, şi 8,27 ha, aport în natură al judeţului Dolj la capitalul social al S.C. Parc Industrial Craiova S.A. conform H.C.J. D. nr. 35/03.02.2011.
Obiectivele înfiinţării par­cului au fost: dezvoltarea infrastructurii de afaceri în zona metropolitană Craiova, polarizarea investiţiilor străine şi autohtone amplasate în aceeaşi zonă, precum şi să reprezinte cadrul de dezvoltare a parteneriatului dintre mediul de afaceri şi administraţiile publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale durabile. După cum a declarat Marin Nicoli, actualul manager al Parcului Industrial, „atunci când preiei un parc industrial te gândeşti ce faci ca investitorul să aibă profit, tu să poţi să ai cheltuielile acoperite şi, cel mai important lucru, locurile de muncă create în aceste companii să fie mereu plătite. Şi atunci, Consiliul Judeţean a făcut o investiţie de aproximativ 6,5 milioane de euro printr-un proiect european. Cu aceste fonduri au fost reabilitate toate reţelele de utilităţi din vechiul amplasament al Fabricii de Avioane. S-a realizat o nouă staţie de epurare, astfel încât toate apele uzate să ajungă în mediu curate, pentru că ne dorim pentru copiii noştri un mediu curat“.

După Parcul Indus­trial, Incubatorul de afaceri

 

incubator de afaceri

Proiectul a fost unul mai amplu şi a presupus şi realizarea unui incubator de afaceri. Decizia a fost luată având în vedere semnalele care existau la vremea respectivă din zona universitară. Se simţea nevoia ca tinerii care absolveau studii economice în învăţământul superior să aibă oportunitatea de a face afaceri. „În general, fiecare om tânăr îşi doreşte propria afacere, cât de mică, dar să fie a lui. Este destul de greu să faci o afacere dacă nu ai un loc unde să vii, unde să ai un birou, să găseşti consultanţă. De aceea, Consiliul Judeţean a realizat aproximativ 2.000 mp cu 24 de unităţi, numite celule de incubare, în care oamenii de afaceri care vor să vină primesc spaţiu, consultanţă, şi după trei ani trebuie să plece cu afacerea în altă parte. Avem succes şi în felul acesta, obiectivul Consiliului Judeţean de a incuba mici afaceri a fost atins. Echipa de la Parcul Industrial a avut şi momente grele, şi mai uşoare, dar, una peste alta, a mers în aceeaşi direcţie, a dezvoltării durabile a infrastructurii de afaceri care să permită menţinerea locurilor de muncă“, a mai declarat Marin Nicoli.
În anul 2012, Parcul Industrial ajunsese la o ocupare de 100%, avea 800 de locuri de muncă nou create şi 20 de milioane de euro atrase. A urmat un nou obiectiv. Ca urmare a ofertării unor suprafeţe de teren în piaţa investitorilor, la Craiova, prin diligenţele făcute de Consiliul Judeţean, de preşedintele Ion Prioteasa şi de municipalitate, a fost atins un obiectiv important – atragerea unei firme care să investească peste 40 de milioane de euro într-o fabrică green field. „Împreună, am reuşit, în 2014, să semnăm documentele prin care Consiliul Judeţean se angaja să sprijine Parcul Industrial să modernizeze infrastructura legată de epurarea apelor. S-a realizat modernizarea staţiei de pompare a apei, prin fonduri care au fost puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean, care a realizat investiţia, după care, prin prevederile legale, a predat-o Companiei de Apă Oltenia, singurul operator licenţiat din judeţ care să presteze serviciul de furnizare a apei potabile şi de eliminare a apelor uzate. Aşadar, investitorii din comuna Gherceşti, Parc Industrial Craiova, care se găsesc în zona metropolitană, sunt deserviţi cu apă şi canal de un operator licenţiat la cele mai înalte standarde. Discutăm aici despre respectarea tuturor normelor MTPA002 şi tuturor normelor legate de poluarea aerului. În felul acesta, Parcul Industrial promovează industrii nepoluante. Acesta a fost secretul prin care investitorul turc a fost convins că la Craiova va găsi seriozitate şi a început investiţia“, a declarat managerul Parcului Industrial. Acesta a adăugat că echipa pe care o coordonează este în fiecare zi la dispoziţa celor peste patruzeci de investitori. „Prezentul este ca acum patru ani – nu mai avem deloc teren. Consiliul Judeţean este angrenat în obţinerea unui nou teren – 20 de hectare, pe care se doreşte extinderea Parcului Industrial. De asemenea, se doreşte un transfer de know how şi în alte zone din judeţ. S-a oferit consultanţă la Calafat pentru că Dunărea este o cale de comerţ importantă pe care se poate circula rapid dinspre partea vestică a continentului european spre cea estică. S-a oferit consultanţă şi sperăm ca Filiaşiul să aibă un parc industrial în fosta fabrică de armament, şi sunt convins că municipiul Craiova va face un parc industrial la Işalniţa“, susţine Marin Nicoli. Acesta a mai afirmat că echipa sa este dispusă să ofere consultanţă gratuită tuturor comunităţilor care vor să creeze în acest fel locuri de muncă. Parcurile industriale sunt, de fapt, platforme industriale în care investitorii primesc garanţia că în 25 de ani nu se schimbă destinaţia terenului. În felul acesta, oamenii de afaceri au convingerea că banii investiţi de ei sunt asiguraţi de o eventuală schimbare peste noapte a destinaţiei terenurilor. „Craiova şi-a atins limita de dezvoltare, dar localităţile care fac parte din zona metropolitană au încă teren de oferit. Consiliul Județean Dolj are forţa să ofere sprijin comunităţilor care vor să dezvolte astfel de parcuri industriale. Un astfel de lucru ajută economic comunităţile, deoarece o cotă parte din impozitele pe care aceşti investitori le plătesc către stat, mai exact din impozitul pe salarii, se întoarce către comunitate“, a concluzionat Marin Nicoli.
Provocarea pe care echipa Parcului Industrial Craiova şi-a asumat-o pe următorii patru ani este legată de replicarea experienţei pozitive şi în restul oraşelor din Dolj, astfel încât şi acestea să poată atrage investitori autohtoni sau străini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS