Ministrul Justiţiei nu a luat încă o decizie dacă proiectul graţierii va fi adoptat prin OUG, asumarea răspunderii sau de către Parlament

Florin Iordache (Foto: evz.ro)


Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat luni, la finalul dezbaterilor de la Ministerul Justiţiei, că nu a luat încă o decizie dacă proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă, prin asumarea răspunderii guvernului sau prin lege promovată în Parlament, dar a promis că vor prelua o parte dintre propunerile făcute de participanţii la dezbatere.

Potrivit HotNews.ro, acesta a reafirmat că o componentă de baza a proiectului legii Graţierii va fi “recuperarea prejudiciului”. Întrebat de ziarişti dacă aceste proiecte vor fi adoptate prin dezbatere parlamentară, Iordache a răspuns: “Dezbatere înseamnă şi atunci când îşi asumă guvernul” răspunderea în faţă Parlamentului.

“În acest moment până nu finalizez textele celor două acte normative nu pot să va spun cu ce recomandare mă voi duce” în ceea ce priveşte formă sub care vor fi adoptate, a spus ministrul Justiţiei, care a precizat că va avea şi o discuţie cu premier Sorin Grindeanu.

El a promis că va “ţine cont de observaţiile” făcute în cadrul dezbaterii de luni iar “prevederile neclare cu siguranţă vor fi eliminate”. Florin Iordache a susţinut din nou că aceste proiecte, care au declanşat cele mai mari proteste de stradă în România după Revoluţia din 1989, nu au “în vedere o anumită persoană” şi “nu vizează persoane sau politicieni”.


“Varianta iniţială fără îndoială va fi amendată”, a promis acesta, adăugând că după adoptarea proiectelor vor fi eliberate din penitenciare “până în 3.000” de persoane.

Florin Iordache a mai spus că pentru decongestionarea penitenciarelor este avut în vedere “un pachet mai larg” de măsuri, care include recursul în compensare şi sistemul de brăţări electronice pentru “infracţiuni uşoare până la 2 ani”.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 30 ianuarie 2017

Actualitate

» O avarie la o conductă aparținând SC Termo Craiova a lăsat în frig sute de craioveni din cartierul Cornițoiu
» Președintele ANAF cere verificarea activității Vămilor, pe fondul creșterii traficului ilicit cu țigarete
» Sebastian Ghiță, pe lista celor mai căutate persoane pe site-ul Europol
» O comisie parlamentară britanică anchetează fenomenul ştirilor false difuzate online
» ONU denunţă decretul antiimigraţie al lui Donald Trump
» Poliţiştii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informaţiilor comunicate prin radio de operatorul radar
» MAE: O nouă atenţionare de călătorie în Grecia din cauza blocajelor rutiere instituite de fermierii greci
» Senatul, convocat miercuri în prima sesiune ordinară a anului 2017
» DNA cere mecanisme mai puternice de contracarare a atacurilor fără precedent declanşate de trusturi de presă partizane ale unor curente politice
» Investigaţii în piaţa de energie electrică, după ce preţurile au ajuns maxime istorice
» Irakul ia măsuri simetrice faţă de SUA, după decizia lui Trump de limitare a călătoriilor
» Românii produc cele mai puține deșeuri municipale pe cap de locuitor din UE, dar nu le reciclează
» Ministrul Justiţiei nu a luat încă o decizie dacă proiectul graţierii va fi adoptat prin OUG, asumarea răspunderii sau de către Parlament
» Jandarmeria Română: Mitinguri în 35 de județe ale țării; nu s-au înregistrat incidente
» Iordache a anunțat că va renunţa la ideea ordonanţelor de urgenţă pentru amnistie și grațiere
» Sistemul informatic al cardului naţional de sănătate s-a blocat din nou
» Iohannis solicită Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale
» “Let’s Do It, Romania!” și Garda Națională de Mediu lansează concursul “Let’s Be ECO!”

Local

» Biserică distrusă de flăcări în zi de sărbătoare
» Atac la cutia milei, la Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Slatina
» Război între primărie și operatorul de salubritate, la Orșova
» Mehedinţi: Două accidente rutiere, la Severin şi Dobra. Unul s-a produs din cauza poleiului
» Vâlcea: Hoţii au intrat în casă şi i-au furat toată aparatura electronică

Dolj

» Cu mașina „captivă“ la Direcția de Impozite și Taxe
» Tânăr mort în urma unei depăşiri periculoase
» Programele guvernamentale de finanțare au avut un an slab în Oltenia
» Ai peste 35 de ani, plătești chirie mai mare la ANL
» Imobiliare în stil italian – În spatele cui se ascunde afaceristul Emilio
» Sacul galben și sacul albastru sau lipsurile colectării selective din Craiova
» Cum a pus primăria un nou bir pe capul craiovenilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Brandul “pepenele de Dăbuleni” este falsificat cu produse din import; producătorii locali renunță la cultură
» Craiovean cercetat penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice
» Dolj: Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a anunţat ce taxe vor fi scoase de la 1 februarie
» Dolj: Prinşi la volan fără permis de conducere
» Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni
» Craiova: Elevii premianţi de la Colegiul Național Militar, felicitaţi de comandant

Gorj

» Gorj: Un politician în comisia de concurs de la Ginecologie
» Gorj: Buget de 78.000 de lei pentru „Nunta de Aur”
» Gorj: Aglomeraţie la ghişeele Direcţiei Publice de Venituri

Sport

» „Școlarii“ au impresionat la triunghiular
» Friends și Phoenix au câștigat Cupa AJF
» Gigi Mulțescu, îngrijorat de problemele apărute în Malta
» Barcelona voleiului joacă azi în Bănie
» Victor Naicu a reconfigurat programul podărenilor

Sanatate

» Urgența Spitalului „Filantropia“- pacienți mulți, dar fără bani de la Minister
» Obezitatea și diabetul afectează sute de copii

Educatie

» Ce specializări au directorii de școli din Dolj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top