15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTitlul de doctor poate fi retras doar de universitatea care l-a acordat, au decis senatorii

Titlul de doctor poate fi retras doar de universitatea care l-a acordat, au decis senatorii

Senatorii au decis că  titlul de doctor poate fi retras doar de universitatea care l-a acordat, iar Consiliul de Atestare a Diplomelor poate interveni doar ca instanţă ultimă de recurs. Parlamentul respinge astfel cererea de reexaminare a  ordonanţei privind doctoratele, înaintată de preşedintele Klaus Iohannis.
Senatul a respins, în şedinţa plenului de luni, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale şi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma iniţială.

Legea a fost adoptată în forma iniţială, trimisă în luna mai la promulgare. S-au înregistrat 90 de voturi ‘pentru’, 12 ‘împotrivă’ şi şase abţineri.
Aşadar, titlurile de doctor vor putea fi acordate de universităţi şi doar ele vor avea dreptul să le retragă. Astfel, nu va mai interveni CNATDCU, ca până acum.

Acum,  preşedintele Klaus Iohannis este obligat să promulge această lege. Mai are ca portiţă de scăpare, dacă găseşte motive, o eventuală atacare la Curtea Constituţională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS