15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Primăria Orşova, condusă de doi incompatibili

Mehedinţi: Primăria Orşova, condusă de doi incompatibili

După ce în luna aprilie a acsetui an, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a găsit incompatibil pe viceprimarul Orşovei, Constantin Negulescu, iată că acum şi primarul Ion Manea a fost declarat incompatibil, întrucât, în perioada 1 august 2012 – 08 iulie 2013, a deţinut şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale „Petru Dumitriu” Orşova (din 1 august 2012 până în 4 iulie 2013) şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Orşova în Adunările Generale ale Asociaţilor societăţii comerciale de interes local „Mehedinţi Gaz SA” (în perioada 30 aprilie – 08 iulie 2013), informeză adevărul.ro.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Ion Manea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada când era consilier local, 21 iunie 2008 – 20 iunie 2012. Într-un comunicat de presă, ANI precizează că „societatea în cadrul căreia acesta a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic a emis în perioada 3 iulie 2008-5 august 2011 un număr de 103 facturi fiscale decontate de Liceul „Traian Lalescu”, Orşova (instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local Orşova), în valoare totală de 1.301.513,31 Lei (TVA inclus)”.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS