15.9 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCEO a suplimentat primele pentru angajaţi

CEO a suplimentat primele pentru angajaţi

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a decis să suplimenteze, la început de an, primele pe care angajaţii le-au primit de sărbători. Motivul este legat de rezultatele bune pe care societatea le-a înregistrat pe anul 2013. „Directoratul CE Oltenia a aprobat prin HD nr.1/ ianuarie 2014 suplimentarea primelor acordate salariaţilor în 2013 cu suma de 250 de lei pentru salariaţii CE Oltenia şi cu 100 de lei pentru salariaţii Electrocentralei Chişcani. Situaţia financiară a societăţii a permis ca salariaţii CE Oltenia să beneficieze de o primă în valoare totală de 1.000 de lei, iar cei de la Electrocentrala Chişcani, de o primă de 400 de lei. Aceste prime au fost acordate pentru contribuţia adusă la rezultatele activităţii CE Oltenia din anul 2013“, se menţionează într-un comunicat transmis de Complexul Energetic Oltenia. Minerii şi energeticienii din CEO primiseră de Crăciun o primă individuală de 700 de lei, iar angajaţii din unitatea de la Chişcani, o primă de 300 de lei. Dintre societăţile deţinute de stat, CEO a acordat astfel una dintre cele mai mari prime de sărbători. Trebuie amintit şi că pe 11 ianuarie este programat Consiliul de Coordonare al Federaţiei Naţionale Mine Energie, condusă de Marin Condescu. Liderii FNME sperau într-o mobilizare a salariaţilor CEO pentru susţinerea actualilor şefi ai sindicatelor aflaţi în conflict cu managerii Complexului Energetic Oltenia. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS