Satul Cerăt, singurul din comuna cu acelaşi nume, este unul cu multe poveşti. Unele sunt mai vechi, altele mai noi, dar toate sunt diferite şi colorate.
Nu prea departe de Craiova, la 39 de kilometri distanţă, se află comuna Cerăt. Are un primar nou începând cu luna iunie a anului acesta. Ionuţ Barbu e profesor de geografie şi este cel mai tânăr primar din judeţul Dolj: are doar 32 de ani. El are grijă de aproximativ 4.100 de suflete, câte au fost numărate la ultimul recensământ, şi sunt cam cele mai multe rămase în vreo comună din Dolj. 37 de procente din acest număr le reprezintă populaţia romă, însă, în ciuda tendinţei oamenilor de a se feri de acest subiect, autorităţile recunosc că aceştia nu fac probleme şi că se integrează în societate.
Proiect elveţian în Cerăt
Multe lucruri se petrec în Cerăt legate de această chestiune. Sistemul de învăţământ de acolo se bucură de un parteneriat cu fundaţia elveţiană „Terre des Hommes“, ce durează de şapte ani şi pare că va continua, pentru că dă rezultate. Proiectul cu care elveţienii au venit în Cerăt se numeşte „Şcoala după Şcoală“ şi se ocupă, în mare, de alfabetizarea copiilor din clasele I-IV, dar şi de cei defavorizaţi sau din familiile de romi. Străinii asigură materialele necesare, iar copiii se joacă, desenează, îşi folosesc imaginaţia, învaţă să fie apropiaţi unii de alţii indiferent de etnia lor şi, cel mai important, învaţă să scrie şi să citească, după cum ne-a spus Elena Zamfir, cea care se ocupă de cei mici în acest program. Are 14 copii actualmente, cu vârste de 10 şi 11 ani, iar „nimeni nu exclude pe nimeni“, punctează aceasta cu tărie. Programul se derulează numai cu acceptul părinţilor şi are loc după orele de curs, de două ori pe săptămână. Un lucru interesant este că cei incluşi în „Şcoala după Şcoală“ trebuie să nu lipsească de la orele de curs, altfel sunt excluşi. Însă, asta nu prea se întâmplă, iar absenteismul şcolar a început să scadă.
La fel şi abandonul. Anul trecut, au fost doar cinci abandonuri şcolare în clasele I-IV (faţă de 15 acum doi ani) şi 15 în clasele V-VIII, care erau 31 cu doi ani în urmă. Totuşi, numărul copiilor înscrişi se păstrează mare, chiar dacă cifrele spun că el scade. Anul acesta, cele trei corpuri ale Şcolii cu clasele I-VIII adăpostesc, pe rând, 523 de elevi, un număr destul de mare pentru o şcoală din mediul rural. 68% dintre aceştia sunt copii de etnie romă şi sunt integraţi şi acceptaţi de colegi. Naveta profesorilor, care vin, majoritatea, de la Craiova, se decontează de la primărie, iar transportul copiilor din capătul comunei se face cu un microbuz.
Bisericile şi minunile pe care le aşteaptă
Povestea microbuzului e interesantă. Cerăt e înfrăţit, din 2006, cu localitatea Lamanon din Franţa, care a donat micuţilor microbuzul ce-i poartă la şcoală şi acasă în fiecare zi, dar şi o ambulanţă şi o autoutilitară necesare comunei. Autorităţile de acolo, dar şi câţiva arhitecţi francezi, urmează să vină la începutul lui noiembrie în vizită, să-şi vadă „fraţii“ şi să afle cum le mai merge.
Unul dintre punctele lor de interes îl reprezintă biserica nouă. Construită între anii 1920 şi 1950, Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur“ este un adevărat templu al liniştii. Mare, impunătoare, înaltă, cu şase turle şi construită după modelul celei din Curtea de Argeş, acest locaş de cult este cea mai mare biserică din mediul rural din Dolj, dacă nu chiar din Oltenia. Părintele Ion Ghiţă este aici din vara lui 1989 şi n-a mai plecat de atunci. Aşa umblă vorba pe acolo, „cine bea apă de aici nu mai pleacă“. Din păcate, picturile din biserică, realizate de Ştefan Calopăreanu, au început să cunoască trecerea timpului. Au nevoie de restaurare, proiectul a fost depus şi aprobat, dar fondurile au fost blocate. După cum ne-a mărturisit preotul paroh, costă cam 70 de euro pe metru pătrat, iar, la dimensiunile bisericii, asta ar ajunge la aproximativ 84.000 de euro, fonduri care nu există la bugetul local.
Aceasta nu-i singura biserică din comună. De pe drumul principal, undeva la dreapta şi apoi la stânga, pe o uliţă neasfaltată, în spatele unui copac desfrunzit, gri şi uscat, ni se arată, bătrână, Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva“. Este monument istoric, iar construcţia ei a început în anul 1814, cu cărămidă adusă de la Padea. Munca a durat zece ani, iar în 1824 s-a pus şi ultima cărămidă, şi ultima culoare pe picturile murale. De atunci, nimic n-a mai fost restaurat. Picturile superbe sunt prăfuite şi se cojesc pe zi ce trece mai mult. Biserica este mică, dar intimă. „Bunica mea s-a căsătorit aici“, ne spune primarul privind spre altar. Sfeşnicele imense stau şi ele, prăfuite, fără să mai lumineze nimic. În lumina soarelui se ridică praful vremii, iar la fiecare curent de aer, mai rece ca de obicei, se mişcă pânzele de păianjen. Uşa scârţâie, iar pietrele funerare par că stau de pază la intrare. Acum, biserica aşteaptă o minune: fondurile europene. Se spune că după minuni trebuie să aştepţi, uneori, toată viaţa.
Lupoaica, Viteazul, cămila şi vulturul
Arta picturilor murale e stăpânită de specialişti. În Cerăt, mai este un specialist, însă în replici după diverse statui, sculpturi sau, pur şi simplu, un specialist în imaginaţie. Nea Gheorghe Grigore are 75 de ani şi e cunoscut, tare cunoscut, pentru replica în ciment după statuia lui Mihai Viteazul din Craiova. „Vreau să-l fac şi pe Cuza“, spune acesta cu mâinile albite de muncă, căci acum lucrează la noua clădire a discotecii din comună, căreia i-a dat un aer unic: i-a făcut, pe lateral, un fel de stâlp ce seamănă izbitor de rău cu Coloana Infinitului a lui Brâncuşi. Nea Gheorghe ne mai arată şi lupoaica, sub pântecul căreia stau copiii adoptaţi, Romulus şi Remus. În spatele lor, printre mesele de la terasa viitoarei discoteci, mai e o cămilă, pe care ar fi vrut s-o pună în faţa primăriei, iar pe gardul discotecii e ceva ce seamănă cu un vultur. Nea Gheorghe râde şi spune că nici el nu mai ştie când l-a făcut pe Mihai cel Viteaz. Îşi aminteşte doar că a durat cam o lună să-l termine, cu tot cu finisaje. Bătrâneţea l-a ajuns, dar imaginaţia pare că nu-i dă pace. Îl aşteptăm, în viitor, şi pe domnitorul Cuza. Replicat, desigur, după statuia din Craiova cu acelaşi nume.
Comuna e curată. În evidenţa primăriei sunt cam 200 de familii asistate social, care ajută la curăţenia cimitirului, a terenului de fotbal, a şanţurilor sau a izlazului comunal. Primarul recunoaşte că ăsta a fost primul lucru pe care l-a făcut: curăţenia. Acum, vrea să meargă mai departe cu apa şi canalizarea, care nu există momentan, dar şi cu asfaltările, spunând că sunt şanse mari să li se dea bani pentru ele, tot din fonduri europene. Mai are în plan o piaţă, vrea să reabiliteze căminul cultural, în care acum funcţionează una dintre grădiniţe şi biblioteca, şi să ajute persoanele cu dizabilităţi cu mai mulţi bani. „Ei chiar au nevoie“, spune primarul de 32 de ani. Odată cu sosirea anului nou, mai exact cu 1 ianuarie, se va încerca încheierea unui contract cu o firmă de salubrizare şi, tot atunci, crearea unei asociaţii a crescătorilor de animale. Nici agricultura nu ar trebui uitată, având în vedere că oamenii de aici îşi câştigă existenţa din asta. Aflăm, însă, că pământul e tare ca oţelul.
A crescut numărul de accidente din zonă de când cu noul drum reabilitat, DJ 561, Craiova – Segarcea – Cârna. Şoferii sunt tentaţi să calce pedala, căci drumul e lin. Trecem pe la şcoală. Amestecul interetnic e cel puţin fascinant şi se vede cel mai bine la copii, care merg, pâş-pâş, cu ghiozdanele în spate. Unii intră în clădire, iar alţii aşteaptă, aşezaţi pe bordură, să vină şi colegii ca să plece acasă cu microbuzul. Plecăm şi noi din Cerăt, comuna în care întâlnim atâta diversitate la un loc. Drumul e lin, aşa că avem grijă.
