13.9 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePe jos cu urna mobilă

Pe jos cu urna mobilă

Pentru că nici primăria şi nici poliţia nu au pus la dispoziţie un mijloc de transport, urna mobilă a fost cărată sub braţ, prin rotaţie, de câţiva membri ai secţiei de votare din Radovan

În mai multe localităţi din judeţul Dolj s-au încălcat regulile privind publicitatea electorală în preajma secţiilor de votare. În Segarcea, spre exemplu, chiar în faţa Secţiei de votare nr.1 de la Grupul Şcolar „Horia Vintilă“ tronau pe un stâlp câteva afişe electorale. Unul era al Mirelei Sandu, candidat la consiliul judeţean din partea Partidei Romilor, altul al lui Constantin Bobocel, candidat independent la primărie, iar ce de-al treilea al uneperistei Mihaela Niculeţ. Când i s-a atras atenţia, preşedintele secţiei a trimis imediat pe cineva să le îndepărteze.

Radovan: Reclamă electorală la uşa secţiei

Şi la Radovan, în faţa şi în vecinătatea secţiei de votare amenajate în Căminul Cultural erau lipite zeci de afişe electorale fără ca vreo persoană din conducerea secţiei de votare sau a circumscripţiei comunale să ia vreo măsură. Localnicii care mergeau să voteze îşi clăteau privirea cu un afiş de-al lui Ion Istodor, candidat independent la Consiliul Judeţean Dolj, trei ale PDL şi şase ale candidatului UNPR, care mai avea încă atâtea lipite şi pe un gard de vizavi.
Până în jurul orei 15.00, votaseră circa 400 de persoane (inclusiv 29 cu vize de flotant), din aproximativ 870 de persoane trecute pe liste. Spiritele s-au încins între competitori, când a venit vorba să fie trimisă urna mobilă la cele 24 de persoane care au solicitat acest lucru, depunând în acest sens, la secţia de votare, cereri însoţite de acte medicale care să ateste că nu se pot deplasa ca să voteze. Unii dintre candidaţi insistau să fie trimisă mai repede urna mobilă, iar alţii se opuneau să fie trimisă cu o maşină particulară la fiecare din cei 24 de solicitanţi, cerând în acest sens o maşină de la primărie sau chiar maşina poliţiei. Cum nici una dintre aceste maşini nu era disponibilă, preşedinta secţiei i-a trimis pe jos pe trei dintre colegii săi din biroul electoral, cu urna în mână. Nu singuri, bineînţeles, ci însoţiţi de poliţişti care să le asigure paza.
„Să ştiţi că, dacă se face vreunul cu maşina spre mine, eu arunc urna şi fug, le dau naiba de voturi“, spunea unul dintre „oropsiţii“ din biroul secţiei de votare care au fost trimişi pe jos cu urna mobilă.

Perişor: Greşeli
cu compensaţie

Alegerile din Perişor au fost, ca de fiecare dată în ultima perioadă, cu cântec! Nu se putea să nu iasă scandal în această localitate, unde peste 200 de persoane şi-au făcut viză de flotant cu vreo trei-patru luni înainte de aceste alegeri locale.
La Secţia nr. 2 din satul Mărăcine al comunei Perişor, votarea a mers ceva mai rapid: din cei 220 de cetăţeni înscrişi pe lista permanentă, până la ora 14.00 îşi exercitaseră dreptul la vot 90 dintre ei, inclusiv câţiva pe la care trecuse deja urna mobilă. Lor li se adăugau 41 de persoane care au viză de flotant în localitate. În schimb, la Secţia nr. 1 din Perişor era o adevărată nebunie, generată de mai multe greşeli la înmânarea buletinelor de vot către alegători.
„Din cele patru buletine de vot primite de la o membră a biroului secţiei de votare, un cetăţean a primit două pentru primar, dar nici unul pentru consiliul judeţean, iar altul a primit două pentru consiliul judeţean, dar nici unul pentru primar. Au fost două greşeli care, practic, s-au compensat între ele“, a explicat Mihai Paţa, locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Perişor. Într-adevăr, toate buletinele rămase au fost numărate pentru a se descoperi vreo eventuală fraudă, însă numărul lor era corect.
La aceeaşi Secţie nr. 1 Perişor, personalul era bulversat şi din alte cauze. Una ţine de întreruperea procesului electoral pentru numărarea buletinelor rămase, iar alta a fost generată de numărul mare de flotanţi care veneau să voteze pe lista suplimentară. Până la ora 12.30, spre exemplu, votaseră aici 33 de persoane domiciliate în alte localităţi, dar cu reşedinţe stabilite oficial pe plan local, dar şi 307 alte persoane aflate deja pe lista permanentă. Iar coada de la uşa secţiei de votare număra uneori două duzini de oameni. Unii dintre aceştia erau proaspăt mutaţi pe aceste meleaguri din Moţăţei, fapt care a generat iarăşi suspiciuni unora dintre candidaţi.
Ca şi când n-ar fi fost suficient, la secţie fuseseră depuse peste 70 de cereri pentru urna mobilă, venite din partea unor persoane care sunt nedeplasabile, dacă ar fi să ne luăm după documentele trimise de acestea la secţia de votare. Preşedintelui secţiei, Silviu Marinel Tuţă, nu-i prea venea să scoată trei oameni „din dispozitiv“, pentru a-i trimite cu urna mobilă, mai ales că erau puzderie de cetăţeni cu drept de vot care aşteptau să fie primiţi la votare. La un moment dat i-a trecut prin cap să nu-i trimită cu urna mobilă pentru că primăria nu i-a pus la dispoziţie un mijloc de transport în acest sens, dar până la urmă a făcut rost de mijloc de transport şi a trimis urna mobilă prin comună.

Giurgiţa: Adversari
la o cafea

Comuna doljeană Giurgiţa a devenit vestită, anul trecut, după ce primarul Valentin Mitrică – pe atunci la PNL – a fost arestat pentru o sumă de matrapazlâcuri financiare cu banii primăriei. Arestat pentru o vreme, Mitrică a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Segarcea. Ulterior pus în libertate, a încercat să-şi recapete postul, însă instanţa nu i-a dat voie să-şi exercite funcţia. Şi totuşi, Mitrică a candidat pentru un nou mandat, de această dată din partea UNPR – partid în care se mai află şi alţi primari trecuţi prin puşcărie.
Supăraţi pe „tupeul“ lui Mitrică de a candida din nou, după ce le-ar fi făcut de râs comuna, doi dintre contracandidaţii săi stăteau de vorbă la o cafea chiar în faţa Primăriei Giurgiţa. Unul este Viky Bonea (PDL), iar celălalt e Laurenţiu Iovan (PSD).
„Mândria noastră e WC-ul de un miliard (de lei vechi – n.r.), pe care îl ţinem ca pe un fel de monument al trecutului, nu facem nimic în el. Ne simţim jigniţi de faptul că Mitrică mai candidează o dată“ – spunea, mai în glumă, mai în serios, pedelistul Bonea. „Pe noi, cetăţenii acestei comune, acest Mitrică ne sfidează pe orice cale, inclusiv prin tupeul de a candida din nou. A ajuns să îngenuncheze în faţa cetăţenilor, să plângă şi să se jure că e nevinovat, numai să fie votat“, susţine Iovan la rândul său. „Aseară (sâmbătă seară-n.r.), deşi nu mai avea voie să-şi facă campanie electorală, s-a dus cu lăutari în discotecă şi a dat dedicaţii, ca să-l voteze sătenii“, îl completa Bonea.
Cei doi contracandidaţi arătau câteva din „minunile“ lui Mitrică, situate chiar vizavi de primărie. E vorba de şcoala în care se afla secţia de votare şi care a fost reabilitată de mântuială, şi de la fel de vestitul „parc din Giurgiţa“, devenit între timp o adunătură de buruieni  dotată cu bănci exagerat de scumpe – cel puţin pe hârtie…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS