19.2 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCăruţele au interdicţie în Craiova

Căruţele au interdicţie în Craiova

De ieri, căruţele nu mai au ce căuta pe străzile municipiului, camioanele şi autobuzele nu mai pot fi parcate pe domeniul public, iar cei care „încalecă“ marcajele locurilor de parcare riscă amenzi de până la 2.500 de lei

Ieri a intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local (HCL) Craiova nr. 279/2001, de modificare a „Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii“. În noua formă a regulamentului, municipalitatea a interzis fapte noi şi a înăsprit sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute deja în legislaţia locală.

Căruţele, doar pe tarla

Poate cea mai aşteptată prevedere din noul Regulament local se referă la interzicerea căruţelor pe străzile municipiului.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 1.500 de lei pentru persoane fizice accesul şi deplasarea în municipiul Craiova cu vehicule cu tracţiune animală, cu animale de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi cu animale izolate sau în turmă“, se precizează în noua formă a art. 29 din actul normativ menţionat. Practic, de acum încolo, căruţele nu mai au voie decât pe drumurile de exploatare dintre tarlalele de la marginea oraşului, nu prin oraş.
Poliţia Locală va da căruţaşilor un răgaz de câteva zile, urmând ca de săptămâna viitoare să amendeze pe orice proprietar de căruţă care îşi scoate atelajul din ogradă, pe drumul public.
„Întotdeauna când am avut o atribuţie nouă, am mers mai întâi pe activităţi de prevenire. De aceea, vreme de câteva zile, în loc de amenzi, doar îi vom avertiza pe conducătorii de atelaje că nu au voie să circule în oraş, aducându-le, totodată, la cunoştinţă sancţiunile pe care le riscă în momentul în care vor mai fi prinşi. Începând de săptămâna viitoare, însă, adică de la 1 august, vom trece la aplicarea întocmai a normelor şi sancţiunilor prevăzute în noua formă a Regulamentului, aşa cum a fost aprobată de Consiliul Local Craiova“, a promis Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova.

Cine calcă linia primeşte amendă

Prin acelaşi regulament a fost mărit cuantumul sancţiunilor la mai multe contravenţii de circulaţie, date în competenţa Poliţiei Locale. Astfel, vor fi sancţionate cu amenzi între 1.000 şi 2.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 2.000 şi 2.500 de lei pentru persoane juridice fapte precum: oprirea autovehiculelor pe zone verzi, scuaruri, alveole, insule de dirijare, precum şi în staţiile destinate taxiurilor, oprirea pe locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap, dar şi oprirea oriunde, pe domeniul public al municipiului Craiova, a autovehiculelor cu o masă totală mai mare de 3,5 tone. În această din urmă situaţie, autobuzele şi camioanele nu vor mai putea fi parcate în faţa casei sau apartamentului şoferilor, ci doar în parcări private.
Altă prevedere nouă se referă la cei care parchează aiurea, ocupând mai multe locuri de parcare deodată. De ieri, cei care nu respectă spaţiile de parcare special amenajate, „încălecând“ marcajele care delimitează locurile de parcare, riscă amenzi de până la 2.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv până la 2.500 de lei pentru persoanele juridice.
„Din moment ce este o parcare liniată, e normal ca şoferul să respecte delimitările, nu să ocupe mai multe locuri. În aceste cazuri vom fi foarte drastici“, avertizează directorul Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu.
Acelaşi cuantum menţionat mai sus are şi amenda pentru cei care îşi rezervă ilegal locuri de parcare, utilizând fel de fel de dispozitive, ca să nu le ia alţii locul. Sancţiunea ajunge până la 2.000 de lei amendă şi în cazul celor care circulă cu bicicletele, scuterele sau motocicletele pe trotuare, în parcuri, pieţe sau zone de agrement, cu excepţia spaţiilor special amenajate în acest scop.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

27 COMENTARII