18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCine-şi reabilitează locuinţa scapă de impozit

Cine-şi reabilitează locuinţa scapă de impozit

Craiovenii care şi-au izolat blocurile din banii proprii şi au respectat prevederile OUG nr. 18/2009 vor fi scutiţi de impozitul pe locuinţă timp de şapte ani. Dacă reabilitarea se face prin programul naţional, au prioritate persoanele nevoiaşe şi cele cu handicap.

Statul acordă facilităţi pentru proprietarii care şi-au izolat apartamentele pe cheltuială proprie, cu condiţia să fi respectat condiţiile legale, atunci când au făcut lucrările. Aceştia vor fi scutiţi de plata impozitului pentru locuinţă pe o perioadă de şapte ani, dacă la anveloparea blocului s-a folosit polistiren de o anumită grosime şi densitate, dacă s-a izolat atât planşeul peste ultimul nivel, cât şi planşeul peste subsol, iar tâmplăria a fost înlocuită cu una performantă energetic. Măsura este prevăzută în Legea nr. 158/2011, publicată în urmă cu o săptămână în Monitorul Oficial. Şi care în articolul 271 spune: „Proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie beneficiază, în condiţiile legii, de scutire de la plata impozitului aferent locuinţei pe o perioadă de minimum şapte ani, pe baza auditului energetic prin care se certifică realizarea recomandărilor propuse de către auditorul energetic pentru clădiri“.
Prin noua lege se stipulează că lucrările de intervenţie la anveloparea blocului de locuinţe includ şi „închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic“.
Din păcate, prea puţini craioveni şi-au anvelopat blocurile respectând condiţiile legale, iar la recepţia lucrărilor au obţinut şi un certificat de performanţă energetică. „Lucrările de intervenţie la anveloparea unui bloc de locuinţe implică respectarea unor cerinţe obligatorii prevăzute în articolele 4 şi 6 din OUG nr. 18/2009. Nu cred că există în Craiova vreo asociaţie de proprietari care să respecte cu rigurozitate aceste condiţii. Prin urmare, sunt slabe şanse ca proprietarii să beneficieze de noile schimbări ale normei legale“, este de părere Ion Pătrulescu, juristul UJALP Dolj.

Nevoiaşii şi persoanele cu dizabilităţi
au prioritate

Dacă termoizolarea blocului se va face totuşi prin programul naţional, iar administraţia locală are posibilitatea să acopere şi cota de 20% ce revine proprietarilor, prin noile modificări au prioritate: persoanele cu handicap sau familiile cu persoane cu handicap aflate în întreţinere. De asemenea, au întâietate persoanele singure/familiile ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt mai mici decât câştigul salarial mediu net pe economie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII