15.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateReabilitare cu aviz de culoare

Reabilitare cu aviz de culoare

Craiovenii care îşi termoizolează apartamentele din bani proprii nu au nevoie de autorizaţie de construcţie. Primăria le solicită totuşi un aviz cu privire la paleta coloristică folosită. În acest an, la Direcţia de Urbanism nu a fost solicitat nici un aviz, deşi lucrări de izolare cu polistiren se efectuează în toate cartierele oraşului, iar nuanţele folosite sunt tot mai pastelate.

Legea este mai permisivă cu proprietarii apartamentelor care îşi fac termoizolaţia pe cont propriu decât cu cei care optează pentru înscrierea în programul local de reabilitare termică. În cazul celor dintâi nu este necesară o autorizaţie de construire, în timp ce una dintre etapele necesare implementării programului este chiar „obţinerea autorizaţiei de constituire“. Lucrările de termosistem nu sunt considerate lucrări care să modifice structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor sau aspectul arhitectural al acestora. Cel puţin aşa reiese din Legea nr. 50/1991, republicată în anul 2004, şi din OUG nr. 214/2008. În timp ce „lucrările de intervenţie la anvelopare“, de fapt, aceleaşi – de termoizolare, se fac numai pe baza unei autorizaţii, conform OUG nr. 18/2009, privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. „Cadrul legal actual nu prevede obţinerea autorizaţiei pentru lucrările de termoizolare. Se consideră că acestea nu modifică parametrii spaţiali ai construcţiei. Dar, cu siguranţă, schimbă aspectul arhitectural prin paleta coloristică folosită. Tocmai de aceea am impus pentru locatarii de la blocuri, atunci când demarează lucrări de termoizolare, să obţină măcar un aviz pentru culorile folosite la faţadă. Fapt care nu s-a întâmplat de la început anului şi până în prezent. Tocmai de aceea ne trezim cu nişte culori ţipătoare, care nu respectă linia anterioară sau aspectul urbanistic zonal. Dacă s-ar trece pe la primărie, s-ar cunoaşte aceste condiţii referitoare la culoare. În opinia mea, orice modificare de orice tip la o construcţie ar trebui să fie autorizată de un specialist, deci şi pentru anveloparea faţadelor blocurilor ar fi necesară o autorizaţie“, a declarat Mircea Diaconescu, arhitectul-şef din cadrul Primăriei Craiova.
Nici reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Craiova nu ştiu ce să recomande craiovenilor. Atâta timp cât legea este ambiguă şi nu se solicită autorizaţie, lucrările de termoizolare făcute după bunul plac al proprietarului nu sunt o ilegalitate.

Certificatul energetic nu strică

Reprezentanţii Direcţiei de Urbanism le mai recomandă craiovenilor să facă şi o expertiză energetică înainte de a demara lucrările de reabilitare. Numai astfel vor cunoaşte coeficientul pierderilor energetice în funcţie de punctele cardinale şi vânturile dominante. Este şi o modalitate care determină alegerea materialului indicat lucrării de termoizolare.
Calitatea energetică a unui bloc şi a instalaţiilor aferente este atestată în urma acestei expertize printr-un certificat energetic. Acesta va fi obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2010, dată de la care nu se vor mai putea construi, vinde sau închiria clădiri care nu au acest act. În prezent, certificatul nu este obligatoriu. Acesta se eliberează de administraţia publică locală unde proprietarul este arondat, este valabil timp de zece ani, după care trebuie reînnoit. Pentru a primi certificatul, proprietarul locuinţei trebuie să facă o cerere la Direcţia de Urbanism din cadrul primăriei, apoi trebuie să găsească un auditor energetic autorizat, care să facă expertiza tehnică a clădirii şi să întocmească un raport de expertiză energetică. Acesta trebuie depus la primărie, care în termen de 30 de zile va elibera documentul. Raportul conţine, pe lângă date despre starea termică şi energetică a clădirii, şi o notă. Notarea începe de la 10 şi poate ajunge până la 100. De exemplu, nota 50 înseamnă o eficienţă energetică redusă, 95 reprezintă un coeficient energetic bun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU