21.6 C
Craiova
marți, 28 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria curăţă Craiova de Rodipet

Primăria curăţă Craiova de Rodipet

Azi ar trebui să înceapă marea debarasare de chioşcurile Rodipet după ani de funcţionare în afara legii.

Prinsă cu fusta în cap în cazul chioşcurilor Rodipet, caz prezentat pe larg ieri de GdS, Primăria Craiova încearcă să dreagă busuiocul şi să facă ordine pe domeniul public al oraşului. Şeful Serviciului Disciplina în Construcţii din cadrul municipalităţii, Gheorghe Daici, a declarat ieri că, începând de astăzi, va începe să desfiinţeze cele 19 chioşcuri ale Rodipet, aflate în ilegalitate. „Le-am trimis somaţiile să ridice chioşcurile pe care le-am identificat noi ca nemaifigurând pe nici un contract. Dacă nu o fac, mâine (azi – n.r.) începem să le ridicăm noi cu ajutorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public. În privinţa celorlalte chioşcuri aflate pe contract, vom aplica amenzi de 1.000 de lei. Am început să întocmim procesele-verbale pentru amendă“, a spus Daici. Desfiinţarea celor 19 chioşcuri care funcţionează ilegal pe domeniul public al Craiovei nu va fi o sarcină uşoară, date fiind greutatea şi dimensiunile lor. „Am fost pe teren şi am luat dimensiunile chioşcurilor. Din câte am observat, au structură agabaritică şi o să avem nevoie de o macara pentru a le putea ridica“, a declarat Mircea Chelu, şeful sectorului mobilier urban din cadrul RAADPFL, regie aflată în subordinea primăriei.

 

Rodipet, controlată la curent

 

Odată cu eliberarea domeniului public de balastul Rodipet vor fi desfiinţate şi contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de societatea de distribuţie cu CEZ România. Mare parte din chioşcuri sunt alimentate cu energie electrică direct prin cabluri legate la reţeaua principală, iar unele dintre ele au chiar contoare de consum, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra legalităţii contractelor. Atâta timp cât punctele de vânzare nu mai au autorizaţie sau au contracte de închiriere expirate, logic era ca distribuitorul CEZ să întrerupă furnizarea cu energie electrică, lucru recunoscut şi de managerul Departamentului Centre de Relaţii cu Clienţii, Direcţia Servicii Clienţi din cadrul CEZ Servicii, Adrian Pavel. „Rodipet are contracte încheiate în zonele menţionate de dumneavoastră şi urmează să facem analiza privind respectarea condiţiilor de amplasare a acestor chioşcuri. Dacă acele contracte au expirat, Rodipet ar fi trebuit să ne anunţe. Contractul se reziliază când dispare chioşcul. Primăria trebuia să ceară deconectarea lor. Din câte ştiu, până acum nu am primit nici o notificare“, a precizat Pavel.

 

Datori la toţi

 

GdS v-a prezentat ieri povestea celor aproape 30 de chioşcuri ale Rodipet împrăştiate pe toate arterele principale ale Craiovei. Nici unul dintre acestea nu funcţionează legal în prezent, mare parte dintre ele neavând contract, iar restul având autorizaţia expirată. Responsabilii din primărie nu s-au arătat interesaţi să-şi facă ordine în ogradă decât la sesizarea presei. Pe lângă faptul că păstoreşte nişte chioşcuri a căror existenţă este acum în afara cadrului legal, Rodipet are şi datorii către bugetul local de 10.000 de lei, în condiţiile în care în cei nouă ani de contract din zece a plătit chirie de doar 140.000 de lei. De fapt, societatea de distribuţie a presei care şi-a schimbat denumirea în Network Press Concept are mari restanţe şi la bugetul statului, de peste 1,5 milioane de euro. Din cauza datoriilor neplătite, o parte din clienţii Rodipet i-au cerut falimentul în instanţă la Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII