Au muncit o viaţă întreagă ca să aibă ce să pună pe masă, şi-au crescut copiii, apoi nepoţii şi s-au trezit la bătrâneţe, gârboviţi de trecerea anilor, bolnavi şi fără un colţ de pâine pe masă. Aceştia sunt, din păcate, bătrânii noştri. Se sting singuri în cocioabe dărăpănate, neînţeleşi şi neştiuţi de nimeni, aşteptând până în ultima clipă să mai vadă o dată un chip drag.
În România rurală, tot mai mulţi bătrâni se sting singuri, abandonaţi de copiii lor. Sărăcia ar fi o explicaţie în familiile care trăiesc din ajutorul social. Traiul de azi pe mâine îi determină pe aceştia să nu mai aibă cu ce să contribuie şi la susţinerea financiară a celui mai în vârstă membru, ba, de multe ori, bătrânul casei este cel care susţine cu pensia sa întreaga familie.
În familiile cu venituri medii, bătrânul este şi mai izolat. Întreţinătorii au prea puţin timp ca să se mai ocupe şi de el, fiind ocupaţi cu serviciul şi gospodăria. Asta în cazul în care mai locuiesc cu el. De cele mai multe ori însă, copiii bătrânului au plecat de mult la oraş.
Mamă de primar
Maria Negoescu trăieşte de când s-a născut în comuna Botoşeşti Paia. Bătrâna, de 80 de ani, aproape nevăzătoare, locuieşte singură. Soţul i-a murit acum şase ani, iar unicul băiat, fost primar la Botoşeşti, a plecat de mult la Medgidia cu soţia şi copiii.
Maria trăieşte din indemnizaţia de handicap, de 213 lei, şi pensia de CAS, de 361 de lei. Însumate, cele două pensii nu reuşesc să-i asigure bătrânei un trai decent. Maria Negoescu trăieşte acum datorită bunăvoinţei unei vecine, Ana Bârsan. Contra sumei de 100 de lei pe lună, vecina îi găteşte în fiecare dimineaţă, o ajută la curăţenie şi la spălatul rufelor şi pleacă după prânz. Pentru alte treburi, cum ar fi tăiatul lemnelor, bătrâna trebuie să plătească pe altcineva.
Ca orice persoană cu nevoi speciale, Maria Negoescu nu poate să trăiască fără ajutorul semenilor. Ea suferă de glaucom cu unghi deschis la ambii ochi în fază avansată şi spune că abia mai poate distinge siluetele oamenilor şi ziua de noapte. Este lesne de înţeles că are nevoie permanentă de cineva care să o îngrijească. „Dacă nu am pe cineva să mă ajute, mor de foame. Nu pot să umblu la aragaz, aşa că nu gătesc. Cumpăr pâine de la magazin şi mănânc hrană rece“, spune bătrâna.
„Nu suntem buni decât la alegeri“
Într-un caz ca al bătrânei Negoescu ar trebui să intervină comunităţile locale prin serviciile de protecţie socială. Totuşi, aceste structuri sunt în prezent atât de rudimentare încât nu pot oferi decât, în cel mai bun caz, consiliere bătrânilor care au nevoi atât de reale: bani, hrană, dragoste, respect etc. Asta, pentru că atribuţiile asistenţilor sociali se limitează la întocmirea anchetei sociale. Maria Negoescu reproşează Primăriei din Botoşeşti Paia că nu a ajutat-o niciodată cu nimic: „Primăria nu mi-a dat niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă. Noi, bătrânii, nu suntem buni pentru ei decât la alegeri, după aia ne lasă să murim de foame“.
Viceprimarul localităţii Botoşeşti Paia, Nelu Mihalache, şi-a făcut totuşi timp luni să meargă la Maria Negoescu acasă. Nu tocmai străin de problemele femeii – vicele ştia unde locuieşte bătrâna şi ce fel de persoană este -, i-a propus să o ajute să se interneze într-un centru medico-social, un fel de azil de compromis. De fapt, centrul medico-social este o unitate sanitară în care sunt îngrijiţi bolnavii cronici. Aici, printre străini, bătrânii găsesc un pat, o masă şi poate o vorbă prietenoasă.
Maria Negoescu a refuzat oferta viceprimarului, de a merge într-un centru medico-social, dar a acceptat până la urmă alt compromis: să aducă pe cineva, chiar din afara localităţii, care în schimbul locuinţei să o îngrijească.
