Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Oltenii, pe picior de plecare

Actualitate - Dragoş GAVRILĂ
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Aglomeraţie la ghişeele de eliberare a paşapoartelor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Peste 6.000 de doljeni au depus cereri de eliberare a paşapoartelor de la începutul anului. Dintre aceştia, o treime au solicitat eliberarea actului în regim de urgenţă.

În primele patru luni ale anului, 6.075 de doljeni s-au prezentat la ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din Dolj pentru a solicita eliberarea paşaportului, chiar dacă acest act nu este necesar la graniţele ţărilor din Uniunea Europeană. Numai în luna aprilie s-au înregistrat 1.647 de cereri. Aproximativ 30% dintre cereri au fost făcute pentru eliberarea în regim de urgenţă, deşi în acest caz trebuie achitată în plus o taxă de 100 de lei.

„S-a observat o tendinţă a cetăţenilor de a solicita eliberarea paşaportului în regim de urgenţă, de când legea a permis acest lucru în două ore, deşi taxa nu este neglijabilă. În perioada sărbătorilor, aproape toate cererile au fost în regim de urgenţă. Foarte mulţi români au venit acasă în concedii sau au plecat în străinătate pe timpul minivacanţei de 1 Mai, astfel că numărul solicitărilor a fost mare“, a declarat comisarul-şef Gheorghiţă Oană, şeful serviciului.

Alt motiv pentru numărul mare de cereri este expirarea actelor eliberate în 2002. „Mulţi vin pentru preschimbare. Modelul actual a fost introdus în aprilie 2002. Paşaportul are cinci ani valabilitate, deci cele eliberate atunci au expirat“, a mai spus Oană.

Pe lângă solicitările de eliberare a unor documente noi, la ghişeele serviciului s-au primit şi 940 de cereri pentru includerea minorilor sub 14 ani în paşapoartele părinţilor.

Paşaportul biometric

 

România va trece în viitor la paşaportul biometric, care va conţine, comparativ cu modelul actual, un cip electronic în care vor fi incluse informaţii privind fizionomia deţinătorului actului, amprentele sau grupa sanguină a proprietarului. Nu se cunoaşte perioada în care se va introduce noul model, însă discuţiile în această privinţă sunt în stadiu avansat. „Viitorul model de paşaport probabil va circula în paralel cu cel actual. Discuţiile privind introducerea noului paşaport au început încă de anul trecut“, a declarat Oană. Cipul inserat în viitorul act este un element de siguranţă în plus faţă de cele 34 înglobate în modelul de paşaport folosit în prezent.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 21°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4587 lei
    USD: Tendinta 3.5272 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: